Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:30 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 25.05.2022

ro

25 May, 2022 13:04 1029 Marime text
 
                                                                                                       Nr. 54.242 din 25 Mai 2022
 
 
 
SĂPTĂMÂNA PREVENIRII CRIMINALITĂȚII ÎN IALOMIȚA
 
A doua zi a evenimentului național ”Săptămâna Prevenirii Criminalității” a fost dedicată prevenirii violenței în familie – fenomen complex, având consecințe atât în plan individual și familial, cât și la nivel comunitar și al societății în ansamblu.
 
În acest context, marți, 24 mai a.c., polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și cei de ordine publică au desfășurat  activități de informare cu cetățenii și reprezentanții autorităților locale atât din mediul rural cât și urban, discutând despre modurile în care trebuie să acționeze în cazul în care se află în situații de risc, instituțiile abilitate pentru a interveni în astfel de situații, precum și măsurile ce pot fi luate față de agresor.
 
Polițiștii ialomițeni au mers atât în școli, cât și centre comerciale, piețe, târguri precum și în zone aglomerate unde au transmis cetățenilor mesaje privind prevenirea violenței domestice și au oferit materiale cu recomandări preventive. 
 
Dacă eşti victima violenţei domestice …
 
-        depune o plângere la poliţie
-        prezintă-te la Serviciul de Medicină Legală pentru eliberarea unui certificat medico-legal!
-        în cazul în care sunt implicaţi copii, adresează-te Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului!
-        cere ajutorul instituțiilor și organizaţiilor care oferă sprijin, consiliere şi adăpost (poţi afla datele de contact ale acestora de la preot, poliţist, asistent social)!
-        NU ÎŢI RETRAGE PLÂNGEREA, amăgindu-te că lucrurile se vor schimba în bine!
 
Săptămâna Prevenirii Criminalității va continua cu serii de activități informativ-preventive, în fiecare zi fiind abordate subiecte pe teme distincte.
 
Tema zilei de astăzi, 25 mai, este : prevenirea victimizării și a disparițiilor de minori.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii