Argumentele care au stat la baza acestei decizii, aduc deservicii judeţului Stavrositu l-a interpelat pe ministrul Silaghi pe tema sediului ANR
Argumentele care au stat la baza acestei decizii, aduc deservicii judeţului: Stavrositu l-a interpelat pe ministrul
2191
Marime text
Deputatul
PD-L Maria Stavrositu, a formulat o interpelare adresată Ministrului
Transporturilor şi Infrastructurii, domnul Ovidiu Ioan Silaghi, cu privire la
proiectul de act normativ pentru modificarea organizării şi funcţionarii
Autorităţii Navale Române, al cărei sediu localizat până în prezent în incinta
blocului turn de la Poarta nr.1, Constanţa, urmează a fi mutat în Bucureşti.
Deputatul democrat-liberal susţine prin intermediul interpelării că această modificare reprezintă un real deserviciu adus judeţului Constanţa, două dintre considerentele invocate de către aceasta fiind micşorarea bugetului local, prin redirecţionarea taxelor şi impozitelor către bugetul capitalei, şi de asemenea disconfortul creat ofiţerilor care susţin examenul de brevetare, şi care sunt nevoiţi să se prezinte în vederea participării la examene în Bucureşti, în condiţiile în care cursurile au loc în Constanţa. Stavrositu a solicitat ministrului Transporturilor si Infrastructurii, argumentele ce au stat la baza acestei hotărâri şi totodată a cerut expunerea beneficilor mutării sediului Autorităţii Navale Române, de la Constanţa la Bucureşti.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


