Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:42 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presa - Intervenţia Preşedintelui Senatului, Domnul Călin Popescu-Tăriceanu, în şedinţa de plen a Senatului în cadrul căreia a fost audiat Prim-ministrul Dacian Cioloş, cu privire la situaţia creată la Antena 3

ro

17 Feb, 2016 20:12 1195 Marime text
Stimaţi membri ai Senatului,
Domnule Prim-ministru,
Am să încep prin a vă face o mărturisire. Cu mulţi ani în urmă, aproape 27 de ani, am înfiinţat unul dintre primele posturi de radio libere din România. Mai exact, al doilea. Pentru a putea să obţin această aprobare, am făcut apel la Prim-ministrul de atunci, Petre Roman, care a avut o atitudine ce astăzi poate o să vi se pară surprinzătoare.

În cererea pe care am înaintat-o am menţionat care sunt tipurile de emisiuni pe care urma să le facem. Şi dânsul, cu mâna lui, păstrez documentul şi astăzi - pentru mine are şi o valoare sentimentală - a tăiat cu grijă emisiunile şi dezbaterile politice şi ne-a dat aprobare pentru restul.

Întotdeauna, în toată lumea, presa este incomodă pentru Putere care încearcă să-limiteze libertatea de exprimare. Acest lucru nu se poate face în ţările democratice, dar în rest se practică intens, din păcate.

Ei bine, ce vreau să vă spun este că după toată această discuţie amplă, pe care o salut şi despre care cred că este necesară pentru sănătatea democraţiei din România, în final, când ajungem la concluzii, trebuie să vedem ceva. Şi anume că acţiunea de silire a acestor societăţi de televiziune (din Trustul de presă Intact – n.n.) de a evacua sediul în cinci zile este în fond, în fapt, o acţiune de suprimare a libertăţii de exprimare.

Putem să vorbim foarte mult despre temeiuri legale, despre modul în care s-au derulat procedurile, despre modul în care funcţionează instituţiile din subordinea Guvernului, dar realitatea rămâne. Şi nu putem accepta un abuz care are drept consecinţă limitarea sau suprimarea libertăţii de exprimare, mai ales într-un stat democratic, mai ales în ceea ce dorim să fie statul de drept.

Vreau să vă reamintesc că există o prevedere constituţională extrem de clară, articolul 30, aliniatul 4, care spune că nicio publicaţie nu poate fi suprimată. Deci dumneavoastră trebuie să aveţi în vedere a cântări măsurile care au, aşa cum aţi spus, temei legal, dar care, practic, duc la un abuz şi la o încălcare a unor prevederi constituţionale extrem de clare.

Această acţiune pune, din păcate, în evidenţă, o trăsătură constantă a statului român din ultima vreme. Şi anume, că-şi tratează cetăţenii ca pe nişte suspecţi aflaţi sub control permanent şi ameninţaţi cu supravegherea constantă. Ştiţi bine câte telefoane se ascultă în România, câţi oameni sunt ameninţaţi cu expunerea publică, cu arestarea preventivă, cu încătuşarea şi, mai nou, cu evacuarea forţată.

Am să-l citez pe colegul meu, senatorul Daniel Barbu. El a făcut o declaraţie care mi se pare fundamentală în raport cu situaţia în care ne aflăm astăzi. Statul, domnule Prim-ministru, nu poate recurge la intimidare şi violenţă sub aparenţă legală decât sacrificând cele mai elementare principii democratice. Un stat violent, care nu respectă, chiar şi în exerciţiul funcţiilor sale legitime, demnitatea persoanelor şi garanţiile constituţionale de care se bucură toţi cetăţenii, nu corespunde nici unei definiții a statului de drept. Acest lucru vreau să îl avem cu toţii în vedere, pentru că, altfel, România, prin percepţia pe care şi-o creează, începe să semene din ce în ce mai mult cu exemplele negative la care s-a făcut referire astăzi, cu situaţia din Ungaria şi din Polonia, de limitare a libertăţii presei.

Din păcate pentru România, nu semănăm şi în celelalte privinţe cu Ungaria şi Polonia, care ştiu să-şi apere libertatea şi suveranitatea naţională, ştiu să-şi promoveze şi să-şi apere interesele naţionale. N-am auzit ca ambasadorii acreditaţi la Varșovia şi Budapesta să facă declaraţii politice vizând subiecte de politică internă. Poate că la acest aspect ar fi util să vă gândiţi şi, sigur, şi şeful Executivului prezent aici în sală, care are în subordinea sa Ministerul de Externe, să ceară explicaţii pentru aceste ingerinţe care depăşesc cadrul normelor diplomatice uzuale.

Ei, bine, domnule Prim-ministru, sentimentul general pe care lumea îl are - şi nu spun numai lumea de la noi, ci şi lumea occidentală, care a început să reacţioneze - este că unei televiziuni incomode, nealiniate, neobediente i se pune pumnul în gură.

Vreau, aşadar, domnule Prim-ministru, să aveţi în vedere întreprinderea unor acţiuni în concordanţă cu principiile statului de drept. Înţelegând, desigur, că aveţi temeiurile legale la care v-aţi referit, trebuie, în acelaşi timp, să vă uitaţi şi la prevederile Constituţiei. Nu lăsaţi impresia că România devine, mai degrabă, un stat poliţienesc decât un stat de drept. Sunteţi format în lumea occidentală, aţi funcţionat în cadrul Comisiei Europene şi cred că acolo aţi avut ocazia să vedeţi care sunt bunele practici şi exemplele lumii occidentale pe viu.

În fine, cu această convingere, dați-mi voie, înainte de a încheia, să abordez încă două puncte sensibile, la care au făcut referire o serie de colegi de-ai mei.

Pot să dezvălui - nu comit nicio indiscreţie - am discutat şi cu domnul Prim-ministru, înainte de şedinţă, despre situaţia dramatică în care se găseşte televiziunea publică. Televiziunea publică este un element esenţial în peisajul media, în peisajul audio-vizual. Trebuie să găsim împreună şi vă propun aşadar să dăm curs şi propunerii pe care mi-aţi făcut-o, şi propunerii domnului senator Georgică Severin, preşedintele Comisiei pentru cultură şi media, de a ne reuni nu pentru salvarea, pe moment, a televiziunii publice, ci pentru găsirea unei soluţii de lungă durată, care să permită să funcţioneze un suport media care se presupune că reprezintă cel mai bine interesul public şi dă posibilitatea autorităţilor să transmită mesajele către cetăţeni.

Şi, în final, v-aş ruga să luaţi în considerare situaţia de-a dreptul tragică a copiilor internaţi la spitalul Marie Curie, deoarece văd că nu se mai încheie lista celor care mor în aceste zile. Sunt numeroase mesaje pe care le-am primit la cabinetul meu, în calitate de Preşedinte al Senatului, prin e-mail, prin telefon, de la oameni care sunt, sigur, nu numai sensibili, dar şi extrem de îngrijoraţi, cum suntem şi noi toţi, la ceea ce pare o lipsă de acţiune coordonată din partea Ministerului Sănătăţii pentru salvarea vieţii acestor bebeluşi. Cred că este nevoie, din partea dumneavoastră, în calitate de Şef al Guvernului, să interveniţi viguros şi să dispuneţi cele mai adecvate măsuri în acest sens pentru a găsi soluţia potrivită pentru salvarea celorlalţi, care sunt în suferinţă.
Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat participarea la dezbaterea noastră şi, fără să mai revin la scaunul de unde conduc şedinţele, vă invit la microfon dacă mai doriţi să interveniţi pe final.
Vă mulţumesc.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii