Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:06 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce este permis, ce este interzis Azi începe Postul Paştelui

ro

03 Mar, 2014 00:00 4570 Marime text
Postul Paştelui durează 40 de zile şi este perioada de pregătire pentru Învierea Domnului.
 

Începând de azi, 3 martie, şi până pe 19 aprilie, credincioşii ortodocşi intră în perioada Postului Mare. Postul Paştelui este cel mai lung dintre cele patru posturi de durată ale Bisericii Ortodoxe – Postul Învierii Domnului, Postul Naşterii Domnului, Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel şi Postul Adormirii Maicii Domnului. El a fost orânduit de Biserică pentru pregătirea celor care, odinioară, urmau să primească botezul la Paşte şi ca un mijloc de pregătire sufletească a credincioşilor pentru întâmpinarea cu vrednicie a comemorării anuale a Patimilor şi a Învierii Domnului. Totodată, perioada postului ne aduce aminte de postul de 40 de zile ţinut de Mântuitor înainte de începerea activităţii sale mesiatice, de unde i s-a dat şi denumirea de Patruzecime. În primele trei secole, durata şi felul postirii nu erau uniforme peste tot. Începând de la sfârşitul secolului al III-lea, Postul Mare a fost împărţit în două, cu denumiri diferite: Postul Patruzecimii (postul prepascal), care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor (postul pascal), care ţinea o săptămînă, adică din Duminca Floriilor până în cea a Învierii, care era şi cel mai mai aspru. Uniformizarea datei Paştelui a fost hotărâtă la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325. Biserica de Răsărit (Constantinopol) a adoptat definitiv vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, durată pe care o are şi astăzi. Mântuitorul a recomandat postul ca pe un mijloc de luptă împotriva ispitelor, stăruind că nu trebuie practicat numai cu forme extreme, după obiceiul iudeilor, ci cu bunăvoie şi cu conştiinţa că, postind, se săvârşeşte o faptă plăcută lui Dumnezeu. Pastele din acest an este prăznuit pe 20 aprilie. Pastele este sărbătoarea Învierii Domnului. Modul de calculare a datei Sfintelor Paşti s-a stabilit la primul sinod ecumenic, ţinut în anul 325 la Niceea. Sărbătoarea Paştelui este momentul în care prăznuim „omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începătura altei vieţi veşnice şi săltând îl lăudam pe Mântuitorul, pe cel unul binecuvântat şi preamărit, Dumnezeul părinţilor noştri”. Ca acest lucru să se întâmple cu adevărat şi în noi este nevoie ca sa zicem „fraţilor şi celor ce ne urăsc pe noi şi să iertăm toate pentru Înviere şi aşa să strigam: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le”.
 
Ce putem mânca în timpul postului
 
Dacă vrei să respecţi Postul Paştelui şi să profiţi de ocazie şi pentru a scăpa de kilogramele în plus, este important să-ţi stabileşti un regim de viaţă cât mai echilibrat, ca să nu-ţi pierzi energia când renunţi temporar la proteinele de origine animală. Gama bogată de produse din comerţ face tot mai uşor de suportat lipsa din meniu a cărnii, a lactatelor şi a ouălor, pe perioada postului Paştelui. Totuşi, medicii atrag atenţia asupra riscurilor de a transformă ceea ce ar trebui să fie o perioada de purificare într-o sursă de toxine şi chiar de kilograme. Trebuie evitate pe cât posibil produsele cu grad înalt de procesare, cu adaosuri de E-uri, precum pateurile vegetale şi toate preparatele vegetale gustoase, dar bogate în aditivi. Pentru a compensa lipsa produselor de origine animală, suntem tentaţi să consumăm alimente bogate în grăsimi vegetale, adică ulei sau margarină, şi în carbohidraţi. Tocană de legume, cartofii prăjiţi şi zacuscă sunt bogate în ulei şi pot pune probleme persoanelor care suferă de boli gastrointestinale, precum ulcerul gastroduodenal şi afecţiunile colecistului. În plus, prin metabolizarea uleiului rezultă cea mai mare cantitate de calorii dintre toate produsele alimentare, un motiv pentru care unele persoane se îngraşă în zilele de post.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Miruna 23 Mar, 2014 23:08 Pentru cei care aleg sa tina postul pastelui strict o notiune de alegere, nicidecum de religie si asta pentru ca mai mare este teama de necunoscut.