Banias, cel mai cheltuitor senator
Banias, cel mai cheltuitor senator
1961
Marime text
Potrivit
datelor înscrise pe portalul Senatului României, la secţiunea
informaţii economice, în luna august, din cei patru senatori
constănţeni
cel mai mult a cheltuit democrat-liberalul Mircea Banias iar cel mai
puţin social-democratul Alexandru Mazăre.
Chiar dacă sunt postate cu un decalaj de aproape trei luni, în urmă cu câteva zile pe site-ul Senatului s-au afişat sumele pe care senatorii le-au folosit în luna august a acestui an, lună considerată de vacanţă parlamentară. Chiar şi în aceste condiţii, senatorii au plătit în continuare chiriile în capitală, dar şi deplasările pe care le-au făcut în ţară. Cel mai mult din cei patru senatori de la malul mării a cheltuit în luna august 10.376,09 lei Mircea Banias, urmat de pesedistul Nicolae Moga cu 10.282,68 de lei, de liberalul Puiu Haşotti - 9.768,58 de lei iar cel mai puţin Alexandru Mazăre (PSD) 5.199 de lei. La capitolul cheltuieli pentru birourile parlamentare, Moga a folosit cel mai mult pentru moga-mobilul său - 9.063 de lei, fiind urmat de liberalul Haşotti cu 9.048,51 de lei, de Alexandru Mazăre cu 8.874 de lei şi de Mircea Banias cu 8.793 de lei. Haşotti a fost singurul care a cheltuit în august bani din bugetul statului pentru chirie sau utilităţile biroului său parlamentar.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


