Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:48 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Ialomița Comunicat de presă - 10.01.2022

ro

10 Jan, 2022 12:41 791 Marime text
                                                        Nr. 53069 din 10 Ianuarie 2022
 
 
COMUNICAT DE PRESĂ
 
RAZIE ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA
 
 
Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au acționat pe parcursul weekend-ului în municipiul Slobozia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid19 și diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere. Au fost aplicate 160 de contravenții și legitimate 290 de persoane.
 
În zilele de sâmbătă și duminică, aproximativ 60 de polițiști din structurile de ordine publică și poliţie rutieră, cu sprijinul jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului Slobozia, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020.
 
În cadrul acțiunii polițiștii au acționat în filtre rutiere, precum și  în zonele unde se produc aglomerări de persoane, în piețe, târguri, centre comerciale și terase.
 
De asemenea, au fost efectuate controale la 83 de societăți comerciale cu puncte de lucru în municipiul Slobozia, acțiunile fiind orientate pe latura preventivă/informativă, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică.
 
Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate 290 de persoane și controlate peste 100 autovehicule, în special transportul în comun de persoane.
 
Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 160 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 29.000 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost reținute 4 permise de conducere.
 
 
Exemple:
 
În cadrul acțiunii de sâmbătă, 8 ianuarie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la un local din municipiul Slobozia este o petrecere privată în desfăsurare.
 
În incinta societății au fost identificate aproximativ 40 de persoane, 14 dintre acestea fiind sancționate contravențional pentru faptul că nu aveau certificate de vaccinare și nici teste negative, iar față de organizatorul petrecerii private s-a luat măsura sancționării conform Legii nr. 55/2020 cu amendă în valoare de 3000 lei, evenimentul în cauză fiind întrerupt.
* * *
 
Duminică, 9 ianuarie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii rutieri au depistat în flagrant, pe raza municipiului Slobozia, un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna Ciochina, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența alcoolului.
 
În urma testării cu aparatul Drager a rezultat o valoare de 1,05 mg/ l alcool pur în aerul expirat, ulterior a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii concentrației de alcool.
      
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii