Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:47 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cea de-a 15-a Conferinta a ministrilor europeni responsabili cu amenajarea teritoriului/planificarea regionala

ro

14 Jul, 2010 20:59 1260 Marime text

Comunicat de presă
14 iulie 2010

Cea de-a 15-a Conferinţă a miniştrilor europeni responsabili cu amenajarea teritoriului/planificarea regională

Ioan Andreica, secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, a participat în perioada 7 - 9 iulie 2010, la Moscova, la cea de-a 15-a Conferinţă a miniştrilor europeni responsabili cu amenajarea teritoriului/planificarea regională (CEMAT), organizată de Federaţia Rusă în cooperare cu Consiliul Europei.
Cu această ocazie, a fost dezbătut viitorul CEMAT în contextul unei reforme a mecanismului instituţional de cooperare în cadrul Consiliului Europei. Prin consensul participanţilor, a fost luată decizia ca preşedinţia CEMAT să fie asigurată de Grecia în perioada 2010-2013 şi de România în perioada 2013-2016.
Preşedinţia este asigurată de statele membre pe baza principiului rotaţiei, şi presupune în principal coordonarea tehnică a lucrărilor derulate în cadrul CEMAT şi organizarea la finalul perioadei de trei ani, în colaborare cu Consiliul Europei, a următoarei sesiuni a CEMAT. Astfel, în urma rezoluţiei nr. 3 adoptate la Moscova, România va organiza cea de-a 17-a sesiune a Conferinţei miniştrilor europeni responsabili cu amenajarea teritoriului/planificarea regionalã, în anul 2016.
În cadrul reuniunii au fost discutate şi adoptate următoarele documente:
· Rezoluţia nr. 1 privind „Contribuţia serviciilor de interes general la dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european”.
· Rezoluţia nr. 2 privind „Carta paneuropeană a patrimoniului rural: pentru o dezvoltare teritorială durabilă”.
· Rezoluţia nr. 3 privind organizarea celei de-a 16-a sesiuni CEMAT.
· Declaraţia de la Moscova, intitulată „Provocare pentru viitor: dezvoltarea teritorială durabilă a continentului european într-o lume aflată în schimbare”.
Prin declaraţia de la Moscova, miniştrii responsabili cu amenajarea teritoriului au subliniat importanţa CEMAT ca spaţiu de dezbatere a viitorului continentului european şi de promovare a cooperării şi parteneriatului în faţa schimbărilor structurale şi provocărilor actuale (schimbări climatice, îmbătrânirea populaţiei, polarizarea socială) şi s-au angajat să continue eforturile de cooperare şi să întărească activitatea CEMAT pentru a contribui la soluţii coezive şi durabile pentru dezvoltarea teritorială a continentului european.
Mai multe informaţii despre a 15-a Conferinţă găsiţi la adresa http://www.coe.int/t/dg4/cultureheritage/heritage/CEMAT/ConfMinist1-15/15ePresentation_en.asp

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii