Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:51 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cosmin Angheluță, un nou mandat în conducerea Gothaer Asigurări Reasigurări

ro

09 Mar, 2018 13:51 1991 Marime text

Printre deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) în cadrul ședinței din 7 martie 2018, s-a anunțat și avizarea lui Cosmin Angheluță pentru un nou mandat în funcția de Director General Adjunct al Gothaer Asigurări Reasigurări.
 
Cosmin Angheluţă conduce forța de vânzări a companiei încă din 2012, deținând funcții cheie ca Director de Vânzări al Sucursalei Municipiului București - până în anul 2014 și Director Executiv Vânzări - începând din 2015. În august 2016 a preluat şi atribuțiile de Director General Adjunct al Gothaer Asigurări Reasigurări.

Cosmin Angheluţă are o experienţă de 20 de ani în asigurări, iar înainte de a se alătura echipei Gothaer a activat în cadrul companiilor Astra, Unita VIG, Asirom.

Consiliul ASF a aprobat în luna august a anului trecut numirea Ancăi Băbăneață pentru un nou mandat în funcția de Director General al Gothaer Asigurări Reasigurari și a lui Ionuț Baciu în funcția de Director General Adjunct al companiei. Consiliul de Administrație al Gothaer Asigurări Reasigurări decisese reînnoirea contractelor de mandat pentru aceștia din urmă începând de la 1 iulie 2017, cu o valabilitate de 4 ani.

”Împreună suntem o echipă dinamică, fiind implicaţi în proiecte pe termen lung şi dedicaţi misiunii companiei pe care o conducem. Încă de la intrarea brandului Gothaer pe piața locală am reuşit prin strategia noastră să aducem un suflu nou pe piaţă, produse inovative şi servicii de calitate. Cosmin se încadrează perfect în modelul de management Gothaer și ştim că vom reuşi să construim în continuare ceea ce ne-am propus, aducând valoare prin tot ceea ce facem”, declară Anca Băbăneață, Director General Gothaer Asigurări Reasigurări.  


Strategia grupului Gothaer de intrare pe piața asigurărilor din România a fost bazată pe preluarea unei companii de talie mică, redirecționând un cost de achiziție ridicat al unui asigurător de talie medie în investiții într-o platformă modernă, sustenabilă, aliniată atât cerințelor grupului german din care apaţine, cât și standardelor europene de calitate. Asigurătorul se află în continuare în etapa de expansiune, de consolidare a prezenței locale și a operațiunilor desfășurate, urmărind atingerea pragului de break-even și intrarea pe profit în anii următori.

Sursă foto: Gothaer
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii