Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:58 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Aurel Mototolea, directorul Muzeului de Istorie și Arheologie Constanța, despre stadiile proiectelor culturale ale instituției

ro

15 Jun, 2021 00:00 4283 Marime text
  • Aurel Mototolea, directorul MINAC, a susținut o conferință de presă
  • El a vorbit despre proiectele culturale, cât și cele de reabilitare ale muzeului
 
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat luni, 14 iunie, de la ora 13.00, o conferință de presă, eveniment care a avut loc în Aula „Adrian Rădulescu” (Sala Pictată).
 
Temele discutate au fost legate de planul de activitate culturală al instituției, cât și stadiul proiectelor de reabilitare ale obiectivelor culturale.
 
„Aș fi vrut să vorbim despre proiectele în care instituția este angrenată, unde este beneficiarul, în general. Cât și despre activitățile culturale.
 
Noi procedăm astfel: avem un plan de activități pe care ni-l propunem. Aceste activități se fac în funcție de o serie de considerente interne, naționale, internaționale, depinde. Noi ne propunem o serie de activități pe care reușim sau nu reușim să le facem. În general, reușim, dar nu 100%, dar din considerente care nu depind de noi. Mă refer la considerente bugetare. Avem această situație sanitară, unde totul se decalează. Mai sunt situații în care nu se cunoaște foarte bine traseul birocratic în care suntem angrenați. Poate că din toate aceste motive apar o serie de discordanțe între noi și societate, în fond. Apar fel și fel de informații care nu sunt veridice”, a spus Aurel Mototolea în debutul conferinței.
 

Muzeul de Istorie Constanța, participant la o expoziție la Madrid



 
MINAC a fost invitat, alături de alte zeci de muzee din România, să participe la o expoziție organizată de către Președenția României și de către Casa Regală Spaniolă, la Madrid, cu ocazia împlinirii a 140 de ani de relații internaționale între cele două state.
 
„Până acum, am reușit să realizăm din programul propus și aprobat de Consiliul Județean Constanța și aprobat prin hotărâre, această expoziție „De la cavalerul trac la Sfântul Gheorghe”, care încă se poate vedea. Am prelungit durata acesteia și pentru a prinde în cea de-a doua activitate majoră a instituției – Noaptea Muzeelor. Vom avea o serie de expoziție, care au o component arheologică pronunțată, în această perioadă în care desfășurăm și șantierele arheologice. Am mai demarat la invitația Consulatului din Sevilla o serie de activități. Sperăm să dezvoltăm acest parteneriat sub acest ajutor al consulatului general cu Universitatea din Sevilla.



Noi și spaniolii suntem extremele Imperiului Roman din Europa. Aș dori să mai specific că anul acesta se împlinesc 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Spania. Sunt o serie de activități culturale, patronate de cel mai înalt nivel. Sub acest patronaj se vor face o serie de evenimente la care suntem și noi cooptați. Unul este o expoziție temporară în Madrid. În perioada septembrie 2021-martie 2022 are loc eveniment, patronat de Președinția României și Casa Regală Spaniolă, organizat de Muzeul Național de Istorie a României. O să participăm cu o serie de 19 piese, dintr-un total de 825. Noi vom fi unul dintre cele 40 de muzee din România care participă cu piese. Printre aceste, a plecat pentru prima oară și faimosul Glykon. Ne mândrim cu toții de el. Momentan este la București. Se va face și un catalog, care necesită o serie de pregătiri, inclusive fotografiere”, a adăugat directorul muzeului din Constanța.
 

Reparații la acoperiș



 
Printre proiectele menționate de către directorul muzeului, se numără diversele proiecte de reabilitare ale clădirilor care se află în portofoliul MINAC.
 
„Fac trecerea la proiectele în care muzeul este implicat. Avem trei categorii de proiecte. Sunt cele CJC, unde muzeul este beneficiar. Suntem subiectul unui proiect de reabilitare al Mozaicului, care se află în faza de întocmire a proiectului tehnic. Va intra în ședință pe 17 luna asta. În funcție de ce se decide se poate ajute la perioada de execuție. Avem Hypogeul, știți că s-a finalizat cercetarea arheologică în jurul Hypogeului. Raportul a trecut săptămâna trecută, după ce a fost avizat de Comisia Națională de Arheologie. A fost bine făcut. Rezultatele vor fi integrate în proiectul tehnic. Proiectul de reabilitare a clădirii muzeului a făcut un pas înapoi. Se va scoate la licitație, din nou, întocmirea proiectului tehnic. Tot acest traseu birocratic ne va face ca cel puțin un an să stăm în această formulă. Mai avem proiecte la Hârșova de reabilitare a cetății – aici așteptăm ca firma să primească avizele necesare. Spre toamnă probabil va începe restaurarea unor elemente din cetate”, a mai spus Mototolea.


 
Totodată, așa cum reiese din imaginile din Galeria Foto anexată materialului, acoperișul muzeului se află într-o stare avansată de degradare, imaginile fiind realizate cu ajutorul unei drone. Astfel, din cele declarate de Aurel Mototolea, urmează ca să aibă parte de un ajutor, pe achiziție publică, pentru reabilitarea acoperișului, care are nevoie de reparații urgente pentru a nu fi afectată mai mult starea clădirii.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii