Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:27 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Militarii din Fortele Navale si-au indeplinit sarcinile si misiunile trasate si asumate“

ro

14 Jan, 2010 19:55 1218 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

            Statul Major al Forţelor Navale a desfăşurat joi, 14 ianuarie, în prezenţa ministrului apărării naţionale, Gabriel Oprea, a secretarului de stat pentru politica de apărare şi planificare, Viorel Oancea, şi a şefului  Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe Marin, autoevaluarea activităţii structurilor în anul 2009.

            Ministrul Gabriel Oprea a apreciat eforturile depuse de către personalul Forţelor Navale pentru creşterea contribuţiei acestei categorii de forţe la îndeplinirea angajamentelor asumate de România faţă de NATO şi UE, precum şi în cadrul iniţiativelor regionale.

             “Atingerea standardelor actuale de operativitate, interoperabilitate şi compatibilitate cerute de participarea la misiuni, alături de aliaţii şi partenerii noştri, a însemnat un demers complex şi un efort uriaş care a fost asumat cu responsabilitate şi profesionalism de către marinari. Sunt realizări deosebite, care au avut menirea să consolideze statutul nostru de furnizor activ de securitate în cadrul Alianţei. Forţele Navale s-au constituit,  totodată, într-un important vector de imagine al României prin navele militare care au îndeplinit misiuni, brăzdând mările şi oceanele lumii şi prin detaşamentele de infanterie marină din această structură care au acţionat în teatrul de operaţii din Balcanii de Vest”, a subliniat ministrul apărării.

Referindu-se la activitatea marinarilor militari, amiralul Gheorghe Marin a subliniat faptul că o mare parte dintre acţiunile desfăşurate de aceştia au fost încununate de succes, existând însă şi aspecte care trebuie îmbunătăţite. „Militarii din Forţele Navale şi-au îndeplinit sarcinile şi misiunile trasate şi asumate. Printr-o planificare riguroasă, Forţele Navale au reuşit să îndeplinească angajamentele asumate în cadrul NATO şi al iniţiativelor regionale la Marea Neagră, prin participarea cu personal şi tehnică în teatrul de operaţii Kosovo, la Operaţia „Active Endeavour” în Marea Mediterană şi în cadrul exerciţiilor regionale „Blackseafor” şi „Blacksea Partnership. Am convingerea că veţi continua operaţionalizarea structurilor şi că veţi rămâne angajaţi ferm în eforturile de gestionare a mediului de securitate la Marea Neagră”, a precizat amiralul Marin.

Şeful Statului Major al Forţelor Navale, contraamiralul Dorin Dănilă, a evidenţiat, în cadrul autoevaluării, eforturile personalului pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite, în condiţiile unui an 2009 dificil, din punct de vedere al asigurării resurselor bugetare.

Totodată, şeful SMFN a subliniat activitatea militarilor pentru asigurarea transportului maritim a peste 4500 tone de materiale din Irak, cu ocazia retragerii trupelor româneşti din acest teatru de operaţii.

Anul trecut, militarii din structurile Forţelor Navale au executat peste 1.000 de zile de instrucţie pe mare şi fluviu şi peste 580 de ore de zbor cu elicopterele Puma Naval.

La activitate au mai participat şefii celorlalte categorii de forţe, generali şi ofiţeri din Statul Major General şi din celelalte structuri centrale ale Ministerului Apărării Naţionale, comandanţi de unităţi şi mari unităţi din Forţele Navale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii