Primăria Capitalei nu a avizat protestul AUR pro-Georgescu programat pe 14 noiembrie
Primăria Capitalei nu a avizat protestul AUR pro-Georgescu programat pe 14 noiembrie
09 Nov, 2026 14:40
ZIUA de Constanta
129
Marime text
129
Marime text

George Simion a anunțat protestul AUR pro-Georgescu din București pentru sâmbătă, 14 noiembrie, însă primarul general Ciprian Ciucu nu a avizat manifestația în urma informărilor transmise, potrivit legii, de Jandarmeria Română.
După ce Primăria Capitalei a primit hârtia cu intenția de organizare a mitingului AUR, Ciprian Ciucu a convocat comisia de avizare, conform știripesurse.ro.
În urma informărilor primite de la forțele de ordine, primarul general a decis să nu dea curs solicitării. Ca urmare, în baza articolului 10 din Legea 60 privind organizarea și desfăşurarea adunărilor publice paşnice, Primăria Generală a luat decizia, mai ales că, în acea zi, la București, are loc și meciul de fotbal România-Polonia, la care sunt așteptați și mii se suporteri polonezi.
Practic, mitingul nu e avizat, dar nu e interzis.
"Jandarmeria susține exercitarea dreptului la protest pașnic. Suntem acolo pentru a proteja participanții și pentru a asigura siguranța tuturor cetățenilor.
Pentru manifestația din 14 noiembrie, am semnalat, potrivit competențelor, riscuri concrete, inclusiv în contextul desfășurării, în aceeași zi, a meciului România–Polonia. În acest context, există posibilitatea ca aproximativ 3.000 de suporteri polonezi să fie prezenți, in aceeași perioadă, în centrul Capitalei.
Decizia privind avizarea aparține autorităților competente. Responsabilitatea noastră este să prevenim incidentele și să protejăm oamenii", precizează Jandarmeria Română.
Tags: George Simion
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


