Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:54 06 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La propunerea Ancuţei Belu Consilierii locali decid acordarea de pachete cu alimente

ro

05 Oct, 2012 01:13 2633 Marime text
Kogalniceanu_Anca_Belu_1.jpgDat fiind contextul economic dificil pe care îl traversăm, primarul de la Mihail Kogălniceanu, Ancuţa Belu, intenţionează iniţierea unui proiect de hotărâre prin care să ofere un sprijin persoanelor singure şi familiilor cu posibilităţi financiare reduse. Această iniţiativă legislativă va fi înscrisă pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din această lună. Proiectul de hotărâre prevede oferirea de pachete cu alimente pentru aproximativ 1.500 de persoane. Vizaţi sunt pensionarii, asistaţii sociali şi cei cu deficienţe. Pachetele vor conţine un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de făină şi un pui şi se vor acorda de două ori pe an: de Paşte şi de Crăciun. Belu nu i-a uitat nici pe cei mici. Şefa autorităţii locale va supune atenţiei consilierilor locali şi propunerea privind acordarea de cadouri celor aproximativ 1.400 de elevi şi prichindei care studiază la şcolile din Mihail Kogălniceanu.

Premii băneşti pentru 50 de ani de convieţuire

Pentru prima dată, cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie vor fi premiate de Primăria Mihail Kogălniceanu. Ancuţa Belu a mărturisit că până în prezent au depus dosare 30 de cupluri. Festivitatea de premiere va avea loc pe data de 8 noiembrie, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, zi în care se sărbătoreşte şi Ziua Comunei. Cuplurile care au împlinit jumătate de secol de convieţuire vor primi un cadou financiar în cuantum de 500 de lei. De aceeaşi atenţie vor avea parte şi veteranii de război din localitate.

Subvenţii pentru elevii şi studenţii navetişti

Autoritatea locală condusă de Ancuţa Belu se angajează să deconteze 50% din transportul elevilor şi studenţilor navetişti. Potrivit Ancuţei Belu, aproximativ 200 de tineri se află în această situaţie. Pentru a beneficia de acest sprijin, tinerii nu trebuie să aibă mai mult de 10 absenţe, iar media la purtare să nu fie mai mică de 8.

Au început asfaltările

Ancuţa Belu are în vedere nu doar proiectele care ţin de solidaritatea socială, ci şi proiecte referitoare la îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. De săptămâna aceasta a început asfaltarea drumurilor de acces de la Piatra şi Palazu, pe o distanţă de aproximativ 2 kilometri. Lucrările sunt efectuate în regie proprie de către SRL-ul Primăriei Mihail Kogălniceanu, care are în dotare utilajele necesare efectuării asfaltării.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii