Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:45 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De la „muritor" în „Dacii" şi în „Columna" la... zeul Neptun Naie Oprişan dă ultima reprezentaţie la Ziua Marinei Române (Documente)

ro

12 Aug, 2012 21:00 6300 Marime text

sintezainterviu1.jpgNaie Oprişan a îmbrăcat costumul zeului Neptun la Zilele Marinei din 2004, apărând din valurile mării însoţit de frumoase nimfe. La marea sărbătoare a marinarilor români soseşte, ca în fiecare an, Neptun, zeul apelor la strămoşii latini. Este înveşmântat în hlamidă, iar pe cap poartă o coroană aurită. În mână ţine tridentul, cu care învolburează marea şi sfărâmă stâncile. La gât poartă un căluţ de mare, o stea şi un şirag de scoici.

Din 2000 asigură partea de regie a festivităţii botezului marinăresc din cadrul serbărilor dedicate Zilei Marinei Române. Nu este plătit pentru asta. Profesorul Naie Oprişan este lector universitar doctor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân" Constanţa. Este unul dintre fondatorii Institutului de Marină Civilă din Constanţa şi constructorul bazei nautice a studenţilor de pe lacul Mamaia.

Domn' profesor Neptun

Naie Oprişan despre activitatea profesională: „Ca asistent universitar şi lector universitar, de peste 33 de ani în învăţământul de marină, am asigurat pregătirea fizică generală şi pregătirea profesională specifică a studenţilor marinari în cadrul practicilor nautice marinăreşti desfăşurate pe apa lacului Mamaia, la ţărmul şi în zona costieră a Mării Negre, (vâslit în ambarcaţiunile cu rame, navigaţia în ambarcaţiunile cu vele, vâslit în canoe, înot la mare şi simularea salvării în caz de naufragiu) sau prin îmbarcare efectivă la bordul navelor şcoală, în cadrul voiajurilor de practică îmbarcată. Studenţii care au aflat de latura mea artistică mă consideră prieten. Sunt exigent ca profesor, au fost studenţi care s-au dus şi s-au plâns acasă părinţilor. De la anul II încolo, studenţii îmi spun domn' profesor Neptun. La capitolul studenţi, i-am avut în Institut şi pe Nicuşor Constantinescu şi pe Radu Mazăre. De mai multe ori i-am despărţit pe studentul Constantinescu şi pe rectorul Rican Dumitru să nu se ia la bătaie. Mi-ar fi plăcut să-i am pe cei doi şi pe vapor în voiajul şcoală şi să-i pun la punct. În schimb, l-am avut pe vapor pe Mitrenga Cristian, pe atunci lider al studenţilor şi după voiaj i-am dat calificativ nesatisfăcător. Dacă mă duceam la Academie cu cinci ani înainte, îl prindeam pe Traian Băsescu anul IV.

De la „muritor" în „Dacii" şi în „Columna" la... zeul Neptun

Naie Oprişan despre „transformarea" în Neptun: „Din 2000 asigur regia botezului marinăresc din cadrul Zilei Marinei Române. A fost o sarcină pe linie de serviciu să asigur partea de regie a festivităţii botezului marinăresc. Atunci Ziua Marinei se ţinea la Cuibul Reginei, la Poarta 1. Cineva m-a «pârât» că am fost figurant în anumite secvenţe în filmele pe care le-a făcut Sergiu Nicolaescu. Am făcut figuraţie în «Dacii» şi în «Columna» şi zic eu că am făcut-o bine şi m-a ajutat şi experienţa din timpul studenţiei. Ca regizor al festivităţii, mă ocupam de intrări şi ieşiri, de coborârea pe nave, de cuvântul de început, de botezul marinăresc şi de finalul lui. Ocupându-mă de regia acestui moment, zeul Neptun de atunci, maistrul militar Damian, a ieşit la pensie. A existat între timp un al doilea Neptun, maistrul militar Ilea, iar în 2004 el a plecat în concediu în străinătate şi a trebuit să rămân eu şi regizor şi să îmbrac şi costumul lui Neptun. Din momentul în care s-au mutat festivităţile de la Cuibul reginei la Comandament, s-a apelat la două personaje care să-l întruchipeze pe Neptun.

Costumul este compus din mărgele de scoici, perucă, trident, coroană şi papirus. Confecţionarea acestuia s-a făcut la atelierul de croitorie de la Academia Navală, iar Neptun 2 are costumul de la Liga Maiştrilor Militari".

Experienţele lui Neptun

zeul_neptun_006.jpgNaie Oprişan vs. zeul Neptun: „Întotdeauna sunt însoţit de sirene la festivităţi. Sunt aproape altele în fiecare an, sunt şi fete care au participat şi la trei ediţii consecutive. În general sunt studente la Academia Navală şi am şi colaboratoare externe care au venit mai mulţi ani la rând. Fetele trebuie să fie cât mai frumoase, înalte şi sexy.Discursurile din timpul ceremoniei le citescefectiv. Discursurile le concep eu, cu acordul Statului Major, dar mai mereu fac modificări din mers. Ca o amintire, când eram Neptun 2 trebuia să mergem la dana 0 şi de acolo cu nava «Luceafărul» trebuia să mergem 3 ore până la nava «Emil Racoviţă». Din cauza valurilor, nu am putut să facem transferul şi s-a apelat la un Bombard. Am fost mereu tratat cu respect, sunt solicitat să dau sfaturi, copiii vor să se fotografieze cu mine, n-am avut probleme, am colaborat bine cu toata lumea.

Toate festivităţile au fost deosebite, nu pot să aleg una. Sufleteşte, pe toate le-am tratat la fel. Cât despre pregătirea evenimentului, de obicei avem câteva repetiţii, anul acesta sunt două repetiţii. Nu ştiu dacă m-a ajutat neapărat faptul că sunt profesor de educaţie fizică, problema se pune să rezistăm temperaturilor. Din fericire, nu am rău de mare.

Nu ştiu dacă este bine sau rău să fiu «Neptun». Din 2004 cheltui din buzunar 200-300 de lei de Ziua Marinei să cumpăr vopsele pentru fete, pentru machiaje, am avut şi o colaboratoare externă care ne ajută la machiaj şi pe care am plătit-o tot eu. Anul acesta am cheltuit 330 de lei şi am înţeles că pentru prima dată mi se vor deconta cheltuielile".

Cea mai mare realizare: Baza nautică a studenţilor IMC de pe lacul Mamaia

Naie Oprişan despre baza nautică: „Am realizat Baza nautică de învăţământ, cercetare şi de pregătire profesională specifică a studenţilor IMC de pe malul lacului Mamaia. În mod voluntar, de unul singur şi fără să am deschisă vreo finanţate, am pus în aplicare Planul general de sistematizare urbană şi amenajare teritorială al oraşului Constanţa din zona respectivă (jos la apă, lângă Campusul Universitar Constanţa) şi, pe 180 m de mal, în trei ani de muncă efectivă de şantier (1992, 1993, 1994 - repet, şantier deschis şi susţinut de unul singur şi fără nicio finanţare !), am evacuat grădinarii clandestini din zonă şi am mutat malul lacului Mamaia cu 80 m mai în larg, modificând istoric harta oraşului Constanţa. Circa 48 de autobasculante mi-au cărat acolo gratuit pământ şi piatră, creând astfel un nou teren intravilan de suprafaţă prin ridicarea a 1,5 ha de la 4-5 m sub apă, la 1,5 m deasupra apei lacului Mamaia, teren care a fost deja înscris în noile hărţi ale oraşului Constanţa! Ulterior, am sudat cu mâna mea cele peste 8 tone de gard de împrejmuire a bazei nautice şi au apărut aici treptat construcţiile care există şi în prezent".

Din conferenţiar, şomer!

Naie Oprişan despre momentele tulburi ale carierei profesionale: „La propunerea conducerii IMC, Ministerul Învăţământului mi-a aprobat avansarea profesională ,«la excepţional», de la lector la conferenţiar universitar, «pentru merite şi realizări deosebite», nu prin crearea unui post vacant de conferenţiar ci prin transformarea postului meu, pe care eram titular, din lector în conferenţiar universitar! Din acel moment însă, s-a dezlănţuit toată invidia şi răutatea celor pentru care eu mă sacrificasem. S-a format o amplă coaliţie împotriva mea şi m-au dat efectiv afară de la IMC, împotriva oricăror prevederi legale, (motivaţia a fost că prin întreaga mea activitate şi prin realizările însumate «am pus în umbră şi în lumină nefavorabilă pe ceilalţi membri ai colectivului de la IMC») şi am ajuns în stradă, fără serviciu, fără salariu, fără drept de şomaj, muritor de foame! M-au purtat şi în judecată penală pe parcursul a 4 ani, într-un proces înscenat de ,,calomnie", proces pe care l-am câştigat eu şi au fost nevoiţi sa-mi plătească cheltuielile de judecată!"

Neptun, ultimul dans

Naie Oprişan despre finalul carierei lui Neptun: „După nouă ani, sper ca anul acesta să fie ultimul în care voi îmbrăca hlamida, coroana şi tridentul lui Neptun. Eventual, aş fi de acord în următorii patru ani, până la pensie, să rămân pe partea de regie a festivităţilor, ceea ce de fapt am şi făcut de la începutul anilor 2000".

Interviul Integral îl puteţi citi aici.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii