Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:35 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Evenimente rutiere

ro

12 Apr, 2023 13:50 552 Marime text
Nr. 3044251 din 12 aprilie 2023
 
 
        
EVENIMENTE  RUTIERE
 
 
         La data de 11 aprilie 2023, în jurul orei 18:30, Poliția Galați a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN 25, în apropiere de localitatea Independența, a avut loc un eveniment rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite.
         Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, dinspre Tecuci către municipiul Galați, la km 53 + 670 de metri, la o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus regulamentar de un bărbat, cu vârsta de 37 de ani.
          După producerea evenimentului rutier, a rezultat avarierea celor 2 autoturisme și vătămarea corporală a celor doi conducători auto, care au fost preluați și transportați la spital pentru investigații medicale de specialitate.
         La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
 
                                                          ***
 
         Un alt eveniment rutier soldat cu pagube materiale, dar și cu rănirea unei persoane, a avut loc la aceeași dată, în jurul orei 18:40, pe DN 26, în apropiere de satul Brănești, comuna Vlădești, județul Galați.
         Din verificările preliminare efectuate la fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 58 de ani, din Republica Moldova, în timp ce conducea un ansamblu format dintr-un cap tractor și semiremorcă pe DN 26, dinspre localitatea Oancea către municipiul Galați, la km 41 + 200 de metri, la o curbă la dreapta, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, semiremorca a derapat către stânga pe sensul opus de mers și a lovit lateral stânga un autoturism, care era condus regulamentar de o femeie, cu vârsta de 28 de ani.
         În urma impactului, autoturismul a fost proiectat în parapetul de protecție din metal de pe marginea părții carosabile, rezultând avarierea semiremorcii și a autoturismului și vătămarea corporală a conducătoarei auto. Aceasta a fost preluată și transportată la spital pentru investigații medicale de specialitate.
         La testarea alcoolscop, rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
 
                                                          ***
 
         Pentru aceeași infracțiune a fost întocmit un dosar penal, în urma producerii unui alt eveniment rutier, la data de 11 aprilie 2023, în jurul orei 18:00, la intersecția dintre DN 26 cu DC 3A care face legătura cu satul Costi, la sensul giratoriu, în urma căruia o persoană a fost rănită.
         Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că un bărbat, cu vârsta de 33 de ani, din satul Frumușița, în timp ce conducea un autoturism pe DN 26, dinspre localitatea Vânători către municipiul Galați, la km 6, unde se află intersecția cu DC 3A, ar fi pătruns în sensul giratoriu și nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism condus de o femeie, cu vârsta de 23 de ani, din satul Costi, având loc un impact. Din impact, primul autoturism a ricoșat pe sensul opus de mers și a lovit un al treilea autovehicul, condus de o femeie.
            După producerea evenimentului rutier, a rezultat avarierea celor 3 autoturisme și vătămarea corporală a unei femei, cu vârsta de 32 de ani, pasageră în cel de-al doilea autoturism, care a acuzat dureri după ce a ajuns la domiciliu și a solicitat un echipaj de la ambulanță, care a preluat-o și transportat-o la spital pentru investigații medicale de specialitate.
         La testarea pentru consumul de alcool, rezultatul a fost negativ în toate cele trei cazuri.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii