Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:42 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce condiţii au fost puse ofertanţilor Primăria Constanţa reia licitaţia pentru achiziţia şi montarea coşurilor de gunoi stradale (document)

ro

23 Nov, 2015 00:00 2792 Marime text


Municipiul Constanţa anunţă o nouă licitaţie pentru atribuirea contractului „Achiziţie şi montare coşuri de gunoi stradale 2015“, după ce procedura anunţată pe data de 7 septembrie a fost amânată „întrucât a fost depusă o ofertă inacceptabilă, iar un ofertant nu şi-a manifestat voinţa de a se angaja în contract, nu a depus formularul de ofertă, prin urmare, fiind imposibilă încheierea contractului“.
 
Aşa cum reiese din anunţul de participare nr. 382364/20.11.2015, publicat pe licitatiapublica.ro, prin contractul „Achiziţie şi montare coşuri de gunoi stradale 2015“ se urmăreşte menţinerea curăţeniei stradale în municipiul Constanţa şi staţiunea Mamaia. Urmează să fie achiziţionate: 245 de coşuri de gunoi stradale din polietilenă destinate străzilor şi aleilor din oraş, pieţe, staţii RATC, zece coşuri de gunoi stradale din metal destinate înlocuirii coşurilor avariate din zona peninsulară a municipiului, 165 de coşuri de gunoi stradale din metal, ornamentate cu elemente decorative din lemn, destinate parcurilor din municipiu, 218 coşuri de gunoi metalice pentru înlocuirea coşurilor din polietilenă de pe arterele principale ale municipiului.
 
Valoarea estimată fără TVA a contractului este de 568.522,7 lei. Societăţile interesate de acest contract pot depune ofertele de participare până pe data de 8 decembrie, ora 10.00, urmând ca acestea să fie deschise în aceeaşi zi, la ora 13.00. Cuantumul garanţiei de participare este de 11.370 de lei. Garanţia de bună execuţie a contractului este de 5% din valoarea contractului fără TVA şi este depusă de furnizor pentru a asigura achizitorul de îndeplinirea cantitativă, calitativă şi în perioada convenită a contractului.

Condiţii pentru ofertanţi

Ofertanţii vor prezenta o listă a principalelor livrări de produse efectuate în ultimii trei ani, conţinând valori, perioade de livrare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Din lista livrărilor de produse efectuate în ultimii trei ani trebuie să rezulte că au fost furnizate produse similare cu obiectul contractului, fiind necesară anexarea de certificări/documente emise sau contrasemnate de o autoritate sau de clientul beneficiar. De asemenea, vor fi prezentate fotografii/mostre ale produselor ofertate.
 
Persoanele cu funcţie de decizie din cadrul autorităţii contractante responsabile de organizarea, derularea şi finalizarea procedurii de atribuire sunt: Decebal Făgădău - primar interimar, Gabriel Stan - viceprimar, Marcela Enache - secretar municipiu, Irina Roxana Pânzariu - director executiv, Fulvia Dinescu - director executiv adjunct, Daniela Corneanu - şef Serviciu, Mihaela Liuţă - şef Serviciu, Iuliana Voicu - şef Serviciu, Laura Bobeş - şef Serviciu, Gabriela Teşuleanu - şef Serviciu, Viorica Ani Merlă - director executiv, Mihaela Stan - director executiv adjunct, Carmina Ionela Popescu - şef Serviciu, Octavia Bardaşu - şef Serviciu, Georgiana Bratu - şef Serviciu, Mădălina Vascu-Laciu - director executiv, Cristina Laurenţia Itoafă - şef Serviciu, Nicolai Nuţu - şef Serviciu, Luiza Elena Tănase - arhitect-şef, Nicoleta Constantin - şef Serviciu, Georgiana Gospodaru - director executiv, Nicoleta Florescu - şef Serviciu, Mihai Balaban - şef Birou, Daniela Nanu - director executiv adjunct, Veaveghiul Borali - şef Birou, Ghiulnihal Mutalâp - şef Serviciu, Marcela Frigioiu - director executiv, Georgeta Gheorghe - director executiv adjunct, Oana Dobre - şef Serviciu, Lenuţa Petcu - şef Serviciu, Camelia Dudaş - director executiv, Monica Hagi - şef Serviciu, Sânziana Ene - şef Serviciu, Dorel Vârlan - şef Birou, Ionuţ Pripişi - director executiv adjunct, Daniel Bratu - director executiv adjunct, Dan Baltag - şef Serviciu, Ionuţ Dumitru - şef Serviciu, Mugurel Leonard Petcu - şef Serviciu, Adrian Constantin Untaru - şef Serviciu, Florin Tudose - şef Serviciu, Mihaela Rodica Nache - şef Birou, Aurora Traşcă - director executiv, Doina Gheondea - director executiv adjunct, Irina Gavriz - şef Serviciu, Gheorghe Coman - şef Serviciu, Dragoş Morcov Manolache - şef Serviciu, Jenica Eugenia Munteanu - şef Serviciu, Mihaela Pătruţoiu - şef Serviciu, Adriana Stamat - director executiv, Antuanela Dancu - şef Serviciu, Mihaela Mihai - şef Birou, Liviu Pătraşcu - şef Serviciu, Liviu Tramudana - şef Serviciu, Emil Andrei Mereuţă - director executiv, Ecaterina Velica - director executiv adjunct, Iuliana Zahariciuc - şef Serviciu, Ana Rodica Crăciun - şef Serviciu, Dezideriu Dudaş - şef Serviciu, Ştefan Taran - şef Serviciu, Sorina Gherasim - şef Serviciu.

Anunţul de participare la licitaţie poate fi vizualizat în secţiunea „Documente“
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii