Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt oamenii care s-au ridicat împotriva tandemului Mazăre - Constantinescu Constanţa NU mai tace

ro

17 Feb, 2015 00:00 3219 Marime text
În ultimul timp, administraţia publică locală şi cea judeţeană din Constanţa dau semne că încep să ţină cont de părerea cetăţenilor. Că lucrurile nu mai sunt impuse, deciziile nu mai sunt votate ca pe bandă rulantă în forurile decizionale. Cumva, societatea civilă din Constanţa începe să conteze mai mult ca niciodată. Prin acţiunile, prin presiunile sale, aceasta reuşeşte ce n-au reuşit în ultimii 12 ani aşa-numiţii politicieni din Constanţa. Vorbim despre elevi, despre oamenii de cultură şi chiar despre aleşi locali şi judeţeni.
 
Cultura a fost mai mereu „fiica vitregă“ a administraţiei constănţene. Fie că vorbim despre administraţia Mazăre, fie despre Consiliul Judeţean Constanţa, condus încă de Nicuşor Constantinescu, cultura a fost vitregită de cele două instituţii prin faptul că a beneficiat, în foarte multe rânduri, de bugete „de criză“, bugete meschine, care nu i-au permis să se dezvolte corespunzător vremurilor.

 „S-a încercat distrugerea adevăratei culturi în Constanţa“

O serie de instituţii de cultură au fost comasate, în vreme ce altele au dispărut pur şi simplu de pe hartă. Un exemplu elocvent este cel al Muzeului de Artă „Lucian Grigorescu“ din Medgidia, muzeu care, în 2009, a fost închis în urma unei hotărâri a CJC, care a decis să modifice organigrama Muzeului de Artă Constanţa.

Cu toate acestea, după ce, ani buni, oamenii de cultură din Constanţa au tăcut, constrânşi probabil de necesitatea unui loc de muncă, ei au început în cele din urmă să vorbească, asumându-şi riscul de a se poziţiona atât împotriva primarului Radu Mazăre, cât şi a preşedintelui CJC Nicuşor Constantinescu.
Daniela Vlădescu, managerul Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Oleg Danovski“, a declarat, săptămâna trecută, în contextul unui interviu acordat cotidianului ZIUA de Constanţa: „Cred că se poate vorbi despre datoria unei rezistenţe prin cultură, mai ales că, în ultimii zece ani, populaţia Constanţei a fost discreditată şi a fost considerată nedemnă de a participa la o viaţă culturală. Prin toate demersurile Consiliului Judeţean Constanţa, s-au încercat distrugerea adevăratei culturi cu tradiţie în oraşul Constanţa şi subminarea educaţiei noii generaţii prin cultură. Domnul Cristian Zgabercea a avut o viziune proprie şi părtinitoare asupra modului în care ar trebui să existe cultură în Constanţa. Domnul preşedinte Nicuşor Constantinescu a fost foarte uşor de convins şi a marşat la toate iniţiativele de distrugere a culturii constănţene“. Iată aşadar exemplul unui director al unei instituţii de cultură care a ales să vorbească, să critice, să vină cu argumente împotriva modului în care Consiliul Judeţean Constanţa a înţeles să se ocupe de Cultură în anii din urmă.

 Elevi care depun plângeri penale

Un alt exemplu este cel al elevilor constituiţi în Asociaţia Elevilor din Constanţa. Aceştia au depus, recent, o plângere penală la DNA Constanţa împotriva primarului Radu Mazăre, pe motiv că municipalitatea nu a acordat, în ultimii ani, reducere de 50% la abonamentele pe mijloacele de transport în comun tuturor elevilor, indiferent de venituri. De altfel, elevii constănţeni au atras atenţia asupra acestui aspect încă de acum un şi jumătate, vocea lor constituindu-se într-una dintre cele mai puternice împotriva administraţiei Mazăre. În pofida ironiilor la adresa lor, elevii nu au renunţat la demersul lor, acela de a determina municipalitatea să le acorde reducerile care li se cuvin, conform legislaţiei în vigoare.

Determinarea şi insistenţa Asociaţiei Elevilor din Constanţa l-au făcut pe Mazăre să le dea câştig de cauză, astfel că, în cea mai recentă şedinţă a Consiliului Local Constanţa aleşii locali au votat pentru reducerea abonamentelor la jumătate pentru toţi elevii din Constanţa, indiferent de venituri. Aşadar, o primă victorie reputată împotriva edilului-şef.

 Consilierii judeţeni întorc armele

În mod cu totul surprinzător, lucrurile s-au mişcat recent şi în Consiliul Judeţean Constanţa, „păstorit“ de social-democratul Nicuşor Constantinescu. În şedinţa ordinară din 12 februarie s-a înregistrat o premieră pentru Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa. Asta deoarece consilierii judeţeni nu au votat proiectul de hotărâre privind bugetul de venituri şi cheltuieli al instituţiei, şi nici lista de investiţii a acesteia pentru anul 2015. Ceea ce înseamnă că, la ora actuală, RAJDP Constanţa nu are buget pe anul în curs. Consilierii judeţeni liberali au refuzat să voteze proiectul de buget motivând că preşedintele CJC şi directorul RAJDP Adrian Gâmbuţeanu „sunt cercetaţi pentru atribuiri nelegale de sume, iar anchetele sunt în derulare”, aşa cum a afirmat consilierul George Măndilă. „Desigur, funcţionează prezumţia de nevinovăţie, dar preferăm să nu votăm până când instanţa nu se va pronunţa ferm în acest sens”, a explicat Măndilă. Acesta din urmă a amintit nu doar dosarele de la DNA, ci şi raportul Curţii de Conturi.

Amintim că, în urmă efectuării unor verificări la RAJDP Constanţa în 2014 auditorii Curţii de Conturi au ajuns la o serie de concluzii. Potrivit unui răspuns al Curţii de Conturi adresat cotidianului ZIUA de Constanţa, în urma unei solicitări în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public, acţiunea de control la RAJDP Constanţa s-a desfăşurat în perioada 5.05.2014 - 15.07.2014 şi a avut în vedere „verificarea modului de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi asigurarea integrităţii patrimoniului public şi privat al UAT, pentru perioada 2011-2013“. „Este de remarcat că, după ce timp de trei ani Curtea de Conturi a fost împiedicată în mod voit să desfăşoare misiunea de control la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, întrucât atât directorul general al regiei, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, în subordinea căruia se află regia, au refuzat în mod expres şi cu bună ştiinţă să pună la dispoziţia echipelor de control documentele ce urmau să fie supuse verificării, în anul 2014, Curtea de Conturi a efectuat o acţiune de control la această regie, având ca tematică verificarea modului de gestionare şi utilizare a mijloacelor materiale şi băneşti, precum şi asigurarea integrităţii patrimoniului public şi privat pentru perioada 2011-2013“, se arată în documentul Curţii de Conturi a României, referitor la controlul efectuat anul trecut la RAJDP Constanţa.
 
 Mai multe detalii despre concluziile raportului puteţi afla din materialul
„EXCLUSIV. Detalii surprinzătoare scoase la iveală de Curtea de Conturi. RAJDP Constanţa a rămas fără banii Consiliului Judeţean“.

 Afaceriştii din Constanţa denunţă

Nu doar elevii, oamenii de cultură şi consilierii judeţeni critică tandemul Mazăre-Constantinescu. Mediul de afaceri constănţean are, şi el, obiecţii la adresa acestei echipe. Mai mult, este afectat şi cel cunoscut drept „trezorierul“ echipei, anume omul de afaceri Sorin Strutinsky. Apropiat al lui Radu Mazăre şi al lui Nicuşor Constantinescu, Strutinsky se află acum în arest şi este cercetat de DNA pentru patru infracţiuni de trafic de influenţă, dintre care una în formă continuată, pentru instigare la săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub formă privată, în formă continuată, dar şi pentru instigare la săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor, în formă continuată. De reţinut este însă că Sorin Strutinsky a fost denunţat de omul de afaceri Dorin Lazia.

Un alt denunţător în mediul de afaceri constănţean este Marian Turbatu, administratorul Romwind International SRL. Pe data de 27 mai 2014, DNA l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu, în sarcina căruia s-au reţinut 21 de infracţiuni de abuz în serviciu şi complicitatea la încă trei infracţiuni de abuz în serviciu. Amintim că este vorba despre dosarul legat, printre altele, de ceea ce Turbatu a numit „refuzul“ preşedintelui CJC de a emite certificate de urbanism necesare dezvoltării unui proiect eolian în judeţul Constanţa. Marian Turbatu este denunţătorul din acest dosar.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii