Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:05 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum plănuieşte Primăria Constanţa să arate stadionul Gheorghe Hagi după reabilitare!

ro

13 Jun, 2019 00:00 4189 Marime text
Primăria Constanţa consultă piaţa în vederea identificării unor soluţii tehnice incluzând şi oferte de preţ pentru achiziţia lucrărilor de amenajare teren artificial (sintetic) de fotbal din incinta complexului sportiv Gheorghe Hagi. Primăria intenţionează să achiziţioneze lucrări de amenajare teren artificial (sintetic) din
incinta complexului sportiv Gheorghe Hagi situat pe str. Primăverii nr. 2-11.
 
Dimensiunile terenului de joc vor fi de 90m/45m. Terenul sintetic va fi compus dintr-un strat de uzură confecţionat din cauciuc (granule de cauciuc), iar suprafaţa efectivă de joc va fi realizată ca alternativă la gazonul natural de o calitate superioară. Culoarea suprafeţei de joc va fi de culoare verde, iar marcajele, de culoare albă. Soluţiile tehnice vor include şi împrejmuirea terenului cu gard cu înălţimea de 6 m, din care 3 m realizat din plasă de sârmă împletită şi stâlpi de susţinere, iar 3 m cu plasă textilă. Terenul va fi prevăzut cu instalaţie de iluminat (nocturnă) modernă pe bază de led, care poate fi montată pe stâlpii existenţi sau pe stâlpii puşi la dispoziţie de executant.
 
De asemenea, soluţiile tehnice vor include şi o tribună pentru spectatori şi 3 seturi de porţi de fotbal pentru copii si juniori. Totodată, în cadrul documentaţiei se va preciza termenul de garanţie a întregului obiectiv şi va fi realizată o prezentare a operaţiunilor de întreţinere în garanţie, cât şi in post-garanţie. Aspecte supuse consultării: se solicită soluţii tehnice cu respectarea prezentului anunţ. Orice persoană interesată poate vizita terenul în zilele de luni-vineri, între orele 08.00-16.00. Dată-limită transmitere propuneri: 21.06.2019. Dată-limită consultare: 28.06.2019.
 
Orice persoană interesată are posibilitatea de a transmite soluţii tehnice pe adresa de e-mail: alexandru.taranu@primaria-constanta.ro, cât şi la sediul Primăriei municipiului Constanţa, b-dul Tomis nr. 51.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii