Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:41 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 28.12.2021

ro

28 Dec, 2021 11:08 598 Marime text
                                                        Nr. 110678 din 28 Decembrie 2021
 
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
ACȚIUNI ÎN SISTEM INTEGRAT, PENTRU PREVENIREA ȘI
LIMITAREA INFECTĂRII CU SARS-COV-2
 
 
În 24 ultimele de ore, polițiștii secțiilor de poliție rurale, dar și cei ai structurilor județene au organizat și desfășurat acțiuni pentru verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, de către agenți economici, organizatori de evenimente și cetățeni. Acțiunile au fost desfășurate și în scopul asigurării respectării normelor legale incidente domeniului și menținerii unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică.
 
Astfel, au fost efectuate controale pentru verificarea modul de respectare a măsurilor dispuse prin decizii ale Direcției de Sănătate Publică, de către persoanele aflate în izolare/carantină. În acest sens, în cadrul acțiunilor punctuale au fost verificate 19 persoane față de care a fost dispusă măsura izolării și 903 de persoane plasate în carantină la domiciliu.
 
De asemenea, au mai fost legitimate 339 de persoane, au fost oprite pentru verificări 90 de autovehicule și au fost efectuate controale și activități de informare la 16 societăți comerciale.
 
Pentru neregulile constatate în cadrul acțiunilor punctuale desfășurate, au fost aplicate 22 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 10.500 de lei. Din totalul acestora, 10 amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea și 12 sancțiuni pentru nepurtarea măștii de protecție în spațiile unde aceasta este obligatorie.
 
La activitățile desfășurate au participat, alături de polițiști și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Ialomița și polițiști locali, fiind folosite dispozitive pentru verificarea certificatelor electronice.
 
Întrucât sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare, recomandăm tuturor cetățenilor să respecte prevederile legale.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii