Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:13 28 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Cluj Percheziții

ro

05 Jan, 2024 16:00 425 Marime text
Nr. 209574/4 din 5 ianuarie 2024
 
ȘTIRE DE PRESĂ
 
 
PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎN JUDEȚELE CLUJ ȘI MUREȘ – 9 PERSOANE REȚINUTE
 
La data de 4 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii - Secția 4 Poliție Rurală, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Turda, împreună cu polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale și Biroul de Ordine Publică au pus în executare 7 mandate de percheziție domiciliară în două comune aflate în județele Cluj și Mureș.
 
Activitatea a fost derulată în baza unor dosare penale reunite, ce au ca obiect infracțiunile de furt calificat, complicitatea la furt calificat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și tăinuire.
 
Din cercetările preliminare efectuate până în prezent, polițiștii au stabilit că, în perioada septembrie 2022 și până în prezent, 9 persoane, cu vârste cuprinse între 17 și 38 de ani, ar fi săvârșit, în mod repetat, infracțiuni de furt calificat în mai multe comune aflate la limita județelor Cluj și Mureș.
 
În cadrul activității infracționale, persoanele cercetate ar fi sustras diferite scule electrice, componente de fier specifice infrastructurii feroviare, motoare electrice, dar și altele.
 
De asemenea, una dintre persoane ar fi achiziționat diferite bunuri despre care ar fi cunoscut că sunt provenite din săvârșirea de infracțiuni.
 
Totodată, în sarcina a 4 bărbați, polițiștii au reținut infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
 
În cadrul perchezițiilor efectuate, au fost descoperite și ridicate mai multe bunuri de interes pentru soluționarea cauzei, printre care scule electrice, cablu electric, butoaie de vaselină pentru uz industrial, telefoane mobile, și plicuri cu substanțe susceptibile de a avea efect psihoactiv.
 
Polițiștii au indisponibilizat o autoutilitară care ar fi fost folosită la săvârșirea faptelor.
 
Astfel, în urma acestor activități, polițiștii au pus în executare 9 mandate de aducere pe numele persoanelor bănuite, iar în baza probatoriului administrat, cei în cauză au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați magistraților, în vederea dispunerii altor măsuri preventive.
 
Activitățile au fost derulate cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Cluj, specialiști criminaliști din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii și Poliției municipiului Turda, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii