Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Adio, abonamente în monede străine! Senatorii au pe masă o propunere legislativă de schimbare a contractelor (document)

ro

03 Mar, 2020 00:00 2447 Marime text

La finele lunii februarie, la Senatul României a fost publicată propunerea legislativă privind consolidarea monedei naționale ca monedă unică de plată pe teritoriul României, pe procedură de urgență. Aceasta se află în dezbatere publică și vine la propunerea deputaților PSD.


Conform propunerii legislative, se dorește consolidarea monedei naționale. Mai precis, conform primului articol din propunerea legislativă, „contractele încheiate pentru prestarea de servicii sau pentru furnizarea de utilități pot fi exprimate numai în lei, dacă atât emitenții, cât și destinatarii sunt rezidenți în România”. Astfel, va trebui ca toate contractele de telefonie mobilă, cablu, gaze, curent etc. să fie exprimate strict în lei, nu în euro, cum sunt în prezent.


În sensul prezentei legi, sunt utilități alimentarea cu apă, canalizarea și epurarea apelor uzate, colectarea, canalizarea și evacuarea apelor pluviale, alimentarea cu energie termică în sistem centralizat, salubrizarea localităților, iluminatul public, alimentarea cu gaze naturale, transportul public local de călători, telefonia fixă sau mobilă, internetul, televiziunea prin cablu sau digitală și orice altele asemenea.


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii