Date oficiale ale DJS Radiografia economică a județului Constanța în primele luni ale anului 2026, marcate de scăderi în industrie și turism (DOCUMENT)
Date oficiale ale DJS: Radiografia economică a județului Constanța în primele luni ale anului 2026, marcate
30 Jun, 2026 12:57
ZIUA de Constanta
185
Marime text
185
Marime text

Direcția Județeană de Statistică Constanța informează astăzi, 30 iunie 2026, că Județul Constanța înregistrează în perioada ianuarie - aprilie 2026 un declin, marcat de o scădere a producției cu 10,9% și o reducere a numărului de turiști cu 8,8%.
Deși câștigul salarial mediu net a fost de 4968 lei în aprilie 2026, puterea de cumpărare a scăzut cu 11,3% față de anul precedent din cauza inflației.
Numărul salariaților din județ, la sfârșitul lunii aprilie 20261, este de 198,5 mii persoane, cu 142 persoane mai mic decât cel din luna martie 2026, respectiv cu 3112 persoane mai redus decât cel din aprilie 2025.
Câștigul salarial mediu brut per salariat, în județul Constanța, a fost în luna aprilie 2026 de 8280 lei, iar câștigul salarial mediu net de 4968lei (-1,8% fațăde 04.2025).
Luând în calcul rata inflației din ultimele 12 luni (04.2026 – 04.2025 - 10,7%), câștigul salarial mediu net este, în termeni reali, mai mic cu 11,3% în luna aprilie 2026 față de aprilie 2025.
• Numărul turiștilor sosiți în primele patru luni ale anului 2026 a fost de 80,8 mii persoane, față de 88,7 mii persoane în același interval al anului anterior, înregistrându-se o scădere de 8,8% (-7847 persoane).
Indicatorul privind numărul înnoptărilor în intervalul de referință își păstrează tendința de scădere (-7,3%) față de valoarea înregistrată anul trecut: 187,8 mii înnoptări în perioada ianuarie-aprilie 2026, respectiv 202,6 mii înnoptări în primele patru luni din 2025.
Durata sejurului mediu în acest interval este de 2,3 zile (identică cu valoarea din perioada similară a anului 2025). Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare este 21,6% pentru luna aprilie 2026.
Turiștii străini, în număr de 10391 persoane, sosiți în primele patru luni ale anului 2026 sunt cu 6,0% mai mulți decât numărul străinilor sosiți în aceeași perioadă din anul 2025 (9801 persoane) și dețin o pondere de 12,9%.
Cei mai numeroși străini care au vizitat județul nostru în intervalul de referință sunt cei din Statele Unite ale Americii (1171 persoane), Ucraina (986 persoane), Turcia (832 persoane) și Spania (795 persoane).
• Numărul născuților vii a scăzut cu 34 persoane în aprilie 20262 față de luna aprilie 20253. De asemenea, și numărul deceselor scade cu 24 persoane în a patra lună a anului 2026 față de perioada similară a anului trecut.
Astfel, numărul născuților vii ajunge la 365 persoane, iar numărul deceselor la 643 persoane, rezultând un spor natural negativ, de -278 persoane, în aprilie 2026, față de -268 persoane (04.2025).
Numărul căsătoriilor crește cu 30 în aprilie 2026, față de cele din perioada similară din 2025, ajungând la 235 căsătorii.
A fost înregistrat 1 decedat sub 1 an în aprilie 2026, identic cu valoarea înregistrată în același interval al anului anterior.
• La sfârșitul lunii aprilie 20264 sunt înregistrați 5741 șomeri, cu 697 mai puțini decât numărul șomerilor înregistrați în luna martie 2026, dar cu 118 mai mulți decât cei înregistrați în luna aprilie 20255.
Din totalul șomerilor, 57,0% sunt femei. Primesc indemnizație de șomaj 2017 persoane, iar 3724 persoane sunt șomeri neindemnizați.
Rata șomajului în luna aprilie 2026 este de 2,1%, identică cu cea din aprilie 2025, fiind mai scăzută în județul Constanța decât media pe țară (3,2%).
• Numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat (fără agricultori), în trimestrul I 2026, este de 149562 persoane (+527 persoane față de trimestrul IV 2025), cu o pensie medie lunară de 3020 lei (-0,07% față de trimestrul IV 2025).
• În luna aprilie 2026, prețurile de consum (la nivel național) sunt cu 3,11% mai mari decât în decembrie 2025, crescând cu 2,85% la mărfurile alimentare, cu 2,44% la mărfurile nealimentare și cu 4,98% la servicii.
Rata medie lunară a inflației a fost de 0,8% în primele patru luni ale anului 2026, față de 0,5% în același interval din anul 2025.
• În industrie, producția scade cu 10,9% în primele patru luni din 2026 față de producția din perioada similară a anului 2025.
Cifra de afaceri din industrie păstrează același trend cu producția industrială, scăzând cu 0,4% în perioada ianuarie-aprilie 2026 față de nivelul înregistrat în primele patru luni ale anului anterior.
• Agenții economici din județul Constanța au exportat, în primele trei luni ale anului 2026, mărfuri în valoare de 533,7 milioane euro și au importat mărfuri în valoare de 808,5 milioane euro – rezultând un deficit comercial de 274,8 milioane euro (exportul este exprimat în prețuri FOB, iar importul în prețuri CIF). În structură, pentru intervalul analizat, predomină produsele din capitolul „Combustibili și uleiuri minerale” atât la export cu 37,8% (produse petroliere), cât și la import cu 67,1% (petrol și, în cantități mai mici, produse petroliere).
De asemenea, la export, ponderi importante mai dețin produsele din capitolul „Cereale” (19,5%), „Semințe și fructe” (10,9%), „Animale vii” (9,4%), iar la import produsele din secțiunea “Mașini și aparate, echipamente electrice” (8,6%) și respectiv „Metale comune și articole din acestea” (5,9%). În primele trei luni ale anului 2026, atât exportul, cât și importul au înregistrat scăderi față valorile aceluiași interval al anului 2025 (-15,5% la export, respectiv -15,0% la import).
• Traficul de mărfuri prin portul Constanța însumează 13,7 milioane tone în trimestrul I al anului 2026 și este cu 10,9% mai mic decât valoarea înregistrată în trimestrul I 2025.
• Traficul prin Canalul Dunăre - Marea Neagră, în volum de 3,4 milioane tone mărfuri în trimestrul I al anul 2026, a scăzut cu 5,8% față de volumul înregistrat în trimestrul I 2025.
Numărul total al navelor tranzitate a scăzut cu 3,6% în intervalul analizat (4632 nave) față de cel înregistrat în perioada similară din 2025 (4805 nave), iar numărul navelor străine care au traversat canalul în intervalul de referință (1781 nave) a scăzut cu 6,8%.
• În primul trimestru al anului 2026 au fost finalizate 272 locuințe în județul Constanța, cu 263 mai puține decât în perioada similară din 2025 (-49,2%).
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


