Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:51 18 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa Litoralul, verificat de poliţiştii locali. Ce amenzi au aplicat agenţii

ro

08 Aug, 2019 10:26 635 Marime text
În perioada 29.07.2019 - 04.08.2019, lucrătorii Direcției Generale Poliția Locală Constanța din cadrul Primăriei Municipiului Constanța au desfășurat activități de control în Stațiunea Mamaia, Sat Vacanță, Plaja Constanța ( sectorul cuprins între Modern și Reyna).

Oamenii legii au verificat respectarea normelor rutiere, a celor legate de menținerea curățeniei pe raza municipiului Constanța, legalitatatea lucrărilor de construire din domeniul disciplinei în construcții, desfășurarea în condiții legale a activităților comerciale și a serviciilor de piață, precum si respectarea normelor ordine publică, liniște și conviețuire socială.

În Stațiunea Mamaia au fost întocmite 28 note de constatare persoanelor juridice care își desfășurau activitatea comercială în locații care au fost verificate și din punct de vedere al respectării prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții.

Operatorilor economici le-au fost întocmite 30 procese verbale de constatare și sancționare a contravenției, în valoare de 16.500 lei, în conformitate cu prevederile HCL nr. 427/2017  privind organizarea și funcționarea activităților comerciale și a serviciilor de piață, din care 8 au fost avertismente cu dispunerea de măsuri complementare de remediere a aspectelor constatate.

Polițiștii locali au acționat în zona de promenadă din municipiul Constanța, Faleza Cazino, Portul Tomis, pe sectoarele de plajă din Stațiunea Mamaia și plaja Constanța ( Modern-Reyna) în vederea combaterii comerțului ilicit, fiind aplicate 82 amenzi contravenționale pentru acte de comerț ambulant/neautorizat, în valoare de 41.000 lei, în conformitate cu prevederile Legii nr.12/1990 - privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Bunurile și produsele comercializate fără autorizație, acte de proveniență sau în condiții igienico sanitare improprii au fost confiscate de către autorități.

În majoritatea cazurilor cei care au fost surprinsi de către oamenii legii au distrus marfa deținută în vederea vânzăriii în mod ilicit.
De asemenea, lucrătorii instuției de poliție locală cu atribuții în domeniul ordinii publice au desfășurat activități specifice pe raza Stațiunii Mamaia, Sat Vacanță, Plaja Constanța, Plaja din Mamaia Nord și Sud cu aleile de promenadă aferente, Zona Peninsulară,  Portul Turistic Tomis și Faleza Cazino din Constanța,  ocazie cu care s-au aplicat 58 sancțiuni contravenționale, în valoare 23.200 lei, în conformitate cu prevedrile H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța  din care 55 de  amenzi  au fost date pentru staționarea autovehiculelor pe spațiul verde sau cu această destinație din Stațiunea Mamaia, iar celelalte 3 fapte contravenționale au fost constatate pentru aruncarea sau depozitarea unor obiecte pe domeniul public.
În paralelel cu aceste acțiuni de prevenire și combatere a unor fapte de natură antisocială, polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice au acționat în scopul asigurării și menținerii siguranței traficului rutier în Stațiunea Mamaia, ocazie cu care au fost aplicate un număr de 72 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 37.260 lei, după cum urmează:

- 18 pentru opririri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din  O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
- 48 pentru staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
-3 pentru staționarea autoturismului pe spațiul verde sau cu această destinație, în conformitate cu prevederile art.9, pct 38 din  H.C.L nr.184/2013 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța.
- 3 pentru ocuparea unui loc de parcare marcat corespunzător pentru persoanele cu dizabilități, în conformitate cu prevederile Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

"Totodată, vă aducem la cunoștință faptul că s-a dispus măsura ridicării unui număr de 24 de autovehicule, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Menționăm faptul că astfel de acțiuni se vor desfășura în mod constant!", transmit reprezentanţii Poliţiei Locale.

Ti-a placut articolul?

Comentarii