Ministrul Apararii Nationale nu a propus si nu va sustine niciodata diminuarea pensiilor militare
Ministrul Apararii Nationale nu a propus si nu va sustine niciodata diminuarea pensiilor militare
				                   
				                   
				                
							
							 1158
							
							
								
								
								Marime text
							
							
						Nr. 77
7 aprilie 2010
Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro
COMUNICAT DE PRESĂ
Potrivit angajamentului asumat, ministrul apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, face toate demersurile la nivel parlamentar pentru identificarea modalităţilor legale, cu sprijinul membrilor comisiilor pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, respectiv, muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor şi Senat, în vederea menţinerii drepturilor financiare ale pensionarilor militari şi după adoptarea noii legi a pensiilor.
Ministrul apărării naţionale nu a propus şi nu va susţine niciodată diminuarea pensiilor militare.
Între documentele tehnice care susţin poziţia ministrului apărării naţionale se numără şi o serie de simulări, calcule şi analize privind forma actuală a proiectului legii unitare a pensiilor.
Biroul de presă
Biroul de Presă al M.Ap.N.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
					Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
					

															
														
												
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
						
					