Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:10 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă - Participarea domnului senator Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului, la Misiunea Internaţională de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate din Republica Turcia

ro

03 Nov, 2015 16:45 1313 Marime text
Domnul senator Vasile Nistor, vicepreşedinte al Senatului, membru al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE), a participat, în calitate de observator, la Misiunea Internaţională de monitorizare a alegerilor parlamentare anticipate din Republica Turcia, alegeri care au avut loc în ziua de 1 noiembrie 2015.

Misiunea de monitorizare a fost formată din 112 observatori din 34 de ţări astfel: 35 observatori pe termen lung din partea Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (OSCE/BIDDO), 46 observatori din partea Adunării Parlamentare a OSCE (AP OSCE), 31 de observatori din partea Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Misiunea AP OSCE a monitorizat alegerile în Ankara şi împrejurimile oraşului, precum şi în Istanbul, Erzurum şi Izmir.
Observatorii AP OSCE au evaluat procesul electoral din perspectiva angajamentelor şi standardelor internaţionale în materie de alegeri democratice, asumate de Republica Turcia, precum şi a legislaţiei naţionale relevante. 

Cetăţenii Republicii Turcia au fost chemaţi la urne pentru a alege 550 de deputaţi în Marea Adunare Naţională (parlamentul naţional).
Echipa de observatori condusă de domnul senator Vasile Nistor a monitorizat 14 secţii de votare din Ankara, participând la toate etapele procesului de votare, respectiv: deschiderea secţiei, desfăşurarea votării pe parcursul zilei, închiderea secţiei şi numărarea voturilor, întocmirea procesului verbal, afişarea rezultatelor.

În secţiile vizitate de echipa de observatori condusă de domnul senator Vasile Nistor, ziua alegerilor a fost caracterizată printr-o atmosferă paşnică şi printr-o participare numeroasă a electoratului, procesul de votare şi numărare a voturilor fiind organizat în mod profesionist şi transparent.  

Conform evaluărilor AP OSCE şi ale celorlalţi observatori internaţionali, alegerile parlamentare din 1 noiembrie au oferit cetăţenilor turci posibilitatea să voteze candidaţi dintr-un spectru politic larg, dar, provocările mediului de securitate, în special în sud-estul ţării, precum şi numărul mare de incidente violente, inclusiv atacurile împotriva membrilor de partid, sediilor şi staff-ului de campanie, din perioada campaniei electorale, au obstrucţionat procesul electoral. Restricţiile impuse mass-mediei constituie, de asemenea o preocupare serioasă. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii