Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:22 24 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Averile demnitarilor vor fi din nou publice Fosta Coaliție, la recomandarea ANI, a votat pentru apariția fișei de interese financiare

ro

24 Aug, 2026 16:41 165 Marime text

Foto cu rol ilustrativ            Sursa foto: Guvernul României
Comisiile reunite juridică și pentru constituționalitate au adoptat un raport favorabil pentru proiectul de modificare a Legii ANI, reexaminat în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 883/2026.

Decizia vine în urma unui amendament comun inițiat de parlamentarii fostei Coaliții (PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților Naționale), elaborat la recomandarea Agenției Naționale de Integritate (ANI).

Amendamentul oferă o soluție tehnică pentru restabilirea accesului public la datele privind proprietățile și activele aleșilor, votul în comisii înregistrând abținerea reprezentanților AUR.

Conform noilor reglementări, sistemul informatic al ANI va genera automat o fișă de interese financiare pe baza declarațiilor depuse de demnitari.

Documentul nu va expune detalii punctuale privind fiecare bun în parte, ci va afișa valoarea totală însumată a terenurilor, clădirilor sau activelor financiare, cumulate indiferent dacă este vorba despre disponibilități în numerar ori conturi bancare.

Conducerea Agenției Naționale de Integritate a subliniat că această modalitate de transparentizare reprezintă singura variantă aplicabilă pentru a respecta cerințele de publicitate, încadrându-se totodată strict în limitele stabilite prin deciziile Curții Constituționale, potrivit stiripesurse.ro.

Noile prevederi privind publicarea fișelor de interese financiare vor fi puse în aplicare începând cu luna ianuarie a anului 2027.

 
PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii