Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:21 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rechizitoriu

ro

25 May, 2009 19:20 4898 Marime text

     MINISTERUL PUBLIC                                          VERIFICAT SUB ASPECTUL
 PARCHETUL DE PE LÂNGĂ                                  LEGALITĂŢII ŞI TEMINICIEI,
TRIBUNALUL CONSTANŢA                                             CONFORM ART.264 ALIN.3 C.PR.PEN.,
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR.3722               PRIM PROCUROR,
     Secţia de urmărire penală            ADINA FLOREA
                      Dosar nr.421/P/2009

RECHIZITORIU

Anul 2009, luna mai, ziua 25


SADÎC ZAFER, procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa,
Având în vedere materialul de urmărire penală din dosarul privind pe inculpaţii:
IORDACHI ADI-FELICIANIORDACHI MARINICĂOŞLOBANU GHEORGHE-MARIUSUŢUPANU MIRCEAUŢUPANU FLORIN-CRISTIAN - cercetaţi în stare de arest preventiv pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174-175 lit.i C.pen. cu aplic. art.75 lit.a C.pen.,
CONSTAT:


Cei cinci inculpaţi au fost cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, reţinându-se în sarcina acestora că la data de 16 februarie 2009, în jurul orelor 1635, pe D.N. 38, în faţa chioşcului zis „La ruşi” al S.C. MOLDO GALINA S.R.L. (aparţinând cetăţeanului basarabean Căldare Nicolae), din apropierea Grupului şcolar Topraisar, au coborât intempestiv din două autoturisme şi l-au agresat în mod violent pe numitul TEIŞANU IONEL, zis „IUIU”, în vârstă de 17 ani, pe care într-o acţiune conjugată l-au lovit cu pumnii, picioarele, bâtele şi o teslă, preponderent în zonele capului şi membrelor inferioare, provocându-i persoanei vătămate leziuni grave cranio-cerebrale care i-au pus viaţa în primejdie, apoi au abandonat-o într-o baltă de sânge şi au fugit de la locul faptei cu cele două autoturisme.
În fapt, la data de 16 februarie 2009, orele 1650, organele de poliţie judiciară din cadrul Postului de poliţie Topraisar au fost sesizate cu privire la împrejurarea că în aceeaşi zi, în jurul orelor 1635, pe D.N. 38, în faţa chioşcului numitului Căldare Nicolae din apropierea Grupului şcolar Topraisar, numitul TEIŞANU IONEL, zis „IUIU”, în vârstă de 17 ani, a fost lovit cu bâtele şi o teslă de către mai mulţi tineri care au coborât dintr-un autoturism Dacia de culoare albastră, cu numărul CT-04-JXJ, abandonat într-o baltă de sânge, cu diametrul de circa 35 cm, iar în urma examinării s-a stabilit că victima agresiunii a suferit mai multe leziuni traumatice cranio-cerebrale şi meningo-cerebrale grave care i-au pus viaţa în primejdie şi au necesitat intervenţie neurochirurgicală de urgenţă, aşa încât, existând indicii că a fost săvârşită o infracţiune intenţionată împotriva vieţii, a fost sesizat procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.
În urma agresiunii, persoana vătămată a fost transportată, în comă, imediat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a fost internată cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral sever, fractură cu înfundare fronto-temporo.parietală stângă, marcă traumatică la creasta iliacă dreaptă, excoriaţii, mărci traumatice multiple la nivelul bazinului, membrelor inferioare, cu deformare la treimea medie a gleznei stângi. A fost supusă de urgenţă unei intervenţii neurochirurgicale şi i-a fost salvată viaţa, chiar prin resuscitare, după stop cardio-respirator, în condiţiile în care suferise un traumatism cranio-cerebral cu fractură temporo-parietală stângă înfundată şi plurieschiloasă, iar la data de 27 februarie 2009 a fost externată în stare ameliorată. Din cauza unei meningite purulente, complicaţie a leziunilor cranio-cerebrale suferite prin agresiune, a fost reinternată în perioada 16 martie – 03 aprilie 2009, fiind din nou externată în stare ameliorată. Din cauza gravităţii leziunilor cerebrale, prin afazie, afectarea centrului vorbirii ori hemipareză, deşi s-a încercat de mai multe ori, astfel cum s-a şi consemnat în procesele verbale din 19 şi 27 februarie 2009, 11 martie 2009, 10 şi 24 aprilie 2009, persoana vătămată TEIŞANU IONEL nu a putut fi audiată, ci s-a constatat că nu se poate exprima şi nu îşi aduce aminte despre împrejurările în care a fost agresată.
În urma examinării şi reexaminării medico-legale, potrivit raportului de constatare medico-legală nr.111/LR din 02 martie 2009, completat la 21 aprilie 2009 (şi trimis la 21 mai 2009 procurorului) al Serviciului de Medicină Legală Constanţa, s-a conchis că TEIŞANU IONEL a prezentat la 16 februarie 2009 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure având caracteristici diferite. Tipul plăgii parieto-temporale stângi a scalpului (plagă delabrantă), aspectul şi dimensiunile fracturii temporo-parietale stângi (formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 100/38 mm, eschile multiple şi denivelare de 23 mm) pledează pentru lovirea extremităţii cefalice cu un obiect dur, având suprafaţa de impact între 4 şi 16 cm2 (posibil teslă ce acţionează prin intermediul suprafeţei metalice). Celelalte leziuni traumatice au putut fi produse prin lovire cu corpuri dure, dintre care unul alungit. Leziunile traumatice meningo-cerebrale au pus în primejdie viaţa victimei. Durata îngrijirilor medicale acordată iniţial (40-45 de zile) a fost prelungită la circa 70-80 de zile de la data producerii leziunilor traumatice, datorită complicaţiei survenite în evoluţie (meningită purulentă). Actualmente prezintă un deficit funcţional auditiv (hipoacuzie ureche dreaptă) şi neurologic (afazie şi hemipareză dreaptă), a căror evoluţie în timp nu poate fi precizată. Sus-numitul rămâne cu infirmitate fizică permanentă prin lipsa de substanţă osoasă (post eschilectomie).
Din primele investigaţii a rezultat că suspecţi de comiterea faptei sunt inculpaţii IORDACHI ADI-FELICIAN zis „Moldoveanu”, IORDACHI MARINICĂ zis „Ştirbu”, OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS zis „Belgică”, UŢUPANU MIRCEA zis „Hoţu” şi UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN zis „Nas”, penultimul fiind conducătorul autoturismului Dacia, iar ultimul conducătorul unui al doilea autoturism marca BMW, de culoare verde, cu numărul CT-85-NAS, autoturisme cu care autorii s-au deplasat până la locul agresiunii, au coborât rapid, au săvârşit acţiunea ilicită violentă şi cu care au părăsit locul faptei, iar că cei cinci făptuitori erau în stare conflictuală de circa doi ani cu un grup din care făcea parte şi persoana vătămată. În consecinţă, pe baza informaţiilor obţinute, organele de urmărire penală s-au deplasat la scurt timp de la comiterea agresiunii la locuinţele inculpaţilor, adică la adresa fraţilor IORDACHI, la care era găzduit şi OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS, unde a fost găsit autoturismul Dacia 1310 cu numărul CT-04-JXJ, cu motorul cald, precum şi la adresa fraţilor UŢUPANU, unde a fost găsit autoturismul BMW cu numărul CT-85-NAS, însă nici unul dintre cei cinci inculpaţi suspecţi nu a fost găsit, iar rudele acestora, găsite la locuinţele respective, nu au putut oferi informaţii pertinente despre locul în care ar putea fi găsiţi. Au fost verificate însă ambele autoturisme, în prezenţa rudelor inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât s-a stabilit că autoturismul Dacia îi aparţinea martorului IORDACHI VASILE, fratele primilor doi inculpaţi, găsit la locul în care se afla şi autoturismul, iar autoturismul BMW a fost găsit cu portiera stânga spate descuiată. Cu ocazia cercetării interiorului, în autoturismul Dacia, pe podeaua din partea dreapta-faţă a fost găsită o teslă cu coada din lemn şi ciocanul părţii metalice de circa 3,5 x 3,5 cm (partea metalică nefiind fixată bine pe coadă), pe banchetă, în partea stângă a fost găsită o bâtă de baseball, iar în portbagaj o altă teslă cu coada ruptă (fisurată longitudinal) cu ciocanul de circa 4,5 x 4 cm. La examinarea în condiţii de laborator a celor două tesle şi a bâtei, nu au fost decelate urme biologice de sânge pe aceste corpuri delicte, în condiţiile în care s-a stabilit ulterior, la prezentarea vestimentaţiei persoanei vătămate de către rude (spălată anterior), că aceasta la momentul agresiunii purta un hanorac cu glugă şi cel mai probabil avea gluga pe cap în momentul recepţionării loviturilor. În autoturismul BMW, pe husa tetierei dreapta-faţă a fost descoperită o mânjitură brun-roşcată, care în urma examenelor de laborator s-a dovedit a fi de sânge, fără a se putea determina grupa sanguină.
În cursul investigaţiilor, potrivit declaraţiilor persoanelor audiate (martorii oculari sau rudele ori prietenii inculpaţilor şi persoanei vătămate - CIULEI DUMITRU-EMILIAN, VASILE ALEXANDRA-MARIA, TIMOFTE ANDREI-CRISTIAN, ŢÎRDEA FLORIN-GHEORGHE, TIMOFTE LELI, TIMOFTE ANCA-LIVIA, ŞTEFĂNOAEA MARIAN-MARCEL, MUCHA ANTON, OSMAN ELIDA, CÎRSTOIU ALINA-IONELA, UŢUPANU ION, UŢUPANU VICTORIA, IORDACHI VASILE, BURUIANĂ DENIS-IONUŢ, TÎRZOMAN EMILIA) s-a stabilit că cei cinci inculpaţi fac parte dintr-un grup advers unui alt grup din care face parte şi persoana vătămată, ambele grupuri fiind din comuna Topraisar, iar că în ultimii doi ani între membrii celor două grupuri de cartier au existat deseori conflicte ce au degenerat în altercaţii (în acest sens au fost identificate la Postul de poliţie Topraisar un număr de 18 dosare penale în care au fost implicaţi membrii celor două grupări, precum şi mai multe procese verbale de sancţionare contravenţională a acestora), însă aproape de fiecare dată victimele agresate şi-au retras plângerile ori s-au împăcat cu făptuitorii, ultima astfel de altercaţie având loc, de altfel, la data de 17 ianuarie 2009, când inculpatul IORDACHI ADI-FELICIAN suferise leziuni vindecabile în 11-12 zile de îngrijiri medicale, dar nu a formulat plângere penală prealabilă.


Întrucât probatoriul administrat îi culpabiliza pe toţi cei cinci inculpaţi, aceştia au fost citaţi în mai multe rânduri la domiciliu, au fost emis mandate de aducere, au fost căutaţi la locul pasager de muncă al primilor patru din comuna Cobadin, însă s-a stabilit că din ziua de 16 februarie 2009, orele 1530, când plecaseră acasă, nu s-au mai prezentat la locul de muncă. Mai mult, administratorul firmei la care lucrau, martorul ANTICĂ GABRIEL, a declarat că IORDACHI ADI-FELICIAN îi ceruse telefonic bani pentru avocat şi că îi lăsase un număr telefonic de contact, aşa încât telefonul mobil al acestui inculpat a fost interceptat, în vederea localizării şi depistării.
Dintre cei cinci inculpaţi ultimii doi s-au prezentat, ca urmare a citării repetate la procuror, în ziua de 20 februarie 2009, iar în cursul audierii UŢUPANU MIRCEA a recunoscut participarea activă la agresiune prin folosirea pumnilor şi picioarelor, pentru ca inculpatul UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN să tăgăduiască implicarea sa activă şi invocând că a apărut la locul agresiunii întâmplător, dinspre Constanţa, după momentul declanşării acesteia, că a intervenit în îndepărtarea agresorilor şi a mutat victima de pe carosabil, iar că abia la plecare IORDACHI ADI-FELICIAN a urcat în autoturismul său BMW. Inculpatul UŢUPANU MIRCEA a relatat că în ziua de 16 februarie 2009, după ce veniseră din Cobadin, de la locul de muncă, el cu IORDACHI ADI-FELICIAN, IORDACHI MARINICĂ şi OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS s-au deplasat cu autoturismul Dacia 1310 spre centrul comunei, pentru a cumpăra scule de la chioşcul zis „La ruşi”, iar acolo au coborât fraţii IORDACHI, care s-au întâlnit întâmplător cu persoana vătămată, s-au înjurat reciproc, s-au luat la bătaie, însă au intervenit şi el cu OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS, lovindu-l toţi patru cu pumnii şi picioarele, chiar şi după ce a căzut, iar IORDACHI ADI-FELICIAN fiind înarmat şi cu bâta de baseball. Despre fratele său a susţinut că acesta ar fi apărut în timpul agresiunii şi a coborât cu intenţia de a-i opri pe ei patru să mai lovească, apoi l-a şi tras din şosea pe cel căzut şi bătut. Cu toate acestea, astfel cum a rezultat din interceptarea convorbirilor telefonice ale inculpatului IORDACHI ADI-FELICIAN (autorizată provizoriu de procuror pentru 48 de ore chiar în ziua de 20 februarie 2009, apoi de către instanţă până la 30 de zile), cei doi fraţi UŢUPANU au luat legătura cu coinculpatul IORDACHI ADI-FELICIAN imediat după ce au dat declaraţii şi au plecat de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi au convenit cu acesta să dea declaraţii similare cu ale lor, atât el cât şi fratele său IORDACHI MARINICĂ, precum şi celălalt inculpat, OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS (cei trei fugari fiind împreună, fugiţi în judeţul Iaşi), în sensul de a tăgădui toţi că la comiterea agresiunii s-ar fi folosit o teslă sau că au lovit-o pe victimă în zona capului ori că au participat toţi cinci la agresiune. De la numărul de telefon 0762.727.808, de la care UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN a transmis în ziua de  20 februarie 2009 mesajele prin care îi comunica coinculpatului IORDACHI ADI-FELICIAN ce să declare la procuror, adică să se înţeleagă ca să declare toţi cinci la fel, iar pe de altă parte „Marin să nu zică că el a dat cu tesla”, în ziua de 24 februarie 2009 acesta a purtat o discuţie cu IORDACHI ADI-FELICIAN şi şi-a exprimat dorinţa ca înainte de a fi arestaţi să-l prindă pe „Ţîrdelu” (un membru al familiei adverse ŢÎRDEA, cel mai probabil martorul ŢÎRDEA FLORIN-GHEORGHE), la care interlocutorul îl sfătuia: „să-i dai … îi tai mâinile lui ăla”, aspect care a evidenţiat pericolul pentru ordinea publică al lăsării în libertate a inculpaţilor.
Din aceleaşi interceptări a rezultat că primii trei inculpaţi, care au fost fugiţi la rude în judeţul Iaşi, în jurul datei de 23 februarie 2009 au revenit în comuna Topraisar, însă nu s-au prezentat pentru audieri, ci au stat ascunşi, iar IORDACHI ADI-FELICIAN a şi luat legătura cu prietena sa TIMOFTE ANCA-LIVIANA, pe care a învăţat-o ce să declare la procuror şi pe care a certat-o după audiere, pentru că a declarat despre el că s-ar fi aflat în autoturismul BMW al lui UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN din primul moment, adică de când se îndreptau spre locul unde a fost comisă agresiunea, iar nu doar după agresiune, cum au declarat în mod concertat toţi cei cinci inculpaţi. De altfel, martora respectivă, la fel ca şi mama sa, a relatat că în momentul în care treceau cele două autoturisme spre locul agresiuni, inculpatul IORDACHI ADI-FELICIAN se afla pe locul din dreapta faţă al autoturismului BMW, condus de UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN şi chiar le-a făcut cu mâna după ce şoferul le-a claxonat, aspect coroborat cu declaraţia martorului TIMOFTE ANDREI-CRISTIAN, care a relatat că ambele autoturisme (iar nu doar Dacia, aşa cum au susţinut concertat cei cinci inculpaţi) se deplasau spre locul agresiunii, adică în direcţia Grupului Şcolar, iar după circa cinci minute a aflat că persoana vătămată fusese deja agresată.
Mai mult, aceste relatări s-au coroborat şi cu declaraţiile martorilor oculari FOTESCU MARGARETA (vânzătoare la un magazin situat vizavi de locul agresiunii), SALIVASTRU ROBERT-ŞTEFAN (trecător), CIULEI DUMITRU-EMILIAN, VASILE ALEXANDRA-MARIA (ambii în restaurantul situat tot vizavi de locul agresiunii), CRAUCIUC CONSTANTIN (pasager într-un microbuz), DUMITRU CRISTIAN (martor cu identitate protejată), care au arătat că agresorii au coborât din două autoturisme, unul Dacia şi unul BMW, au agresat-o în mod violent pe victimă şi apoi au fugit cu autoturismele, primii doi martori precizând că agresorii erau înarmaţi cu bâte şi un ciocan sau o teslă, cu care au lovit. La fel, şi martorul ŞTEFĂNOAEA MARIAN-MARCEL a relatat că lumea strânsă la faţa locului vorbea că au fost folosite la agresiune o teslă sau o bâtă, apoi că UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN i-a comunicat telefonic acestui martor că ei l-au bătut pe TEIŞANU IONEL de „l-au lăsat jos”, iar pentru a putea trece cu maşina el, adică UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN, l-a şi tras din şosea pe cel căzut. Aspectul referitor la folosirea unei tesle, indicat de martori s-a coroborat cu descrierea de către medici a fracturii înfundate profunde de la capul victimei, cu concluziile medico-legale, cu împrejurarea că la percheziţia efectuată, în autoturismul Dacia 1300, cu numărul CT-04-JXJ, pe podeaua pasagerului dreapta faţă, loc unde s-a aflat inculpatul IORDACHI MARINICĂ când au fugit de la faţa locului, a fost găsită o teslă cu coada defectă (nefixată bine în coadă), în condiţiile în care o altă teslă a fost găsită şi în portbagaj, cu conţinutul convorbirii telefonice dintre UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN şi IORDACHI ADI-FELICIAN, când cel dintâi îl sfătuia pe cel de-al doilea să îşi înveţe fratele să nu declare că a lovit cu tesla, precum şi cu rezultatul testului poligraf la care a fost supus inculpatul IORDACHI MARINICĂ, care a prezentat un comportament simulat în răspunsul negativ la întrebarea privind lovirea victimei cu tesla în cap. Un argument în plus îl constituie şi declaraţia părţii vătămate TEIŞANU DORINA, mama victimei, care a relatat că medicul neurochirurg i-a confirmat că fiul său a suferit fractura cranio-cerebrală prin lovirea cu un obiect vulnerant ce putea fi o teslă, iar nu o bâtă, întrucât în acest din urmă caz fractura ar fi fost liniară, iar nu înfundată profund aşa cum a fost leziunea persoanei vătămate.
Întrucât în cursul interceptărilor a rezultat că primii trei inculpaţi care se sustrăgeau de la urmărire reveniseră în comuna Topraisar, după ce au aflat că ultimii doi nu au fost reţinuţi sau arestaţi, însă nu au răspuns numeroaselor citaţii, la data de 02 martie 2009 au fost efectuate percheziţii domiciliare la locuinţele lor, ocazie cu care au fost găsiţi toţi trei la adresa familiei, adică la numita TÎRZOMAN EMILIA, mama fraţilor IORDACHI şi, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi au fost aduşi la procuror. Fiind audiaţi, inculpaţii IORDACHI ADI-FELCIAN şi OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS au recunoscut săvârşirea faptei, însă IORDACHI MARINICĂ a tăgăduit-o, iar dintre ceilalţi doi, procedându-se la reaudiere, UŢUPANU MIRCEA s-a prevalat de dreptul de a nu da declaraţii, iar UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN şi-a menţinut prima declaraţie, de tăgăduire a participării la comiterea agresiunii împotriva persoanei vătămate TEIŞANU IONEL. De altfel, în primele declaraţii, dintre cei cinci inculpaţi, au recunoscut implicarea activă în agresarea victimei doar trei, adică IORDACHI ADI-FELICIAN, care a recunoscut că a lovit cu bâta de baseball (găsită pe bancheta autoturismului Dacia), OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS şi UŢUPANU MIRCEA, ambii declarând că au lovit cu pumnii şi picioarele, cel din urmă declarând însă, în calitate de învinuit, că şi IORDACHI MARINICĂ a participat activ la agresarea victimei. Ceilalţi doi inculpaţi au tăgăduit că ar fi lovit persoana vătămată, însă susţinerile acestora au fost contrazise de coinculpaţi, de martorii oculari sau indirecţi, precum şi de rezultatul cercetărilor la autoturisme. De altfel, în locuinţele familiilor IORDACHI şi UŢUPANU au fost găsite, cu ocazia percheziţiilor domiciliare, câte un mic arsenal de arme albe, respectiv bâte, răngi, topoare sau chiar o sabie.
În cursul urmăririi penale, inculpaţii OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS, UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN şi IORDACHI ADI-FELICIAN, aflaţi în arestul poliţiei, au solicitat să fie reaudiaţi. În consecinţă, au fost reaudiaţi, primul la data de 08 aprilie 2009, al doilea la data de 16 aprilie 2009 şi ultimul la data de 23 aprilie 2009. Inculpatul OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS  a declarat că de fapt el personal nu o lovise pe persoana vătămată, iar că aceasta a fost lovită cu tesla în cap de către UŢUPANU MIRCEA. Inculpatul UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN a declarat că de fapt în ziua critică s-au deplasat într-adevăr toţi cei cinci inculpaţii cu cele două autoturisme spre centrul comunei, IORDACHI ADI-FELICIAN fiind chiar de la început în autoturismul BMW, iar când au văzut-o pe persoana vătămată în apropierea magazinului „ruşilor”, toţi cinci au coborât din cele două  autoturisme şi au lovit-o toţi pe victimă cu pumnii sau picioarele, el prinzând-o de glugă şi lovind-o cu pumnul, IORDACHI MARINICĂ lovind-o în cap şi cu tesla, OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS lovind-o tot în cap şi cu bâta de baseball despre care a declarat iniţial că a folosit-o IORDACHI ADI-FELICIAN, apoi toţi cinci au fugit cu maşinile, iar în cursul nopţii s-au ascuns împreună. Despre mesajul telefonic către IORDACHI ADI-FELICIAN a explicat că au convenit să nu spună nimic despre teslă, deoarece IORDACHI MARINICĂ este recidivist şi îi rugase ca mai bine să declare toţi că la cap a dat fratele său cu bâta, deoarece FELICIAN nu are cazier. Inculpatul IORDACHI ADI-FELICIAN a fost chemat să fie reaudiat în ziua în care toţi inculpaţii au fost aduşi la procuror pentru confruntări, ocazie cu care a renunţat să îşi schimbe declaraţia iniţială, în condiţiile în care după prima confruntare, ceilalţi inculpaţi au revenit asupra ultimelor declaraţii şi au explicat că de fapt îşi menţin primele versiuni, iar UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN şi OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS precizând că au minţit în declaraţiile date ca urmare a propriilor solicitări.
În consecinţă, pentru că inculpaţii au dat dovadă de inconsecvenţă în depoziţii, s-a procedat la testarea poligraf a inculpatului IORDACHI MARINICĂ, iar prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică privind detecţia comportamentului simulat nr.50218/29 aprilie 2009 al Serviciului Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa s-a conchis că pentru răspunsurile la întrebările relevante cauzei, privind negarea lovirii victimei cu tesla în cap, s-au evidenţiat modificări semnificative care să fie interpretate ca indici cerţi ai comportamentului simulat.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, IORDACHI ADI-FELICIAN şi-a exprimat regretele pentru ceea ce s-a întâmplat cu ocazia agresării persoanei vătămate, IORDACHI MARINICĂ şi-a exprimat regretele pentru fapta comisă împotriva persoanei vătămate, OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS şi-a exprimat regretele pentru că a fost prezent la locul agresiunii şi de aceea s-a considerat doar complice, UŢUPANU MIRCEA şi-a exprimat regretele pentru ceea ce a făcut, iar UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN şi-a exprimat regretele pentru că a participat la agresarea persoanei vătămate.
Analizând elementele de fapt învederate de probatoriul administrat, se poate trage concluzia că, pe fondul stării conflictuale vechi, la întâlnirea întâmplătoare cu unul dintre adversarii lor, toţi cei cinci inculpaţi au acţionat în mod direct şi nemijlocit, activ la agresarea persoanei vătămate TEIŞANU IONEL, în coautorat, prin acţiuni conjugate, adică prin numărul mare de adversari care au atacat o victimă singură şi neînarmată, lovind-o în mod repetat peste tot corpul şi anihilându-i orice posibilitate de apărare în faţa loviturilor, unele aplicate cu tesla ori cu bâta de baseball, adică obiecte vulnerante idonee în producerea morţii unei persoane, fiind evident că dacă nu ar fi acţionat toţi cinci, posibilitatea producerii unor leziuni extrem de grave la capul victimei ar fi fost diminuată . Ca atare, în considerarea împrejurărilor concrete de comitere a agresiunii, a numărului de lovituri aplicate, a intensităţii acestora, a metodei obiectelor vulnerante, dintre care tesla sau bâta de baseball idonee în producerea de leziuni letale, a zonelor corporale vizate şi lezate, a consecinţelor grave produse, precum şi a relaţiilor anterioare dintre inculpaţi şi victimă, rezultă că cei cinci inculpaţi au prevăzut rezultatul socialmente periculos al acţiunii lor conjugate, rezultat pe care chiar dacă nu l-au urmărit, adică posibilitatea producerii de leziuni letale, au acceptat această posibilitate şi deci au săvârşit acţiunile ilicite violente cu intenţia indirectă de a ucide.


ÎNCADRAREA JURIDICĂ
Fapta inculpaţilor IORDACHI ADI-FELICIAN, IORDACHI MARINICĂ, OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS, UŢUPANU MIRCEA şi UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN, care la data de 16 februarie 2009, în jurul orelor 1635, în comuna Topraisar, pe D.N. 38, în faţa chioşcului zis „La ruşi” al S.C. MOLDO GALINA S.R.L., l-au agresat în mod violent pe numitul TEIŞANU IONEL, în vârstă de 17 ani, pe care într-o acţiune conjugată l-au lovit cu pumnii, picioarele, bâtele şi o teslă preponderent în zonele capului şi membrelor inferioare şi i-au provocat leziuni grave cranio-cerebrale care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de art.20 rap. la art.174-175 lit.i C.pen.
Întrucât la comiterea faptei împotriva persoanei vătămate cei cinci inculpaţi au acţionat împreună, acestora le este aplicabilă şi circumstanţa agravantă a săvârşirii faptei de trei sau mai multe persoane împreună, prev. de art.75 lit.a C.pen.
Inculpatului IORDACHI MARINICĂ îi sunt aplicabile şi prevederile art.37 lit.a C.pen., referitoare la recidiva postcondamnatorie, în condiţiile în care acesta a suferit anterior alte două condamnări, prima la pedeapsa de 1 an şi 6 luni pentru art.208-209 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. în condiţiile art.81-82 C.pen., prin sentinţa penală nr.267/28.07.2003 a Judecătoriei Mangalia (arestat la 12.11.2002 şi liberat la 05.04.2003), respectiv a doua de 1 an şi 2 luni pentru art.239 C.pen. tot în condiţiile art.81-82 C.pen., prin sentinţa penală nr.293/17.09.2007 a Judecătoriei Mangalia, iar fapta reţinută în prezentul rechizitoriu a săvârşit-o în termenul de încercare al acestei ultime condamnări şi deci se impune inclusiv revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei respective.
ACŢIUNEA CIVILĂ

Întrucât până la terminarea urmăririi penale persoana vătămată TEIŞANU IONEL nu a putut fi audiată, din cauza afectării capacităţii sale de vorbire prin agresiunea comisă, mama sa TEIŞANU DORINA s-a constituit în numele fiului său minor parte civilă în cauză cu suma de 50.000 de euro, reprezentând daune materiale şi morale.
În cauză va fi introdus ca parte civilă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, pentru contravaloarea cheltuielilor de spitalizare în secţia de neurochirurgie a persoanei vătămate TEIŞANU IONEL, în perioadele 16 - 27 februarie 2009 şi 16 martie - 03 aprilie 2009.
MIJLOACE DE PROBĂ
Infracţiunea reţinută în sarcina celor cinci inculpaţi este dovedită prin următoarele mijloace de probă:
- procesele verbale de sesizare şi de cercetare la faţa locului, plus planşa foto, inclusiv cu fotografiile asupra persoanei vătămate;
- procesele verbale de cercetare a autoturismelor marca Dacia 1310 numărul CT-04-JXJ şi marca BMW numărul CT-85-NAS, plus planşele foto;
- declaraţia părţii civile TEIŞANU DORINA;
- procesul verbal de verificare a vestimentaţiei şi încălţămintei persoanei vătămate, plus planşa foto;
- rapoartele de constatare medico-legală de examinare şi reexaminare a persoanei vătămate TEIŞANU IONEL, cu copiile foilor de observaţie clinică şi planşa foto;
- raportul de constatare privind examinarea petelor cu aspect de sânge de pe obiectele examinate şi de pe sol, din zona comiterii faptei;
- procesele verbale de percheziţie domiciliară, plus planşele foto cu obiectele vulnerante găsite în locuinţele inculpaţilor;
- procesul verbal privind conţinutul interceptărilor şi înregistrărilor comunicărilor telefonice ale inculpatului IORDACHI ADI-FELICIAN şi cel cinci suporturi magnetice cu înregistrările respective, adică cinci compact discuri ce se trimit în copii separat, în plic sigilat, exclusiv la dispoziţia completului de judecată;
- procesele verbale de confruntare între inculpaţi;
- declaraţiile martorilor;
- situaţia întocmită de şeful Postului de poliţie Topraisar privind dosarele în care au fost implicate cele două grupuri ale inculpaţilor şi persoanei vătămate şi fotocopiile referatelor poliţiei judiciare, precum şi ale proceselor verbale cu sancţiunile contravenţionale aplicate membrilor celor două grupuri;
- raportul de constatare tehnico-ştiinţifică poligraf asupra inculpatului IORDACHI MARINICĂ;
- declaraţiile inculpaţilor;
- procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală celor cinci inculpaţi, toate din data de 22 mai 2009.

MIJLOACE MATERIALE DE PROBĂ: cele două tesle, cu dimensiunile ciocanelor de 3,5 x 3,5 cm şi 4,5 x 4 cm, precum şi bâta de baseball găsite în autoturismul Dacia 1310 CT-04-JXJ.
CARACTERIZAREA INCULPAŢILOR

   Inculpatul IORDACHI ADI-FELICIAN are vârsta de 20 de ani, este necăsătorit, are un copil minor, nu are ocupaţie, nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale iniţial a fugit şi s-a sustras de la cercetări, fiind depistat la domiciliu cu ocazia percheziţiei, apoi a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, prin susţinerea unei versiuni nereale, prin care să îşi disculpe cel puţin fratele.
Inculpatul IORDACHI MARINICĂ are vârsta de 27 de ani, este necăsătorit, are doi copii minori, nu are o ocupaţie stabilă, este recidivist, iar în cursul urmăririi penale iniţial a fugit şi s-a sustras de la cercetări, fiind depistat la domiciliu cu ocazia percheziţiei, apoi a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, prin susţinerea unei versiuni nereale şi tăgăduirea participării active la agresiune, dar fiind testat la poligraf a fost diagnosticat ca având comportament simulat.
Inculpatul OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS are vârsta de 18 ani, este necăsătorit, nu are o ocupaţie stabilă, nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale iniţial a fugit şi s-a sustras de la cercetări, fiind depistat la domiciliu cu ocazia percheziţiei, apoi a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, prin susţinerea unei versiuni nereale.
Inculpatul UŢUPANU MIRCEA are vârsta de 20 de ani, este necăsătorit, nu are o ocupaţie stabilă, nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale iniţial a fugit şi s-a sustras de la cercetări, prezentându-se împreună cu fratele său şi apărătorul ales după o săptămână de la comiterea faptei şi emiterea a numeroase citaţii, apoi a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, prin susţinerea unei versiuni nereale prin care să îşi disculpe cel puţin propriul frate, pentru ca ulterior să se prevaleze de dreptul de a nu mai declara nimic.
Inculpatul UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN are vârsta de 23 de ani, trăieşte în concubinaj, nu are o ocupaţie stabilă, nu are antecedente penale, iar în cursul urmăririi penale iniţial a fugit şi s-a sustras de la cercetări, prezentându-se împreună cu fratele său şi apărătorul ales după o săptămână de la comiterea faptei şi emiterea a numeroase citaţii, apoi a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală, prin susţinerea unei versiuni nereale şi tăgăduirea participării active la agresiune, apoi însă a revenit, dând o declaraţie sinceră şi recunoscându-şi participarea, ulterior la momentul confruntării cu coinculpaţii a retractat recunoaşterea faptei, pentru ca în final să regrete fapta comisă.

  În cauză acţiunea penală a fost pusă în mişcare faţă de cei cinci inculpaţi prin ordonanţele procurorului din 02 martie 2009.
Văzând dispoziţiile art.262 pct.l lit.b C.pr.pen.,
D I S P U N :

Trimiterea în judecată a inculpaţilor:

IORDACHI ADI-FELICIAN – zis „MOLDOVEANU”, fiul lui  Vasile şi Emilia, născut la data de 10.07.1988 în municipiul Constanţa, studii 2 clase, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorit, are un copil minor, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Topraisar, Şos. Naţională nr.89, jud. Constanţa, C.N.P. 1880710134273,
pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de disp.:
- art.20 rap. la art.174-175 lit.i C.pen. cu aplic. art.75 lit.c C.pen.
Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din 02 martie 2009, iar prin încheierea de şedinţă nr.27 din 03 martie 2009, pronunţată în dosarul penal nr.2278/118/2009 al Tribunalului Constanţa, a fost luată măsura arestării preventive pe timp de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr.27 din 03 martie 2009, măsură ce a fost prelungită în două rânduri prin încheierile de şedinţă nr.42 din data de 26 martie 2009 şi nr.56 din data de 24 aprilie 2009, ambele pronunţate în dosarul penal nr.3258/118/2009 al Tribunalului Constanţa şi care va expira la data de 30 mai 2009. Urmează ca, în conformitate cu disp. art.88 C.pen., instanţa de judecată să deducă din pedeapsa pe care o va aplica inculpatului, perioadele reţinerii şi arestării preventive, la zi.

IORDACHI MARINICĂ – zis „ŞTIRBU”, fiul lui  Vasile şi Emilia, născut la data de 04.01.1982 în comuna Podu Iloaiei, judeţul Iaşi, studii 4 clase, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorit, are doi copii minori, recidivist, domiciliat în comuna Topraisar, jud. Constanţa, C.N.P. 1820104222087,
pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de disp.:
- art.20 rap. la art.174-175 lit.i C.pen. cu aplic. art.37 lit.a C.pen. şi art.75 lit.c C.pen.
Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din 02 martie 2009, iar prin încheierea de şedinţă nr.27 din 03 martie 2009, pronunţată în dosarul penal nr.2278/118/2009 al Tribunalului Constanţa, a fost luată măsura arestării preventive pe timp de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr.28 din 03 martie 2009, măsură ce a fost prelungită în două rânduri prin încheierile de şedinţă nr.42 din data de 26 martie 2009 şi nr.56 din data de 24 aprilie 2009, ambele pronunţate în dosarul penal nr.3258/118/2009 al Tribunalului Constanţa şi care va expira la data de 30 mai 2009. Urmează ca, în conformitate cu disp. art.88 C.pen., instanţa de judecată să deducă din pedeapsa pe care o va aplica inculpatului, perioadele reţinerii şi arestării preventive, la zi.

OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS – zis „BELGICĂ”, fiul lui  Florin şi Luminiţa, născut la data de 12.01.1991 în municipiul Constanţa, studii 6 clase, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Topraisar, str. Fermei, fără număr, jud. Constanţa, C.N.P. 1910112134188,
pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de disp.:
- art.20 rap. la art.174-175 lit.i C.pen. cu aplic. art.75 lit.c C.pen.
Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din 02 martie 2009, iar prin încheierea de şedinţă nr.27 din 03 martie 2009, pronunţată în dosarul penal nr.2278/118/2009 al Tribunalului Constanţa, a fost luată măsura arestării preventive pe timp de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr.29 din 03 martie 2009, măsură ce a fost prelungită în două rânduri prin încheierile de şedinţă nr.42 din data de 26 martie 2009 şi nr.56 din data de 24 aprilie 2009, ambele pronunţate în dosarul penal nr.3258/118/2009 al Tribunalului Constanţa şi care va expira la data de 30 mai 2009. Urmează ca, în conformitate cu disp. art.88 C.pen., instanţa de judecată să deducă din pedeapsa pe care o va aplica inculpatului, perioadele reţinerii şi arestării preventive, la zi.

UŢUPANU MIRCEA – zis „HOŢU”, fiul lui  Ion şi Victoria, născut la data de 13.02.1989 în municipiul Mangalia, judeţul Constanţa, studii 10 clase, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorit, fără antecedente penale, domiciliat în comuna Topraisar, jud. Constanţa, C.N.P. 1890213133923,
pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de disp.:
- art.20 rap. la art.174-175 lit.i C.pen. cu aplic. art.75 lit.c C.pen.
Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din 02 martie 2009, iar prin încheierea de şedinţă nr.27 din 03 martie 2009, pronunţată în dosarul penal nr.2278/118/2009 al Tribunalului Constanţa, a fost luată măsura arestării preventive pe timp de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr.30 din 03 martie 2009, măsură ce a fost prelungită în două rânduri prin încheierile de şedinţă nr.42 din data de 26 martie 2009 şi nr.56 din data de 24 aprilie 2009, ambele pronunţate în dosarul penal nr.3258/118/2009 al Tribunalului Constanţa şi care va expira la data de 30 mai 2009. Urmează ca, în conformitate cu disp. art.88 C.pen., instanţa de judecată să deducă din pedeapsa pe care o va aplica inculpatului, perioadele reţinerii şi arestării preventive, la zi.

UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN – zis „NAS”, fiul lui  Ion şi Victoria, născut la data de 11.09.1985 în municipiul Constanţa, studii 12 clase, fără ocupaţie şi loc de muncă, necăsătorit (concubinaj), fără antecedente penale, domiciliat în comuna Topraisar, jud. Constanţa, C.N.P. 1850911134131,
pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor calificat, prev. de disp.:
- art.20 rap. la art.174-175 lit.i C.pen. cu aplic. art.75 lit.c C.pen.
Faţă de inculpat a fost luată măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, prin ordonanţa procurorului din 02 martie 2009, iar prin încheierea de şedinţă nr.27 din 03 martie 2009, pronunţată în dosarul penal nr.2278/118/2009 al Tribunalului Constanţa, a fost luată măsura arestării preventive pe timp de 29 de zile, fiind emis mandatul de arestare nr.31 din 03 martie 2009, măsură ce a fost prelungită în două rânduri prin încheierile de şedinţă nr.42 din data de 26 martie 2009 şi nr.56 din data de 24 aprilie 2009, ambele pronunţate în dosarul penal nr.3258/118/2009 al Tribunalului Constanţa şi care va expira la data de 30 mai 2009. Urmează ca, în conformitate cu disp. art.88 C.pen., instanţa de judecată să deducă din pedeapsa pe care o va aplica inculpatului, perioadele reţinerii şi arestării preventive, la zi.

Conform disp. art.264 C.pr.pen., dosarul se trimite la Tribunalul Constanţa, urmând să fie citaţi:
INCULPAŢI
IORDACHI ADI-FELICIAN                 - penitenciarul Poarta Albă
IORDACHI MARINICĂ              -  penitenciarul Poarta Albă
OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS   - penitenciarul Poarta Albă
UŢUPANU FLORIN-CRISTIAN  - penitenciarul Poarta Albă
UŢUPANU MIRCEA                             - penitenciarul Poarta Albă   

PĂRŢI CIVILE
TEIŞANU IONEL               - com. Topraisar, jud. Constanţa
TEIŞANU DORINA                - com. Topraisar,  jud. Constanţa
SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ CONSTANŢA – bd. Tomis, nr.145
MARTORI

FOTESCU MARGARETA             - com. Topraisar, str. Plopilor, F.N., jud. Constanţa
SALIVASTRU ROBERT-ŞTEFAN - com. Topraisar,  Şoseaua Naţională, nr.12, jud. Constanţa
CIULIN DUMITRU-EMILIAN        - com. Topraisar,  jud. Constanţa
VASILE ALEXANDRA-MARIA     - com. Topraisar,  jud. Constanţa
CRAUCIUC CONSTANTIN           - com. Topraisar,  jud. Constanţa
TIMOFTE ANDREI-CRISTIAN       - com. Topraisar,  jud. Constanţa
CIOARĂ FLORIN-ALEXANDRU   - com. Topraisar, str. Brânduşei, nr.9, jud. Constanţa
ŢÎRDEA FLORIN-GHEORGHE       - com. Topraisar,  Şoseaua Naţională, nr.5, jud. Constanţa
TIMOFTE LELI           -com. Topraisar, Şos. Naţională, nr.1, bl.G1, ap.3, jud. Constanţa
TIMOFTE ANCA-LIVIANA          -com. Topraisar, Şos. Naţională, nr.1, bl.G1, ap.3, jud. Constanţa
ŞTEFĂNOAEA MARIAN-MARCEL - com. Topraisar, str. Soarelui, nr.9, jud. Constanţa
MUCHA ANTON    - com. Topraisar, jud. Constanţa
OSMAN ELIDA    - com. Topraisar, jud. Constanţa
CÎRSTOIU ALINA-IONELA   - com. Topraisar, jud. Constanţa
DUMITRU CRISTIAN    - martor cu identitate protejată   

Se stabilesc cheltuieli judiciare în sumă de 3000 lei, din care suma de 900 lei reprezintă onorariile apărătorilor din oficiu, avocaţi SIMA ELENA (pentru IORDACHI ADI-FELICIAN), TATU EMIL-MIHAIL (pentru IORDACHI MARINICĂ) şi VINEŞ CLARISA (pentru OŞLOBANU GHEORGHE-MARIUS) şi va fi avansată din fondurile Ministerului de Justiţie, iar diferenţa de 2100 lei, în conformitate cu dispoziţiile art.191 C.pr.pen., va fi suportată de inculpaţi.
        PROCUROR,
       SADÎC ZAFER

Red.pr.: S.Z.
Ex: 8

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • adina 24 May, 2012 13:37 adevaru k unii isi merita pedeapsa eu ii cunosc pe totii sunt prietenii mei unu din ei este iubitul meu dar cred k nu sunt totii vinovatii si nu merita pedeapsa asta offffffffffffffff dar cu legea nu te poti pune ;daca vr sa traiesti o clipa razbunate , daca vr sa traiesti o viata iarta