Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
17:37 02 12 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

104 ani de la moartea poetului plastic al florilor, Ștefan Luchian (video)

ro

28 Jun, 2020 11:55 609 Marime text
  • Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.
  • Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții.
  • Părerea criticii de artă este că, în domeniul impunerii graficii ca artă majoră, Ștefan Luchian a fost un deschizător de drumuri.

Ștefan Luchian s-a născut la data 1 februarie 1868, la Ștefănești și a decedat la data de 28 iunie 1916 la București.

A fost un pictor român, supranumit poetul plastic al florilor.

Cu o vocație declarată încă din școala primară, l-a avut în perioada de formare ca maestru nedisputat pe Nicolae Grigorescu. Educația plastică și-a început-o la Școala de Belle-Arte, dar a fost completată la München și Paris.

Prin opera sa, Luchian s-a dovedit a fi o personalitate artistică originală, afirmându-se cu o pictură generoasă, vibrantă și care, prin paleta cromatică plină de lumină, prin poziția artistică înnoitoare, precum și printr-o scânteietoare expunere a limbajului, a reușit să transmită privitorului un mesaj umanist de mare calitate.

Marele aport inovator adus de Luchian în pictura românească din acele vremuri este reprezentat de modul de transpunere a efectelor de lumină, care la el izbucnesc la fiecare tușă de culoare.

A reușit să fixeze în memorie „splendorile scânteietoare” ale peisajului românesc, pe care l-a redat într-o serie întreagă de opere, adevărate miracole de simplitate și de finețe, de sinteză cromatică și arhitecturală a formelor, de colorit strălucit și delicat totodată. Referindu-se la arta picturii, Luchian spunea:

„... Natura nu trebuie s-o imiți, nici să o copiezi, trebuie să lucrezi în felul ei... Cum se poate lucra în felul ei? Să știi să observi, asta-i cheia... Natura îți dă povețe, când te pricepi să observi. Noi, artiștii, privim cu ochiul, dar lucrăm cu sufletul.” Vasile Drăguț: Ștefan Luchian, Editura Meridiane, București, 1968, cop. 3.

Concepția lui Luchian despre artă s-a integrat mereu pe o traiectorie care a contrazis arta academistă a timpului său, artă care era aservită unor gusturi de salon, reticentă oricărei înnoiri și ostilă reprezentării realiste a vieții. Pictura lui a fost în același timp un semn al atitudinii de protest social, prin faptul că a redat viața de trudă a muncitorilor și a evocat condiția mizeră și socială a mahalalelor de odinioară. Regăsim astfel în tematica sa oameni nevoiași și umili, cu personalități de netăgăduit care au găsit în Luchian un perfect rezoneur de o neîngrădită afecțiune. Mai receptiv la nevoile și suferințele altora decât la propria boală, Luchian le-a înfățișat fără ostentație, cu discreție și cu o mare sinceritate, scrie wikipedia.org.



Cu o stare materială precară și bolnav de scleroză multiplă după 1900, a ajuns să picteze țintuit în fotoliu și cu penelul legat de încheietura mâinii. În această perioadă în care și-a concentrat toată energia creatoare, toată pasiunea pentru natură și toată dragostea pentru viață și pentru frumos spre pictarea florilor, Luchian a alăturat tehnicii uleiului, pentru peisaj și pentru multe dintre naturile moarte cu flori, pastelul, cu care a ajuns la o măiestrie de neegalat.


Ștefan Luchian a fost considerat de către critica de artă ca un continuator al lui Nicolae Grigorescu. Prin comparație, artistul s-a individualizat față de mentorul său printr-un realism al tratării tematicii sociale și printr-o cromatică plină de strălucire, precum și prin modernitatea rezultată din experimentarea tehnicilor grafice de care a dat dovadă. El și-a echilibrat lucrările din punct de vedere cromatic și prin exactitatea cu care și-a definit precizia planurilor compoziționale, a ajuns la o foarte modernă simplificare a formelor. Această realitate izvorâtă din analiza pe care criticii de artă au relevat-o, Luchian a fost apreciat la superlativ încă de la prima expoziție retrospectivă ce i-a fost organizată în anul 1939.

Surprinzătoare rămâne capacitatea cu care Ștefan Luchian, de-a lungul întregii sale cariere artistice, a trecut de la o tehnică la alta, a schimbat suportul stratului pictural și a plasat astfel, experimentul grafic în prim-planul modernității românești. Experimentele tehnice și cromatice, curajul demersului artistic, l-au plasat pe cea mai înaltă treaptă a artei moderne. Părerea criticii de artă este că, în domeniul impunerii graficii ca artă majoră, Ștefan Luchian a fost un deschizător de drumuri.

Formarea

Luchian și Generația 1888 - de Alexandru BănulescuȘtefan Luchian a rezistat cu încăpățânare eforturilor mamei sale de a-l înscrie la școala militară, astfel că s–a înscris în septembrie 1885 la clasa de pictură a Școlii Naționale de Arte Frumoase (Școala de belle-arte), pe care a absolvit-o în 1889. Aici a obținut medalia de bronz pentru un Cap de expresie și un Studiu după natură.


Profesorii săi au fost Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Constantin I. Stăncescu la istoria artelor și estetică.

Paralel cu Școala de Arte Frumoase a urmat și cursurile clasei de flaut ale Conservatorului din București.

Luchian a dorit toată viața să cânte la vioară și așa cum a declarat el însuși, a suferit toată viața că nu putea să execute tremurătura coardei.

Pictorul ar fi cedat toată reputația și întreaga lui artă dacă cineva l-ar fi putut învăța „să obție banalul tremolo”. Decizia de a urma cursul de flaut, plină de umor de altfel, avea motivația „Mi-erau mîinile prea lungi și m-am apucat de flaut...”.

Din cauză că mediul de la Școala de belle-arte avea un orizont îngust, prin prisma concepțiilor academiste care erau încă la modă, Luchian a studiat cu metodă dar fără a avea vreun entuziasm deosebit. Profesorii săi erau foarte apreciați și se bucurau de un deosebit respect dar erau tributari academismului, fiind depășiți de nivelul la care se ridicase prin opera sa, Nicolae Grigorescu. Pe de altă parte, Luchian a învățat de la Theodor Aman deprinderea pentru studiu, deoarece Aman s-a impus în lumea artiștilor întrecându-l pe Tattarescu, ca fiind creatorul preocupat de aprofundarea metodică a procedeelor tehnice.

Preluând de la profesorii săi disciplina pedagogică, Luchian a considerat academismul promovat de Școala de belle-arte, insuficient și sărăcăcios pentru a exprima noile tendințe în arta de sfârșit al secolului al XIX-lea. Astfel, C. I. Stăncescu din poziția de profesor de estetică declara că „arta este o minciună” și că „singurul preț al obiectelor de artă este că ele, depărtându-se pe nesimțite de mizeriile realității din viață, aduc o consolare momentană sufletului nostru”.C. I. Stăncescu era supranumit „vizirul artelor” și susținea că „arta devine periculoasă când lingușește masele”și că ea nu trebuie să oglindească realitatea sau să se inspire din viață.Contrar acestor teorii și datorită preocupărilor timpurii în exprimarea realității înconjurătoare, Luchian a primit îndemnul spre o artă realistă de la maestrul său Nicolae Grigorescu. Astfel, Luchian a afirmat mai târziu că „tot ce știu am învățat de la Grigorescu”. În această perioadă de formare, Grigorescu i-a fost maestru nedisputat de la care Luchian a găsit încurajarea fără să-i împiedice libera dezvoltare a personalității și, de la care a preluat nu numai elemente de limbaj ci și sugestii tematice.

„Amatorii” și „criticii” cu naivitate și agresivitate considerau că nu există două moduri de a face pictură și că permis este doar Grigorescu. Ștefan Luchian era admirat de un grup restrâns care-l considera novator, pe când majoritatea era ostilă, etichetându-l că ar fi o nulitate.

Portrete

Prin simplul fapt că Ștefan Luchian a copilărit în mijlocul oamenilor nevoiași din mahalaua Popa Soare, el a găsit în această lume umilă în mijlocul căreia a viețuit un sprijin la necaz. Tot alături de aceasta și-a trăit nădejdile în locuința modestă din strada Povernei și mai apoi în întunecoasa casă din Filantropia.

Portretele pe care artistul le-a realizat de-a lungul carierei sale plastice au înfățișat florărese, lucrători, cerșetori și lăutari, oameni sărmani dar plini de demnitate și omenie, exemplu stând în acest sens Safta florăreasa pe care a pictat-o de trei ori. Safta Florăreasa executată în acuarelă în anul 1901 are proporții mai impozante ca uleiul din 1895, expresia fiind mai vagă, de dor, însă figura este mai concretă, mai lucrată și nu beneficiază de aspectul decorativ al uleiului, specific picturii murale.


Luchian nu a pictat niciodată portretul vreunei personalități a timpului său; mai mult decât atât a și refuzat indignat propunerea unui ministru de a realiza portretele familiei regale.

La o analiză mai aprofundată, arta portretului lui Luchian se arată aparent simplă, dar ca mod de exprimare deosebit de diversă și bogată ca înțelesuri lăuntrice. Confruntat cu propria sa dramă, a ajuns să cunoască aproape organic atât nefericirea celor umili cât și tristețea fiecăruia. Suferințele celor din jurul său filtrate printr-o mare sensibilitate artistică, s-au transformat fără căutări sterile și fără artificii, în pictură. Din conștientizarea acestor resurse interioare decurge și simplitatea și vibrația lirică a portretelor sale, care prin discreție și demnitate sugerează posterității o întreagă biografie.

De aici se observă varietatea, lipsa rețetelor, deoarece Luchian nu a tins niciodată spre originalitate, scheme sau formule, ci a preferat o exprimare exactă a conținutului. Dacă structura desenului este impusă uneori de arhitectura imaginii, ca în lucrarea Tip de țărancă, în autoportretul Un zugrav, desenul este implicit inclus în textura cromatică. În Moș Nicolae Cobzarul, portretul ia formă prin valorile spațiale rezultate nu din degradările de ton, ci din contrastele de culoare și din însăși densitatea materiei picturale.






Sursa foto: WikiArt.org
Sursa foto: Youtube/ Romania Regional
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii