Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Captură a poliţiştilor de frontieră Zeci de kilograme de peşte, descoperite într-un autoturism

ro

19 Sep, 2019 10:38 1128 Marime text

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Tulcea au depistat, în zona de competență, doi cetăţeni români care transportau, într-un autoturism, aproximativ 70 kilograme de pește, fără documente legale.
 
În data de 18.09.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control pe raza localității Nufăru, județul Tulcea, un autoturism înmatriculat în România în care se aflau două persoane.

Astfel, în cadrul verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că cei doi sunt cetățeni români, în vârstă de 38, respectiv 31 de ani, ambii cu domiciliul pe raza judeţului Argeș.
         
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit, în habitaclul autovehiculului, cantitatea de 69 kilograme de peşte, diferite specii, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente de transport.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deținere și transport fără documente legale a peștelui, la finalizare fiind luate măsurile legale care se impun.

Sursă foto: Garda de Coastă
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii