Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:14 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Acțiune cu prilejul primei zile de Ramazan Bayram

ro

29 Jul, 2014 16:12 1878 Marime text
Uniunea Democrată a Tătarilor Turco – Musulmani din România a organizat luni, 28 iulie, la Restaurantul Dorna din stațiunea Mamaia, o amplă acțiune cu prilejul primei zile de Ramazan Bayram. Au participat aproximativ 600 de persoane, membri ai filialelor UDTTMR. La eveniment au fost prezenți, alături de președintele Gelil Eserghep, și deputatul UDTTMR Varol Amet, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relații Interetnice Aledin Amet și subprefectul județului Constanța Ersun Anefi.
Pe lângă muzica tradițională tătărească, din program nu au lipsit nici momentele artisitice susținute de ansamblurile Karadeniz, al filialei Constanța, Kanara, al filialei Ovidiu, și Mini-Karadeniz, al filialei Medgidia.
„Este o bucurie și o onoare, totodată, pentru noi să vedem că de la o acțiune la alta tot mai mulți tătari sunt interesați să ia parte la acțiunile noastre. Astfel de evenimente, precum cel organizat cu prilejul Bayramului, fie că este vorba despre Ramazan sau Kurban, sunt un bun prilej de a ne aduna laolaltă, de a consolida comunitatea și de a ne face cunoscute mai bine tradițiile”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
 
*****
 
Tot luni, UDTTMR a organizat o Conferință Națională Extraordinară în cadrul căreia cei 317 de delegați prezenți din 349 înscriși pe liste au votat câteva completări aduse la statutul organizației. A fost vorba despre completări necesare în vederea derulării pe viitor a unor proiecte europene și a organizării unor cursuri de formare profesională și recalificare pentru membrii comunității tătare din România.
„Ne dorim foarte mult să ținem pasul cu politicile Uniunii Europene, iar organizația noastră are acum posibilitatea să aplice pentru accesarea de fonduri europene și să dezvolte proiecte europene. Din acest motiv a fost nevoie să facem câteva modificări în statutul UDTTMR, care să ne permită să avem deschidere în acest domeniu. Îi asigurăm, pe această cale, pe toți etnicii noștri că pentru viitor ne vom concentra tot mai mult pe astfel de proiecte prin intermediul cărora ne vom alinia pe deplin standardelor impuse de Uniunea Europeană”, a declarat președintele UDTTMR, Gelil Eserghep.
 
 
Biroul de presă al UDTTMR                                                  29 iulie 2014
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii