Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:09 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Liviu Dragnea, la Paris pentru o regionalizare eficientă, e importantă colaborarea cu ţări care au aplicat deja acest proces

ro

22 Mar, 2013 18:40 968 Marime text
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a participat joi, 21 martie a.c., la Seminarul la nivel înalt privind cooperarea descentralizată franco-română, organizat la Paris cu sprijinul Ambasadei României în Franţa.

„Vrem ca procesul de regionalizare pe care îl avem în vedere să fie unul eficient, de aceea este important să colaborăm cu ţările care au aplicat deja un astfel de proces, cum este Franţa. Organizând astfel de seminarii comune, putem afla ce greşeli au făcut alte ţări, pentru a le evita în propriile noastre demersuri. Suntem interesaţi, totodată, să vedem ce competenţe au fost delegate regiunilor, după modelul francez, şi ce a rămas la nivel central. Tocmai de aceea, spun mereu că regionalizarea trebuie făcută în paralel cu descentralizarea”, a afirmat Liviu Dragnea, la seminar.

Organizarea Seminarului a fost convenită cu ocazia întrevederii din luna ianuarie a.c. dintre viceprim-ministrul Liviu Dragnea şi E.S. Philippe Gustin, ambasadorul Franţei la Bucureşti. La eveniment au participat şi reprezentanţi ai autorităţilor locale din România.

Prezenţa viceprim-ministrului Liviu Dragnea la Seminar a avut loc în cadrul vizitei de lucru desfăşurate în Franţa de delegaţia MDRAP în perioada 20-21 martie a.c.

În prima zi a vizitei, viceprim-ministrul român a avut întrevederi cu Alain Rousset, preşedintele Asociaţiei Regiunilor din Franţa, cu Bruno Le Roux, deputat de Seine-Saint-Denis, preşedintele grupului PS din Adunarea Naţională, şi cu Andre Laignel, primarul Issoudun, prim-vicepreşedinte delegat al Asociaţiei Primarilor din Franţa.

În acelaşi context, Liviu Dragnea a avut joi, 21 martie, o serie de întrevederi bilaterale cu Marylise Lebranchu, ministrul francez al reformei de stat, al descentralizării şi al funcţiei publice, şi cu Michel Delebarre, preşedintele Asociaţiei Comunităţilor Urbane din Franţa şi al asociaţiei Cites Unies France.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii