Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:44 08 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat de 62 de ani, reținut pentru pornografie infantilă

ro

08 Oct, 2026 15:42 165 Marime text
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 62 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, în formă continuată și coruperea sexuală a minorilor, în formă continuată.
 
Potrivit Poliției Române, din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada iulie 2025 –februarie 2026, în repetate rânduri, dar în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, bărbatul i-ar fi solicitat unui minor, de 14 ani, să producă și să-i transmită, online, imagini în care să apară în ipostaze de natură sexuală explicită, context în care l-ar fi și determinat la comiterea unor acte de practică sexuală solitară.
 

Totodată, în același interval de timp, cel în cauză s-ar fi fotografiat în ipostaze sexuale explicite și i-ar fi trimis imaginile persoanei vătămate minore, prin intermediul unei aplicații de mesagerie.
 
Actele de urmărire penală efectuate au arătat și faptul că bărbatul ar fi deținut, pe mai multe dispozitive de stocare a datelor, imagini (foto și video) cu minori în ipostaze sexuale explicite.
 
În urma a două percheziții domiciliare efectuate, ieri, în județele Gorj și Mehedinți, au fost descoperite și ridicate terminale mobile și unități de stocare a datelor.
 
La data de 7 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj au dispus reținerea bărbatului de 62 de ani - conform procurorilor

 
Astăzi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Gorj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
 
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Mehedinți și jandarmilor inspectoratelor de jandarmi județene Gorj și Mehedinți.
 

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție, conform procurorilor

Ti-a placut articolul?

Comentarii