Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:47 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

08 iulie 1869 A început să circule primul tramvai cu cai din țara noastră. Care era programul de circulație (video)

ro

08 Jul, 2020 17:00 2709 Marime text
  • Acum 151 de ani, pe strazile din Timisoara circula primul tramvai tras de cai.
  • Acest mijloc de transport le usura oamenilor din acea vreme drumul spre punctele principale ale orasului.
  • Vagonul a fost restaurat in 1994 cu ocazia implinirii a 125 de ani de la introducerea tramvaiului tras de cai, in Timișoara.
Prima porţiune de linie executată în ritm vertiginos, pe relaţia dintre cartierele Cetate - Fabric, a fost terminată în luna iulie 1869. Această primă linie de tramvai din Timişoara a fost inaugurată la data de 8 iulie 1869, după recepţia tehnică în prezenţa delegatului ministerului, zi în care s-a dat drumul la circulaţie a minunii tehnice la acea oră, tramvaiul cu cai, după doi ani de tratative şi pregătiri.

Multe piedici s-au întâmpinat din partea autorităţilor militare locale, fiindcă lucrarea şinelor presupunea tăierea de drumuri, trasarea liniei prin inima cetăţii, crearea unor noi poduri peste şanţurile ce înconjurau cetatea şi spargerea zidului de apărare, pentru a crea noi porţi prin care să treacă tramvaiul. Linia de tramvai lega cartierul Cetate (cu punct de pornire în P-ţa Sf. Gheorghe) de cartierul Fabric (cu punct de sosire la ospătăria "Regina Engleză"), în lungime de 1 896 m.

Pe străzi linia era aşezată în pavaj de piatră, fără ca şinele să fie mai înalte sau mai adânci decât suprafaţa străzii. Pe locurile unde linia nu era amplasată în stradă, şinele erau aşezate în pietriş amestecat cu nisip, şine sistem Vignole de 16 kg/m liniar.

Linia avea terminalul din P-ţa Sf. Gheorghe la capătul străzii de astăzi Str. Str. Enrico Carusso de unde gonea pe această stradă înspre sud-est până la fosta Cazarmă Transilvania, de acolo luând direcţia nord-estică pe Str. Carol Telbisz. Traversează terenul pe care astăzi se află Hotelul Continental, ajungând în dreptul intersecţiei dintre Bd. Revuloţiei 1989 cu Str. Martin Luther. De acolo linia ieşea din cartierul Cetate pe singura stradă interurbană care lega Cetatea de Fabric. Această stradă este astăzi Str. Ludwig van Beethoven, după ce traversa terenul care se află în prezent Poşta Mare. După parcurgerea Str. Ludwig van Beethoven, intra pe Str. Martir Leontina Bânciu şi traversa canalul Bega la distanţă de aprox. 100 m spre sub faţă de podul Decebal din prezent. Această zonă de parcurgere dintre Cetate şi Fabric se asemăna cu un tramvai interurban, fiind terenuri libere. După traversarea canalului Bega linia trecea prin Parcul Poporului, luând spre direcţia nord-est (pe locul străzii din prezent Spl. Nistrului) până la Bd. 3 August 1919 de azi, parcurgând strada până la P-ţa Romanilor.

Deschiderea ceremonială a tramvaiului cu cai

După lungi aşteptări a cetăţenilor şi după mari eforturi din partea administraţiei societăţii de tramvaie, ziua cea mare a sosit, iar transportul cu tramvaiul local s-a început. Cu mult timp înaintea deschiderii oficiale, spectatorii aşezaţi în faţa Casino-ului şi în străzi, de-a lungul liniei ferate, aşteptând să pornească şi să treacă prin faţa lor primele vagonete trase de cai, decorate de sărbătoare. Tuturor oamenilor sceptici nu le venea să creadă când cele 5 vagoane au pornit pe o aşa distanţă lungă, fără incidente şi deraieri, într-un timp de numai 8 minute.

Secretarul ministerial Lobetzky şi inspectorul mr. general Weiss cu alţi importanţi autorităţi au luat loc în primul vagon, însoţiţi de o formaţie de muzică. În celelalte 4 vagoane erau alţi invitaţi, iar fără nicio problemă în timpul călătoriei, au ajuns cu toţii în Fabric, la ospătăria "Regina Engleză". Acolo au coborât, revenindu-şi după călătoria cu posibil pericol durabil, continuând drumul pe jos, pe locul viitoarei extensii a traseului de tramvai care va duce până la Prinţul Turcesc.

După aceasta, s-au întors cu tramvaiul înapoi în P-ţa Sf. Gheorghe, din nou fără probleme. După cursă, autorităţile s-au întâlnit în Primărie pentru discursuri şi o masă festivă.

Programul de circulaţie

În baza contractului, societatea trebuia să întreţină programul normal de circulaţie timp de 16 ore zilnic. Programul de circulaţie începea la ora 06:00 şi se termina seara la 22:00. Traseul a fost deservit de patru vagoane cu cai, la interval de 10-12 min. Fiecare vagon era tras de doi cai, iar pe timpul iernii, din cauza zăpezii, se prevedea a se mai prinde câte un cal în plus.

Un tur complet dura 48 minute, o semitură era parcursă în 12 minute, iar la fiecare capăt pauza era de 12 minute, timp în care cailor li se asigura adaparea si odihna. Caii se preschimbau la P-ţa Sf. Gheorghe, după fiecare tur complet, câte un cal la fiecare vagon. Astfel, după două curse complete, fiecare cal avea o pauză de 60 minute la capătul P-ţa Sf. Gheorghe.

Linia fiind simplă, a fost construit un deviator, în faţa pavilioanelor industriei şi zahărului, pe locul de astăzi format din unghiul străzilor Ludwig van Beethoven şi Martir Leontina Bânciu, fiind locul de întâlnire a câte două tramvaie de pe traseu, din sens opus.

 

Sursa foto-video: Youtube/ Maria Moscalu
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii