Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:44 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cora City Park a dat start Festivalului Pâinii Bagheta rustică, vedeta din acest an (galerie foto)

ro

01 Jun, 2013 00:00 3246 Marime text
Cora România a dat ieri startul celei de-a doua ediţii a Sărbătorii Pâinii, la Constanţa. Evenimentul a început pe 30 mai şi se va încheia în data de 2 iunie. Cumpărătorii pot degusta în aceste zile nu mai puţini de 30 de specialităţi din cele 130 de preparate coapte zilnic de brutarii Cora (baghete, ciabatta, pâinea la metru, pâinea cu semințe, paprika, susan negru) şi pot profita de reduceri de preţ. Reprezentanţii hipermarketului şi-au propus ca prin acest festival al pâinii să doboare câteva mituri cât se poate de false potrivit cărora pâinea îngraşă sau pâinea prăjită are mai puţine calorii. 
În acest an, vedeta festivalului este bagheta rustică. „Am amenajat un stand cu produse apicole şi am adus elemente de folclor dobrogean ca să promovăm cât mai bine elementul premium, şi anume bagheta rustică”, a declarat, vineri, în deschiderea evenimentului Dana Andrei, responsabil evenimente Cora City Park. 
La cea de-a doua ediţie a sărbătorii au participat directorul Cora City Park, Cristian Năstase, Alina Ioana Vasiliu, consilier PR Cora România, Dana Andrei, responsabil evenimente Cora City Park, Olimpia Cojocaru, inginer industria alimentară şi manager raion Brutărie, Patiserie, Cofetărie Cora City Park.

De ce un festival al pâinii?

„Cora doreşte să redea pâinii locul său binemeritat pe mesele românilor. Pâinea este considerată un aliment sacru, însă în ultimul timp aceasta a ajuns într-un con de umbră şi din cauza noilor obiceiuri alimentare şi a acestei obsesii a mâncatului sănătos”, a afirmat vineri Alina Ioana Vasiliu, consilier PR Cora România. Directorul Cristian Năstase a declarat referitor la evenimentul găzduit de Cora City Park următoarele: „Ne-am propus ca în fiecare an, la sfârşitul lunii mai, începutul lunii iunie, să sărbătorim produsele care ies din mâna brutarilor noştri. Pentru anul acesta avem 30 de specialităţi atât din făinuri locale, cât şi din făinuri de import, făinuri albe, negre şi făinuri cu seminţe. Prezente la festival sunt de asemenea produsele tradiţionale care se găsesc pe rafturile noastre cam în tot timpul anului”. Potrivit directorului Cristian Năstase, cel mai popular produs este franzela, urmată de ciabatta. Căutare au şi pâinea neagră, pâinea pave albă, dar şi pâinea ţărănească. În privinţa vânzărilor la produsele de panificaţie, acestea au crescut cu 16%. „Dacă la 1 iulie se va modifica ceva la nivel de TVA s-ar putea să mai crească (n.r. vânzările)”, a menţionat Cristian Năstase. Acesta a precizat că „produsele consumate cu moderaţie nu fac rău, în special pâinea de care avem nevoie zi de zi”. 

Cât de importantă este pâinea în alimentaţie?

Olimpia Cojocaru, specialistul pe partea de brutărie din partea Cora City Park, a ţinut să transmită următorul mesaj: „Pâinea este un aliment de bază obligatoriu. Pâinea conţine 50-56 glucide pe suta de grame, dar şi proteine, vitamine B, fier, magneziu şi fibre. Atâta timp cât este un aliment de bază înseamnă că nu este dăunător. Suntem datori ca în dieta noastră să includem zilnic şi pâinea. Pâinea îngraşă atâta timp cât o consumi în cantităţi mult prea mari. Atâta timp cât cantitatea de pâine consumată zilnic este moderată automat pâinea nu îngraşă şi este benefică organismului”. Olimpia Cojocaru a demontat nu doar mitul potrivit căruia pâinea ar îngrăşa, ci şi cel referitor la faptul că pâinea prăjită ar avea mai puţine calorii. „Pâinea prăjită îngraşă în aceeaşi măsură ca şi pâinea proaspătă. Singura diferenţă între cele două produse este procesul tehnologic, ceea ce face ca pâinea prăjită să fie mult mai concentrată, întrucât prin coacerea ei se elimină apa din produs”, a menţionat Olimpia Cojocaru, managerul raionului Brutărie, Patiserie, Cofetărie Cora City Park. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii