Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:15 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Anca Boagiu a avut o intrevedere cu delegatia franceza condusa de domnul Pierre Lellouche

ro

12 Feb, 2010 19:27 813 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

Anca BOAGIU: ”Drepturile romilor ca cetăţeni europeni trebuie recunoscute, ceea ce nu înseamnă însă că abuzurile pot fi acceptate”

Anca Boagiu, vicepreşedinte al Senatului României şi vicepreşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene, a avut o întrevedere cu o delegaţie franceză condusă de domnul Pierre Lellouche, secretarul de stat pentru afaceri europene. Discuţiile s-au axat pe temele de interes comun pentru cele două state, în special problematica romilor, asigurarea securităţii energetice a Uniunii Europene şi perspectiva europeană pentru Republica Moldova.

Anca Boagiu a subliniat că ”problema romilor priveşte în egală măsură şi România şi Franţa. Apreciem deschiderea şi spiritul european cu care Franţa gestionează acest subiect, evitând crearea de prejudicii de imagine pentru România. Soluţiile pe care le-am identificat la nivel bilateral trebuie completate, în egală măsură, cu instrumentele europene deja existente. Romii sunt cetăţeni europeni, iar drepturile lor trebuie recunoscute, ceea ce nu înseamnă însă că abuzurile pot fi acceptate.”
În ceea ce priveşte securitatea energetică, cei doi interlocutori au susţinut necesitatea continuării cu o mai mare determinare la nivel european a proiectului Nabucco. Anca Boagiu a subliniat şi ”importanţa reluării dezbaterilor referitoare la utilizarea energiei nucleare, dezbatere care în  unele state s-a oprit la nivelul anilor 70.”
De asemenea, oficialul român a mulţumit pentru sprijinul pe care Pierre Lellouche îl oferă Republicii Moldova în aspiraţiile sale europene. ”Oricât de târziu, şi oricât de lung va fi drumul, Moldova se va alătura familiei europene. Nu doar pentru că este un stat european, ci pentru că logica reîntregirii continentului nu poate ocoli această ţară – indiferent unde va fi graniţa finală a Uniunii. În acelaşi timp, suntem conştienţi, şi la Chişinău şi la Bucureşti, că mingea este acum în terenul guvernului de acolo. Am spus asta în întâlnirea cu Comisia de Afaceri Externe şi Integrare Europeană a legislativului moldovean, acum câteva zile: susţinerea noastră este fermă, partenerii europeni privesc cu simpatie şi deschidere acest demers, dar clasa politică de acolo trebuie să iniţieze un proces durabil şi ireversibil de reforme.”

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii