Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:49 07 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO Dumitru Chisăliță, precizări importante despre repornirea Unității 2 de la Cernavodă

ro

07 Nov, 2026 12:45 86 Marime text


Ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, a oferit noi informații despre situația Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă. Potrivit acestuia, decizia privind repornirea reactorului urmează să fie luată luni, iar unul dintre factorii determinanți este evoluția debitului Dunării.

Acesta împreună cu premierul Niculescu au efectuat sâmbătă, 7 noiembrie 2026, o vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. 

„Așa cum spunea și premierul, în perioada următoare, Unitatea 1 va atinge maximul de producție și, practic, discutăm despre o cantitate importantă de energie, pe care, cu siguranță, nu va mai trebui s-o importăm în orele de seară, în special. Acest aspect va crește reziliența sistemului energetic național.

Discutăm, în acelați timp, despre aportul în piață a unei energii care este curată, dar are și o capacitate de a conduce la ceea ce înseamnă obținerea unui mix energetic echilibrat în România”, a declarat Dumitru Chisăliță.

Oficialul a precizat că premisele sunt încurajatoare, însă specialiștii analizează în continuare condițiile existente.  

Acesta a punctat că se lucrează cu privirela decizia de luni, referitoare la repornirea Unității 2 de la Cernavodă. 

„Elementele sunt determinate de evoluția debitului Dunării în momentul de față. Premisele sunt unele îmbucurătoare”, a declarat Dumitru Chisăliță.


 

 


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii