Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:36 07 12 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat cercetat pentru pornografie infantilă. Ar fi abordat minore pe rețelele de socializare

ro

19 Nov, 2019 14:25 281 Marime text

La data de 18 noiembrie a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea, au efectuat o percheziție, pe raza județului Prahova, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări pentru pornografie infantilă prin sisteme informatice.

În urma activităților desfășurate a fost identificat și ridicat un sistem informatic despre care există suspiciunea că ar fi fost folosit în activitatea infracțională.

Un bărbat a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – B. T. Vrancea pentru audiere, iar în urma probatoriului administrat în cauză, față de acesta a fost luată măsura controlului judiciar.

Bărbatul este cercetat pentru faptul că ar fi abordat prin intermediul rețelelor de socializare mai multe persoane minore, de pe raza mai multor județe, pe care le-ar fi convins să-i transmită imagini compromițătoare, iar ulterior le-ar fi șantajat cu postarea și cu divulgarea lor în mediul online.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii