Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:07 19 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„A ştiut să păstreze aprinsă candela credinţei pe pământul dobrogean“ 15 ani de la moartea Înaltpreasfinţitului Lucian Tomitanul (galerie foto)

ro

30 Aug, 2019 00:00 564 Marime text
Ortodoxia dobrogeană îl cinsteşte pe Lucian Tomitanul, cel care a îndrumat Arhiepiscopia Tomisului timp de zece ani (1990 - 2000). Lucian Tomitanul s-a stins din viaţă în seara zilei de 30 august 2004. Este singurul ierarh înmormântat în incinta Catedralei „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“, un eveniment unic în istoria Arhiepiscopiei de la malul mării.
 
Pensionat pe caz de boală în anul 2000, ÎPS Lucian şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în reşedinţa arhiepiscopala din strada Sfântul Constantin Brâncoveanu din Constanţa. Lucian Tomitanul (născut Lucian Florea) a înfiinţat Seminarul Teologic de la Tulcea, Facultatea de Teologie din Constanţa, dar şi mănăstiri din Dobrogea - Peştera Sfântului Andrei, Dervent, Sfânta Elena de la Mare, de lângă Costineşti.
 

Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa centrală şi occidentală

 
Născut la 3 aprilie 1922, în comuna Strenţ (judeţul Alba), uns în monahism în 1950, la Mănăstirea Sihastrul (judeţul Vrancea), a fost hirotonit diacon în acelaşi an şi ieromonah opt ani mai târziu. A urmat seminarul monahal la Mănăstirea Neamţ (1948 - 1953), Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1955-1956), Academia Duhovnicească din Zagorsk - Moscova (1956 - 1960), cursuri de doctorat la acelaşi institut din Bucureşti (1960 -1963), când a fost şi profesor la seminarul teologic din capitală, şi la Facultatea de Teologie din Ierusalim. A fost Superior al Aşezămintelor româneşti din Ierusalim şi Iordan şi reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte (1963 - 1974), la începutul acestei perioade fiind hirotonisit arhimandrit la Sfântul Mormânt de către Preafericitul Benedict, Patriarhul Ierusalimului.
 
În Ţara Sfântă, a reprezentat Biserica Ortodoxă Română în relaţiile cu Patriarhia Ortodoxă a Ierusalimului; a fost membru activ al Comisiei de Cercetări Ecumenice, realizând contacte cu diferiţi ierarhi şi conducători de biserici. A refăcut biserica română din Ierusalim, distrusă de războiul din 1947, îngrijindu-se de pictarea şi mobilarea ei. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ales, în decembrie 1974, episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române pentru Europa centrală şi occidentală, cu sediul la Paris.
 
La solicitarea Înaltpreasfinţitului arhiepiscop Antim Nica al Tomisului şi Dunării de Jos, Preasfinţitul Lucian Florea a fost ales episcop vicar la această eparhie, cu titlul de „Tomitanul“, cu reşedinţa în municipiul Constanţa. După reînfiinţarea Arhiepiscopiei Tomisului, la 12 februarie 1990, a fost ales ca Întâistătător al acesteia de către Colegiul Electoral Bisericesc, în septembrie 1990. A fost înscăunat ca arhiepiscop la 25 noiembrie 1990, în Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din Constanţa.
 
Pensionat pe caz de boală în anul 2000, Înaltpreasfinţitul Lucian şi-a petrecut ultimii ani în reşedinţa arhiepiscopală din strada Sf. Constantin Brâncovenu. La 30 august 2004, Lucian Tomitanul s-a stins din viaţă. El a fost înhumat în pronaosul catedralei, îmbrăcat cu veşminte alese şi cu însemnele caracteristice unui arhiepiscop - mitra, crucea, cârja arhierească. La înmormântarea sa, Preafericitul Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la acea vreme, a mărturisit: „Lucian Florea a fost unul dintre cei care au ştiut să păstreze aprinsă candela credinţei bimilenare pe pământul dobrogean“.
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii