Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:17 17 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dezbatere in PE despre Criza financiara si impactul ei asupra adoptarii monedei euro - 18.02.2009

ro

18 Feb, 2009 00:00 729 Marime text

Comunicat de presă - Bruxelles, 18 Februarie 2009

Dezbatere în PE despre Criza financiară şi impactul ei asupra adoptării monedei euro

Comisia pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European a dezbatut aseara, la Bruxelles, provocările pe care noile state membre le au în calea adoptării euro în condiţiile actualei crize economice şi financiare. Seminarul "Criza financiară şi impactul ei asupra adoptării monedei euro" a fost iniţiat de trei europarlamentari: Daniel Dăianu (ALDE, România), Zsolt Becsey (PPE, Ungaria) şi Dariusz Rosati (PSE, Polonia).

În cadrul dezbaterilor şi-au prezentat opiniile atât personalităţi din lumea academică şi cercetare, György Szapáry, Leszek Balcerowicz şi Daniel Gros, cât şi oficiali din noile state membre ale UE care nu au aderat încă la moneda unică: Ludwik Kotecki - Adjunct al Ministrului Finanţelor din Polonia, Ferenc Karvalits - Vice-Guvernator al Băncii Centrale din Ungaria şi Valentin Lazea - economist şef al Băncii Naţionale a României, precum şi reprezentantul Băncii Centrale Europene, Hans-Joachim Klöckers - Director General Adjunct la BCE.

Principalele mesaje care s-au desprins din intervenţiile celor trei eurodeputaţi s-au referit la:
· necesitatea reexaminării criteriilor de la Maastricht;
· dezirabilitatea accelerării procesului de trecere la euro, chiar dacă există argumente pro şi contra acest sens;
· nevoia de asistenţă financiară pentru noile state membre, care să le ajute să depăşească această perioadă grea.

 "Impactul actualei crize economice este deosebit de sever, iar o abordare diferenţiată de la caz la caz nu mai este suficientă pentru a gestiona situaţia. Noile state membre au nevoie de sprijin financiar, aşa cum au nevoie şi grupurile bancare." a declarat Daniel Dăianu.

Europarlamentarul român şi-a manifestat îngrijorarea faţă de operaţiunile speculative împotriva monedelor naţionale şi a faţă de situaţia grupurilor bancare care operează în noile state membre: "Băncile-mamă au dificultăţi considerabile, iar impactul declinului economic asupra subsidiarelor lor din noile state membre poate fi deosebit de sever".

"Este absolut necesar ca summit-ul UE de pe 1 martie să abordeze problema stabilităţii financiare în noile state membre din afara zonei euro", a mai adăugat Dăianu.

Referitor la adoptarea euro, profesorul Szapáry a arătat că „această criză face ca adoptarea euro să fie şi mai atractivă, însă criteriile de la Maastricht vor fi acum mai greu de îndeplinit. În plus, apartenenţa la zona euro comportă riscul de supraîncălzire a economiei şi pierdere a competitivităţii şi de aceea nu trebuie privită ca un panaceu.”

La rândul său, profesorul Leszek Balcerowicz, arhitectul reformelor economice iniţiate de Polonia în 1989, a făcut distincţia între ceea ce trebuie făcut şi ceea ce poate fi făcut pe termen scurt, având în vedere contextul în care ne aflăm. „Reformele fiscale şi structurale necesare în vederea adoptării euro vor avea efecte pozitive odată ce noile state membre aderă la zona euro.”, a  declarat fostul ministru de finanţe polonez.

În acelaşi context, Daniel Gros - director CESP, a explicat că „politica monetară încetează să mai fie un mijloc de atenuare a şocurilor, transformându-se într-o sursă de şocuri economice”. Gros a mai adăugat că moneda euro este şi mai importantă în prezent pentru că ea rezolvă problema asimetriilor dintre expunerile pe diferite monede, exemplificând acest lucru prin compararea efectelor crizei asupra Islandei şi Irlandei.

Reprezentanţii băncilor centrale din Ungaria şi Polonia au exprimat dorinţa ţărilor lor de a respecta calendarul de adoptare a monedei, iar Valentin Lazea a reafirmat şi el angajamentul României de a adera la ERM-2 în 2012 şi la euro în 2014.
În plus, Lazea a subliniat importanţa pe care o are acum convergenţa reală şi sustenabilă în vederea  îndeplinirii criteriilor de adoptare.

Seminarul s-a încheiat cu intervenţia reprezentantului BCE, Hans-Joachim Klöckers, care a încurajat noile state membre să se străduiască să îndeplinească criteriile de la Maastricht şi să ţintească stabilitatea economică, totodată avertizând că o adoptare prematură ar putea avea implicaţii nefaste atât pentru zona euro, aceasta implicând o pierdere de credibilitate, cât şi pentru aceste ţări, a căror economii ar putea fi destabilizate.

  Daniel Dăianu - europarlamentar PNL (ALDE), membru în Comisia pentru bugete şi în Comisia pentru afaceri economice şi monetare a Parlamentului European.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii