Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:05 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Are Constanța nevoie de statui? Administrația liberală îl ignoră pe Brătianu, susținătorul cauzei Dobrogei

ro

22 Aug, 2022 00:00 2039 Marime text
  • Primăria Constanța organizează o dezbatere, momentan în mediul online, cu privire la amplasarea unor monumente noi ale unor personalități în bătrânul Tomis
  • Întrebarea cheie este dacă municipiul Constanța, sufocat de trafic și poluare, în care nu avem cu ce să ajungem la muncă, nu avem pasaje, piste pentru biciclete, și un transport public decent organizat, are nevoie de statui?
  • Evident, da. Pentru că monumentele de for public reprezintă arc peste timp, iar cei ce le contestă sunt în general ignoranți ai istoriei locului, numindu-le ..pietre, bolovani
  • Ca argument de ordin bugetar, anual mai mulți bani se duc pe borduri, ceasuri stradale, panseluțe, coșuri de gunoi și refugii de autobuz și evenimente efemere decât pe voievozi, regi sau scriitori
  • Din lista de propuneri înaintată de Primărie via specialiști lipsesc mai multe nume care ar merita statuie
  • Într-o administrație liberală, iată că nu-l regăsim însă pe Ion IC. Brătianu (prim-ministru la 1878), care alături de Regele Carol I (pe atunci Alteţă Regală) și Remus Opreanu au marcat unirea Dobrogei cu țara
 

 
Primăria Constanța organizează o dezbatere, momentan în mediul online, cu privire la amplasarea unor monumente noi ale unor personalități în bătrânul Tomis.
 
Întrebarea cheie este dacă municipiul Constanța, sufocat de trafic și poluare, în care nu avem cu ce să ajungem la muncă, nu avem pasaje, piste pentru biciclete, și un transport public decent organizat, are nevoie de statui?
 
Evident, da. Pentru că monumentele de for public reprezintă arc peste timp, iar cei ce le contestă sunt în general ignoranți ai istoriei locului, numindu-le ..pietre, bolovani.
 
Ca argument de ordin bugetar, anual mai mulți bani se duc pe borduri, ceasuri stradale, panseluțe, coșuri de gunoi și refugii de autobuz și evenimente efemere decât pe voievozi, regi sau scriitori.
 
În susținerea dezbaterii lansate, municipalitatea a venit în fața constănțenilor și cu o serie de propuneri emanate de specialiști și reprezentanți ai mai multor instituții constănțene din domeniile culturii, artelor și istoriei iar amplasamentele avute în vedere sunt situate în zona istorică a orașului.
 
Acestea sunt propunerile lor:
 
1.Împăratul Constantin cel Mare
Amplasamentul propus este situat pe strada Termele Romane, în vecinătatea Edificiului Roman cu Mozaic.
 
2.Regele Carol I
Amplasamentul propus este situat în Parcul Cazinoului, în vecinătatea promenadei de pe faleză, pe latura de Vest a scărilor de acces dinspre intersecția bulevardului Regina Elisabeta cu strada Termele Romane.
 
3 Regele Ferdinand
Amplasamentul propus se află situat în interiorul spațiului verde cu perimetru triunghiular, determinat de bulevardul Tomis, strada Traian și strada Vasile Alecsandri.
 
4.Remus Opreanu, magistrat și prefect al Constanţei
Amplasamentul propus este situat pe strada Traian, în apropierea unei alei de acces către sediul Consiliului Județean Constanța.
 
5.Cella Serghi, scriitor
Amplasamentul propus este pe promenada falezei Cazinoului, în apropierea aripii de nord-vest a clădirii Cazinoului.
 
Sigur că fiecare dintre cei menționați merită cu prisosință un monument pentru contribuția la orașul de ieri și de astăzi, Constanța.  
 
Statuia lui Carol I s-a cerut de multă vreme în multe foruri instituționale sau civile. Bine că se regăsește și în lista scurtă a specialiștilor consultați de Primărie.
 
Într-o administrație liberală, iată că nu-l regăsim însă pe Ion C. Brătianu (prim-ministru la 1878), care alături de Regele Carol I (pe atunci Alteţă Regală) și Remus Opreanu au marcat unirea Dobrogei cu țara. În plus, Brătianu a fost susţinut de ministrul de Externe Mihail Kogălniceanu în demersul său ca regele să-și întoarcă fața către Dobrogea.
 
Cu siguranță este loc pentru a introduce aceste nume în cadrul dezbaterii publice extinse atunci când aceasta va avea loc.
 
La fel de serios trebuie ridicată și probleme calității monumentelor pentru că nicio administrație nu este autoritate în materie de urbanism decât pe hârtie. Bunul gust îl dau profesioniștii în domeniu.
 
Cu alte cuvinte nu ne dorim niște statui ca să rămână primarul legat de numele lor sau să le inaugureze în scop electoral.
 
Dincolo de estetic, aceste monumente trebuie să aibă sens.
 
Câți bani costă statuile și cine le face? La prima parte a întrebării am răspuns mai sus, dar mă repet, cu siguranță mult mai puțin probabil decât toate achizițiile făcute de Primărie în ultimii 2 ani.
 
Secondo: sunt convinsă că sunt artiști extrem de talentați, care ar putea participa la un concurs de proiecte dacă se va ajunge aici și nu cumva execuția va fi comandată cu dedicație.
 
Indiferent pentru care variantă se va opta este obligatoriu să se realizeze lucrări de artă monumentală care să ne marcheze existența.
 

Citește și:

Editorial Strategia culturală a municipiului Constanța transformată în maculatură chiar de autorii ei!
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 22 Aug, 2022 10:35 Nu-l uitati pe aviatorul AGARICI, aparatorul Constantei si pe multi altii care au onorat orasul nostru. Propun amplasarea statuii pe esplanada de la plaja Modern,in locul monstruozitatilor care sugereaza niste chestii blegi.