Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:11 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Sedinta Biroului Permanent al Senatului - 26 octombrie 2015

ro

26 Oct, 2015 15:55 1206 Marime text
La finalul şedinţei Biroului permanent al Senatului de luni, 26 octombrie 2015, domnul senator Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului, a făcut o scurtă informare cu privire la dezbaterea şi soluţionarea punctelor înscrise pe ordinea de zi discutată.

Domnul vicepreşedinte Ioan Chelaru a menţionat faptul că „Biroul permanent al Senatului, întrunit astăzi în şedinţă plenară, a aprobat toate punctele înscrise pe ordinea de zi şi a repartizat toate proiectele de lege şi propunerile legislative la comisiile de specialitate, constatând că, în marea lor majoritate, comisiile sunt în grafic cu termenele de elaborare a rapoartelor. De asemenea, Biroul permanent a primit şi aprobat solicitările acestor comisii, începând de la solicitarea pentru înfiinţarea Comisiei pentru constituţionalitate, libertăţi civile şi monitorizare a executării hotărârilor Curţii Europene a Drepturilor Omului, care este la Comisia pentru Regulament.”  Domnul vicepreşedinte a precizat că „dacă astăzi este gata raportul, acesta va fi introdus pe ordinea de zi, dacă nu, va fi introdus în una dintre zilele următoare.”

Referindu-se la depunerea unei moţiuni simple la Senat, astăzi sau mâine, domnul vicepreşedinte Ioan Chelaru a afirmat că„ urmează ca preşedintele Senatului să fixeze termenul, iar lunea viitoare, cel mai probabil, aceasta să se discute, după ce vom vedea tema şi dacă moţiunea îndeplineşte toate condiţiile legale pentru a fi primită.”

Domnia sa a declarat, de asemenea: „Am aprobat toate rapoartele privind deplasările externe, cum ar fi participarea ca observatori la alegeri în Republica Turcia şi participarea la cea de-a 38-a sesiune a Conferinţei Generale a UNESCO, precum şi solicitările organizatorico-administrative ale unor colegi care au fost în deplasare”, adăugând faptul că „s-a fixat un termen pentru depunerea raportului la Comisia specială pentru evaluarea stării democraţiei şi a statului de drept, respectiv în octombrie 2016.”

Cu privire la primirea de solicitări de înfiinţare a unor comisii parlamentare de anchetă, domnul vicepreşedinte a afirmat că  „nu au fost abordate aceste subiecte astăzi”.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii