Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:32 08 12 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Noul primar din Dobromir, județul Constanța, citat la Curtea de Apel, într-un dosar de corupție

ro

08 Dec, 2025 16:24 323 Marime text
Iusen Visel - Primarul comunei Dobromir

Noul primar din comuna Dobromir, din județul Constanța, Iusein Visel, este citat la Curtea de Apel Constanța, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA!
 
În trecut, Iusein Visel a mai fost primar al comunei Dobromir și a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanța, în iunie 2021.
 
Edilul a fost acuzat în prezenta cauză de complicitate la infracțiunea continuată săvârşită de către o altă persoană, în calitate de autor, de folosire sau prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităților Europene.
 
Conform portalului instanțelor de judecată, la data de 13 decembrie 2023, Tribunalul Constanța a încetat procesul penal faţă de Iusein Visel, ca urmare intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale, însă l-a obligat la plata către partea civilă - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) - a sumei totale de 436.445,02 lei.
 

MINUTA
 

Soluția pe scurt: În baza art.396 alin.6 c.p.p., rap. la art.16 alin.1, lit.f teza intâi c.p.p., cu aplicarea art.122 alin.1 lit.c c.p. din 1969 şi art.124 C.p. din 1969, cu aplicarea art.5 c.p., cu aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr.297 din 26 aprilie 2018, publicată în M.Of. nr.518/25.06.2018 şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr.358 din 26 mai 2022, publicată în M.Of. nr.565/09.06.2022, încetează procesul penal faţă de inculpatul IUSEIN VISEL- pentru comiterea în formă continuată (3-trei acte materiale) a infracţiunii de complicitate la infracţiunea continuată (trei acte materiale) săvârşită de către defunctul suspect Ivana Voicu în calitate de autor, de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene, prev. de art.26 din Vechiul Cod penal raportat la art. 18' alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41, alin. 2 din Vechiul Cod penal şi a art. 5 Cod penal privind legea penală mai favorabilă constând în aceea că în perioada 14 mai 2010 - 14 mai 2012, în realizarea aceleiaşi hotărâri infracţionale, acţionând cu intenţie directă, l-a ajutat pe defunctul suspect Ivana Voicu în vederea obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul UE, prin semnarea şi punerea la dispoziţia acestuia a 4 ( patru ) înscrisuri emise de către Primăria UATC Dobromir, în cuprinsul cărora se atestau împrejurări neadevărate referitoare la suprafeţele de teren cu destinaţia păşune pretins a fi utilizate de către defunctul suspect Ivana Voicu şi pe care acesta din urmă le-a prezentat în faţa funcţionarilor APIA obţinând pe nedrept fonduri ( plăţi directe pe suprafaţă ) din bugetul UE (FEGA) în cuantum total de 436.445,02 RON aferente campaniilor agricole din anii 2010 (58. 124, 53 RON ), 2011 ( 182. 428, 65 RON ) şi 2012 ( 195. 891, 84 RON ), urmare intervenirii prescripţiei generale a răspunderii penale în mai 2020.
În baza art.25 Cod procedură penală şi art.397 Cod procedură penală raportat la art.1349, art.1357 şi urm. Cod civil admite acţiunea civilă formulată de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi îl obligă pe inculpatul IUSEIN VISEL să plătească părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) suma totală de 436.445,02 RON aferente campaniilor agricole din anii 2010 (58. 124, 53 RON ), 2011 ( 182. 428, 65 RON ) şi 2012 ( 195. 891, 84 RON ), precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere calculate la această sumă potrivit Codului de procedură fiscală până la plata efectivă a sumei datorate.
 
În baza art.404 alin.4, lit.c Cp.p.p, Menţine măsurile asiguratorii dispuse: Prin Ordonanţa din 13 aprilie 2021, ( filele 154 - 157 volum 1 dosar up ), în temeiul dispoziţiilor art. 249 şi următoarele C.p.p. şi ale art. 254 C.p.p., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus : 1. Luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului, până la concurenţa sumei de 436.445,02 lei asupra următoarelor bunuri imobile aparţinând inculpatului IUSEIN VISEL, , după cum urmează: a) asupra cotei de 1/1 deţinute din imobilul categoria teren....; 2. Luarea măsurii asigurătorii prin instituirea popririi, până la concurenţa sumei de 436.445,02 lei, asupra sumelor de bani existente şi viitoare, datorate cu orice titlu, în limitele prevăzute de lege, de la data întocmirii prezentei Ordonanţe (13.04.2021) în următoarele conturi aparţinând inculpatului IUSEIN VISEL, CNP. : ; - depozit la vedere in RON; depozit la termen în RON; depozit la termen in RON; cont curent în RON; depozit la termen in RON; depozit la termen in RON " Măsura a fost dusă la îndeplinire prin Procesul-verbal din 14 aprilie 2021 ( filele 158- 159 volum 1 dosar up ). Prin Ordonanţa din 27 aprilie 2021 ( filele 109-113 volum 1 dosar up), în temeiul dispoziţiilor art. 249 şi următoarele C.p.p. şi ale art. 254 C.p.p., cu referire la art. 20 din Legea nr. 78/2000, s-a dispus : „1.Luarea măsurii asigurătorii prin instituirea sechestrului, până la concurenţa sumei de 436.445,02 Iei asupra următoarelor bunuri imobile şi mobile aparţinând inculpatului IUSEIN VISEL, după cum urmează: a) Imobil în suprafaţă de este situat în localitatea şi are o valoare impozabilă de lei, mod dobândire -, cotă parte i) Imobil în suprafaţă de şi are o valoare impozabilă de j) Imobil categoria anexă este situat în localitatea k) Imobil categoria teren - l) Imobil categoria teren intravilan -; m) Imobil categoria teren extravilan -; n) Imobil categoria teren extravilan - o) Autovehicul marca; i) Autovehicul; 2. Luarea măsurii asigurătorii prin instituirea popririi, până la concurenţa sumei de 436.445,02 Iei, asupra sumelor de bani existente şi viitoare, datorate cu orice titlu, în limitele prevăzute de lege, de la data întocmirii prezentei Ordonanţe (27.04.2021) în următoarele conturi deschise la aparţinând inculpatului IUSEIN VISEL,: -Cont IBAN (), cu sold la data de în valoare de lei; -Cont IBAN (), cu sold la data de în valoare de lei; -Cont IBAN (), cu sold la data de în valoare de lei. " Măsura a fost dusă la îndeplinire prin Procesul-verbal din 28 aprilie 2021 ( filele 114-115 volum 1 dosar up ). Respinge, ca nefondată cererea de ridicare a măsurii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţele de mai sus. În baza art.275 alin.2 lit.a Cod procedură penală obligă pe inculpatul IUSEIN VISEL la plata sumei de 12400 lei(din care 10000-urm. pen., 400-camera preliminară şi 2000- instanţă) reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13.12.2023.


Document: Hotarâre  476/2023  13.12.2023

 
Decizia Tribunalului Constanța a fost contestată atât de Iusein Visel, cât și de procurorii DNA și de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, fapt pentru care dosarul cu indicativul 4490/118/2021 a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel Constanța, instanță care a stabilit ultimul termen de judecată în a doua jumătate a lunii decembrie, anul curent.
 

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 
PRECIZĂRI
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Dosarul unui fost primar din județul Constanța, trimis în judecată de DNA, amânat pentru finele lunii septembrie 2024

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii