Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:16 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ambasadorul SUA, în vizită la Cluj „Am discutat despre nefericita hotărâre de a face paşi înapoi în privinţa corupţiei”

ro

25 Feb, 2017 22:55 2166 Marime text
Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a făcut o vizită, astăzi, la Cluj pentru a vedea o expoziţie de la Muzeul de Artă, însă înainte a avut câteva întâlniri cu tineri antreprenori şi cu primarul oraşului, Emil Boc, potrivit România TV.
 
Hans Klemm a afirmat că au fost discutate şi ultimele evenimente petrecute la Bucureşti, printre care „nefericita hotărâre a Guvernului de a face paşi înapoi în privinţa unor prevederi referitoare la corupţie şi despre răspunsul extraordinar al românilor, care constituie o sursă de inspiraţie şi din fericire".
 
„Am avut câteva întâlniri foarte bune, am fost la Universitatea Babeş-Bolyal unde am discutat despre evenimentele din România, despre nefericita hotărâre a Guvernului de a face paşi înapoi în privinţa unor prevederi referitoare la corupţie, despre răspunsul extraordinar al românilor, care constituie o sursă de inspiraţie şi din fericire, pentru decizia ulterioară a Guvernului de a retrage acea legislaţie", a afirmat ambasadorul Hans Klemm.
 
De asemenea, Klemm s-a întâlnit cu primarul Clujului, Emil Boc şi cu tineri antreprenori de la care a vrut să afle cum îi poate sprijini Ambasada.
 
„M-am întâlnit şi cu primarul Emil Boc de la care am aflat că în 2017 va fi un an important pentru Cluj. M-am întâlnit cu un tânăr antreprenor pentru a afla cum poate sprijini ambasada dezvoltarea de noi companii. Antreprenoriatul şi transferul de tehnologie pentru a susţine dezvoltarea sectorului IT din România", a spus Klemm.
 
Ambasadorul SUA a precizat că adevăratul motiv al vizitei sale l-a constituit o expoziţe la Muzeul de Artă din Cluj unde a stat de vorbă cu autoarea lucrărilor, Klemm afirmând că atât în ambasadă, cât şi în reşedinţa sa are câteva picturi ale ei.
 

Sursa foto: ZIUA de Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii