Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:34 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Ziua Internationala a Dunarii, Ministerul Mediului atrage atentia „Dunarea noastra, a tuturor

ro

29 Jun, 2009 22:46 955 Marime text

De Ziua Internaţională a Dunării, Ministerul Mediului atrage atenţia: „Dunărea noastră, a tuturor”
 
Astăzi, luni 29 iunie, Ministrul Mediului, dl. Nicolae Nemirschi, a susţinut la Tulcea conferinţa de presă oficială prilejuită de Sarbătoarea Zilei Dunării, care se sarbatoreşte anual pe data de 29 iunie în 19 state europene. La conferinţă au mai participat Guvernatorul Deltei Dunării - dl. Grigore Baboianu, directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării – dl. Romulus Stiuca si presedintele Asociatiei Salvati Dunerea si Delta, dl Liviu Mihaiu.

Cu ocazia Zilei Dunării, presa a fost invitată să viziteze Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare al Deltei Dunării (INCDDD). Ziariştilor le-a fost prezentat principalul obiect de activitate al institutului care, conform atribuţiilor, este efectuarea de cercetări fundamentale şi aplicative în domeniul ecologiei şi protecţiei mediului, având ca scop fundamentarea ştiiţifică a managementului în rezervaţia biosferei Deltei Dunării şi în alte zone umede de interes naţional si internaţional pentru conservarea biodiversităţii şi dezvoltării durabile.

Au fost prezentate evoluţia şi funcţionarea ecosistemelor specifice Deltei, modalităţile de evaluare a speciilor de flora şi faună, modalităţile de renaturare şi refacere a ecosistemelor deviate ecologic prin intervenţii antropice inadecvate şi, nu în ultimul rând, sistemul informaţional geografic care utilizează tehnici de teledetectie în vederea elaborării harţilor tematice, atlaselor şi monografiilor.
De asemenea, în laboratoarele INCDDD, reprezentanţii presei au putut să vadă analize practice privind calitatea apei, de hidrobiologie şi genetica peştilor.

„Primul pas spre constientizarea problemelor actuale ale Dunării îl constituie informarea.  Dincolo de organisme internaţionale, structuri de guverne şi societăţi care luptă împotriva distrugerii zonelor protejate ecologic, oamenii de toate vârstele trebuie să cunoască pericolele care până la urma le afectează calitatea vieţii de zi cu zi şi să ia atitudine pentru conservarea Dunării. Incercam ca prin participarea jurnaliştilor la aceste acţiuni să transmitem mesajul către o pătură cât mai largă a populaţiei, care trebuie să inteleagă ca de felul in care se comporta azi ca şi consumatori sau turişti depinde felul în care vor trăi mâine”, a declarat directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării – dl. Romulus Stiuca, după conferinţa de presă de la Tulcea.

Reprezentanţii presei au asistat de pe faleza municipilui Tulcea, la un scenariu de exerciţiu de intervenţie, în caz de poluare accidentală cu produse petroliere din sistemul de canalizare al oraşului. Au fost implicaţi reprezentanţi ai ANAR- DADL, S.G.A Tulcea, Garda de Mediu Tulcea, I.N.C.D.D.D, A.R.B.D.D, A.J.P.M Tulcea, I.S.U, Capitania Zonala Tulcea, Poliţia Comunitară, Jandarmeria, ANIF Tulcea şi firme specializate în depoluare.

In ajunul Zilei Dunării, pe 28 iunie, Ministrul Mediului, dl. Nicolae Nemirschi,  Guvernatorul Deltei Dunării - dl. Grigore Baboianu şi directorul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării – dl Romulus Ştiucă împreună cu reprezentanţii presei s-au îmbarcat pe un hidrobuz pentru o vizită informală pe Dunăre, pentru a vedea problemele curente cu care se confruntă Delta. Vizita a urmat traseul Braţul Tulcea - Canal Mila 35 - Gârla Sireasa - Gârla Şontea - Lacul Nebunu, ca zona de protecţie integrală pentru speciile de peşti şi păsări. Concomitent, au fost prezentate unele dintre lucrările finanţate de Ministerul Mediului, de reconstrucţie ecologică şi îmbunătaţire a circulaţiei apei pe reţeaua hidrografică a Deltei.

“Ministerul Mediului, în calitatea sa de autoritate responsabilă cu implementarea Directivei privind epurarea apelor uzate urbane, deruleaza investiţii importante care s-au realizat, sau sunt în curs de realizare, pentru îmbunătăţirea calităţii apelor. Până în prezent sunt în derulare 29 proiecte prin fondurile de pre-aderare ISPA, însumând peste 1,25 miliarde euro, care au drept scop atât construirea de staţii de epurare sau reabilitarea celor existente, cât şi dotarea sau reabilitarea reţelelor de canalizare. Toate aceste proiecte au un caracter integrat, adresându-se atât problematicii alimentării cu apă potabilă, cât şi problematicii epurării apelor uzate urbane”, a declarat Ministrul Mediului, dl. Nicolae Nemirschi.


Cu prilejul Zilei Internaţionale a Dunării, Ministerul Mediului a organizat in 7 localităţi româneşti riverane Dunării, simultan, o serie de acţiuni dedicate conştientizării şi participării populaţiei la eforturile de conservare a fluviului Dunărea. Acţiunile s-au derulat sub motto-ul „Ape transfrontaliere – Responsabilităţi comune” şi au fost patronate de Ministerul Mediului, sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea (ICPDR), în parteneriat cu Asociaţia Salvaţi Dunărea şi Delta, Administraţia Naţională Apele Române – Direcţia Ape Dobrogea Litoral, Institutul Naţional de Cercetare Delta Dunării, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, susţinut de Sistemul Coca-Cola România.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii