Deputatul USR Constanța, Stelian Ion, reacție după publicarea investigației Rise Project - „Acuzațiile și informațiile sunt extrem de grave“
Deputatul USR Constanța, Stelian Ion, reacție după publicarea investigației Rise Project - „Acuzațiile și
180
Marime text
Deputatul USR Constanța, Stelian Ion a transmis pe pagina sa de Facebook că „Rise Project a publicat ieri o investigație din care reiese că, în urmă cu 12 ani, actuala președintă a ICCJ, alături de apropiatul său, Daniel Grădinaru, și de o judecătoare condamnată ulterior pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului într-o altă speță, ar fi săvârșit grave ilegalități în urma cărora l-ar fi scăpat de închisoare pe un nepot al primarului din Chiajna, în condițiile în care Lia Savonea ar fi avut o anumită legătură patrimonială cu un frate al acestui primar“.
PRECIZĂRI:Acuzațiile și informațiile sunt extrem de grave. Aparent, ar fi fost săvârșite mai multe fapte penale: abuz în serviciu, favorizarea infractorului și fals intelectual, toate pentru a obține achitarea unui inculpat acuzat de tâlhărie.
Având în vedere importanța acuzațiilor, argumentele prezentate în articolul de presă, precum și funcțiile înalte deținute de persoanele indicate (Lia Savonea – președinta ICCJ, care, potrivit legii, desemnează judecătorii ce emit mandate de siguranță națională și este membru de drept al Consiliul Superior al Magistraturii; Daniel Grădinaru – membru al Consiliul Superior al Magistraturii și judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție), instituțiile statului ar trebui să reacționeze.
De la Președintele României, care își poate exprima opinia asupra acestor acuzații și poate solicita public o anchetă, la Ministrul Justiției, care poate sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspecția Judiciară, până la procurorul general al României, în subordinea căruia se află procurorii desemnați să investigheze infracțiunile săvârșite de magistrați, toți ar trebui să fie interesați de clarificarea acestor acuzații extrem de grave și să acționeze potrivit legii și rolului pe care îl are fiecare în societate.
Ni s-a promis, de la cel mai înalt nivel al statului, că vom vedea o schimbare de ritm în ceea ce privește astfel de anchete. De la Cătălin Predoiu, în calitate de ministru interimar al justiției, nu mă aștept la nicio mișcare. A colaborat prea bine cu persoanele în cauză și e prea “echilibrat”. Însă noul procuror general ne poate demonstra acum că ne-am înșelat în privința sa la momentul numirii în funcție“ - a transmis deputatul Stelian Ion
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


