Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:07 10 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reținere, trafic de influență 173.000 euro

ro

30 May, 2012 19:18 921 Marime text

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii:

CHIOVEANU PAULINA, angajată în cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată şi

CIORTAN NICOLAE ALEXANDRU, angajat în cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală şi Control al Municipiului Bucureşti, în sarcina căruia s-a reţinut complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:

În cursul lunii aprilie 2012, inculpata Chioveanu Paulina, angajat în cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar, având ajutorul inculpatului Ciortan Nicolae Alexandru, a pretins de la un denunţător suma de 125.000 euro, lăsându-l să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti şi Primăriei Sectorului 3 Bucureşti pentru a le determina să aprobe închirierea şi apoi vânzarea către denunţător a unui spaţiu comercial în suprafaţă de peste 1.000 mp situat în centrul istoric al capitalei. Din banii pretinşi, inculpata a primit de la denunţător, în două tranşe, suma totală de 16.000 de euro şi produse alimentare în valoare de 500 de lei. La data de 22 aprilie 2012, inculpata Chioveanu Paulina a primit de la denunţător suma de 15.000 de euro (o tranşă din totalul de 16.000 de euro), fiind surprinsă de procurori la scurt timp după primirea acestei sume.

De asemenea, în cursul lunii mai 2012, inculpata Chioveanu Paulina, având ajutorul inculpatului Ciortan Nicolae Alexandru, a pretins de la un alt denunţător suma de 48.000 euro, lăsând pe denunţător să creadă că poate interveni pe lângă persoane competente din cadrul Administraţiei Fondului Imobiliar şi Primăriei Municipiului Bucureşti pentru a le determina să aprobe concesionarea către denunţător a unui spaţiu comercial situat în centrul istoric al capitalei, aflat în administrarea Administraţiei Fondului Imobiliar.

În data de 29 mai 2012, inculpatul Ciortan Nicolae Alexandru a primit de la denunţător suma de 48.000 euro în scopul menţionat mai sus, fiind prins la scurt timp de către procurori.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 29 mai 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pe termen de 29 de zile.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

BIROUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii