Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:14 04 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Turismul din Constanța, sub nivelul de anul trecut. Peste 80.000 de turiști în primele patru luni din 2026 (DOCUMENT)

ro

04 Aug, 2026 17:00 219 Marime text
Foto cu rol ilustratoiv. Sursă foto: Freepick.com

Turismul din județul Constanța a înregistrat o revenire în aprilie 2026 față de luna precedentă, însă rezultatele au rămas sub cele raportate în aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit Direcției Județene de Statistică, în structurile de cazare din județ au fost înregistrate 25.019 sosiri și 55.076 de înnoptări.
 
Comparativ cu martie 2026, numărul sosirilor a crescut cu 17,4%, de la 21.304 la 25.019, iar cel al înnoptărilor a avansat cu 10,4%, de la 49.877 la 55.076.
 
Datele sunt însă mai slabe decât în aprilie 2025, când județul Constanța înregistra 26.606 sosiri și 59.813 înnoptări. Astfel, într-un an, sosirile turiștilor au scăzut cu aproximativ 6%, iar înnoptările cu aproape 8%.
 
Hotelurile au atras cea mai mare parte a turiștilor. În aprilie 2026, acestea au raportat 22.713 sosiri și 49.547 de înnoptări, reprezentând peste 90% din activitatea turistică a județului. Apartamentele și camerele de închiriat s-au situat pe locul al doilea, cu 1.744 de sosiri și 4.272 de înnoptări.
 
Durata medie calculată a șederii a fost de aproximativ 2,2 zile, ușor mai redusă decât cea din aprilie anul trecut. Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare a ajuns la 21,6%, față de 21,3% în martie și 23% în aprilie 2025.
 
În primele patru luni ale anului 2026, județul Constanța a atras în total 80.826 de turiști. Dintre aceștia, 70.435 au fost români, iar 10.391 au fost turiști străini. Vizitatorii din afara țării au reprezentat aproape 13% din total.
 
Cei mai mulți turiști străini au venit din Statele Unite ale Americii - 1.171 de persoane, Ucraina - 986, Turcia - 832, Spania - 795 și Italia - 758. În clasament urmează Regatul Unit, Germania, Bulgaria, Polonia și Franța.

 
Datele evidențiază sezonalitatea puternică a turismului constănțean. Spre comparație, în august 2025, luna de vârf a sezonului estival, județul a înregistrat peste 663.000 de sosiri și 2,15 milioane de înnoptări.
 
Sursa datelor: Buletinul Statistic Lunar al Județului Constanța - aprilie 2026. Acesta poate fi accesat în secțiunea de „Documente” a materialului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:
Tabloul economic al Constanței la începutul lui 2026! Portul ține județul în joc, dar industria, turismul și piața muncii dau semne de încetinire (DOCUMENT)
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii