Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:33 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Concursul Naţional „Detecţia pierderilor de apă" şi-a desemnat câştigătorii

ro

15 May, 2012 23:13 802 Marime text

În perioada 14-15 mai, Asociaţia Română a Apei, împreună cu S.C. RAJA S.A. Constanţa au organizat cea de-a V-a ediţie a concursului naţional „Detecţia pierderilor de apă". Concursul s-a încheiat astăzi, 15 mai, cu premierea câştigătorilor.

Evenimentul a reunit peste 80 de specialişti de la 19 companii de profil din ţară, care au avut de parcurs mai multe probe de concurs. Cea mai dificilă a fost detecţia pierderilor de apă la sistemul de apă şi canalizare, într-un perimetru bine delimitat, probă condiţionată de depistarea unor potenţiale avarii la reţeaua de apă într-un timp cât mai scurt.

În cadrul ceremoniei de premiere, Vasile Ciomoş, preşedintele ARA , a adresat participanţilor salutul preşedintelui Patronatului Român al Apei, Felix Stroe, care anul acesta, în calitate de director general al SC RAJA SA Constanţa, a găzduit concursul naţional „Detecţia pierderilor de apă". Nicolae Pitu, consilierul personal al directorului general al SC RAJA SA Constanţa, i-a felicitat pe toţi participanţii şi a subliniat importanţa sistemelor folosite pentru depistarea pierderilor de apă.

Juriul, format din oficiali ai ARA, dar şi din reprezentanţi ai unor companii internaţionale de profil şi specialişti în construcţii hidrotehnice, a avut o sarcină dificilă în departajarea echipelor care şi-au luat în serios rolul de competitori. Organizatorii au pregătit diplome de participare şi cupe pentru toate cele 19 echipe înscrise în concurs, care au reprezentat operatori de apă-canal din întreaga ţară: Bucureşti, Iaşi, Mehedinţi, Brăila, Covasna, Olt, Buzău, Timişoara, Giurgiu, Alba, Braşov, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Tulcea, Galaţi, Satu Mare, Maramureş şi Târgu Mureş. Primul loc al podiumului a fost atribuit echipei reprezentative a companiei Apa Nova Bucureşti, care a fost urmată de concurenţii din Iaşi şi Mehedinţi. Toţi competitorii au mulţumit organizatorilor - SC RAJA SA Constanţa şi ARA - pentru condiţiile impecabile de desfăşurare a concursului.

Pe lângă concurs, evenimentul care s-a desfăşurat la Constanţa a mai cuprins şi un seminar specializat pe tema detecţiei pierderilor de apă, „Managementul pierderilor de apă". La această întâlnire au fost prezenţi, pe lângă specialiştii operatorilor de profil din ţară, şi reprezentanţii unor firme de succes în ceea ce priveşte tehnologia detectării avariilor survenite la nivelul sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare şi rezolvarea lor într-un timp cât mai scurt.

Purtător de cuvânt

Irina Oprea

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii