Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șeful Statului Major al Apărării, întrevedere cu secretarul de stat pentru Forțele Terestre ale SUA, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu

ro

03 Jun, 2019 20:26 1862 Marime text
Generalul Nicolae-Ionel Ciucă, șeful Statului Major al Apărării, a avut luni, 3 iunie, o întrevedere cu secretarul de stat al Forțelor Terestre ale Statelor Unite ale Americii, Mark T. Esper, la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu.

Potrivit MApN, la întrevedere au fost prezenți Comandantul Forțelor Terestre Americane din Europa, generalul-locotenent Cristopher G. Cavoli, ambasadorul SUA acreditat la București, ES Hans Klemm şi șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-maior Viorel Pană.

Subiectele abordate au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, cooperarea militară dintre România și SUA în cadrul parteneriatului strategic, participarea militarilor americani la măsurile de asigurare stabilite în cadrul Operației Atlantic Resolve, în cadrul Inițiativei de reasigurare europeană (ERI) şi la activitățile de instruire aflate în derulare.

Generalul Ciucă a mulțumit pentru sprijinul acordat în cadrul parteneriatului strategic, implementării măsurilor din Planul de răspuns al NATO (Readiness Action Plan), participării la exercițiile aflate în derulare şi inițiativele României, la prezența înaintată adaptată (tFP) şi a subliniat că Armata României va continua să îsi îndeplinească angajamentele asumate, atât în cadrul bilateral, cât şi în cadrul NATO şi UE.

"Suntem recunoscători pentru sprijinul României acordat Armatei SUA în calitate de națiune gazdă și pentru rolul jucat de ţara dumneavoastră ca pilon de bază al operaţiilor NATO în regiunea Mării Negre. România a fost un contributor important nu numai al NATO, dar şi al misiunilor de tip coaliţie din întreaga lume, şi privim cu încredere către dezvoltarea parteneriatului nostru strategic şi pe viitor", a declarat secretarul de stat Esper pe timpul întrevederii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii