Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița Din activitatea polițiștilor rutieri

ro

20 Dec, 2023 11:34 563 Marime text
                                                        Nr. 102295 din 20 Decembrie 2023
 
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Din activitatea polițiștilor rutieri
 
La data de 20 decembrie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Secției nr.6 Poliție Rurală Ion Roată au oprit în trafic un bărbat în vârstă de 51 de ani, din comuna Sfântu Gheorghe în vederea verificării documentelor personale precum și ale autoturismului.
 
Cu ocazia testării cu aparatul din dotare, a reieșit o alcoolemiei de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
Acesta a fost condus la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru prelevarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
Pe numele șoferului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”
 

***
 
 
În cursul zilei de 19 decembrie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii rutieri în timp ce desfășurau activități pe linia prevenirii și combaterii faptelor de natură penală sau contravențională la regimul rutier au oprit, pentru verificări, un șofer în vârstă de 34 de ani, din municipiul București.
 
În urma controlului a reieșit că bărbatul, în vârstă de 34 de ani nu posedă permis de conducere pentru vreo categorie de vehicule.
 
Polițiștii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii