Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:09 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

A murit Aurel Novac, fost ministru al Transporturilor

ro

11 Jan, 2009 23:11 1962 Marime text

Fostul ministru al Transportului din Cabinetul Văcăroiu, Aurel Novac, a murit, sâmbătă, la Spitalul Fundeni din Bucureşti. Potrivit membrilor familiei sale, citaţi de Mediafax, fostul ministru a suferit un infarct.

Aurel Novac avea 69 de ani. Acesta absolvise Facultatea de Transporturi a Institutului Politehnic Bucureşti în 1967 şi Facultatea de Comerţ a Academiei de Studii Economice, zece ani mai târziu. A fost numit ministru al Transporturilor în 6 martie 1994, când era membru al PUNR. Mandatul său a durat doi ani.
La sfârşitul anului 2007, procurorii anticorupţie au dat soluţie de scoatere de sub urmărire penală în dosarul Flota, în care au fost cercetate 80 de persoane, între care foştii miniştri ai Transporturilor Traian Băsescu, Aurel Novac şi Paul Teodoru, anchetatorii invocând lipsa prejudiciului.
Înmormântarea va avea loc miercuri, la un cimitir din localitatea prahoveană Breaza.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii